Astmul bronsic

Afectiuni Comune

Astmul bronsic

Descriere generală

Astmul bronșic este o boală inflamatorie cronică a căilor respiratorii, caracterizată prin hiper-reactivitatea bronșică (sensibilitatea exagerată a bronhiilor) și episoade recurente de obstrucție a fluxului de aer. Practic, astmul determină „îngustarea” periodică a bronhiilor din plămâni, sub acțiunea unor factori declanșatori, ceea ce duce la crize de respirație dificilă (crize astmatice). Această obstrucție este de obicei reversibilă spontan sau sub tratament (bronhodilatatoare). Astmul poate apărea la orice vârstă, dar este cea mai frecventă boală cronică la copii. Se estimează că afectează milioane de oameni la nivel global, în țări indiferent de nivelul de dezvoltare.

Din punct de vedere clinic, astmul se manifestă prin accese de respirație șuierătoare (wheezing), senzație de constricție toracică, tuse și dificultăți de respirație, care variază ca intensitate și frecvență de la o persoană la alta. Între episoade, mulți pacienți pot fi asimptomatici sau pot prezenta doar un ușor disconfort. Astmul este o afecțiune cu componentă alergică importantă – la mulți pacienți există antecedente personale sau familiale de atopie (rinite alergice, eczeme, alergii alimentare). Este important de menționat că astmul bronșic nu este o boală infecțioasă, deși infecțiile virale respiratorii pot declanșa crizele. Cu o terapie adecvată, majoritatea astmaticilor pot duce o viață normală, activă, cu crize minime.

Cauze și factori de risc

Astmul rezultă dintr-o interacțiune complexă între predispoziția genetică a individului și factorii de mediu. Cauza exactă a astmului nu este pe deplin înțeleasă, dar factorii declanșatori și agravanți sunt bine cunoscuți:

  • Predispoziția genetică și atopia: Persoanele cu istoric familial de astm, rinită alergică, dermatită atopică au un risc crescut de a dezvolta astm. Sistemul imun al acestor indivizi tinde să reacționeze excesiv (producand anticorpi IgE) la expunerea la alergeni.
  • Alergeni inhalatori: Cel mai puternic factor de risc pentru apariția astmului îl constituie expunerea la substanțe inhalatorii ce pot declanșa reacții alergice sau iritație bronșică. Exemple comune: acarienii din praful de casă (prezenți în saltele, perne, covoare), alergenii de la animalele de companie (păr, epitelii de pisică/câine), polenul (de iarbă, buruieni, copaci – în sezoanele de primăvară-vară), sporii de mucegai, gândacii de bucătărie. În mediul profesional, făina (brutarii), izocianații (vopsitorii), latexul (personalul medical) pot cauza astm ocupațional.
  • Fumul de tutun și poluarea aerului: Expunerea copiilor mici la fumul de țigară (fumat pasiv) crește riscul de astm. De asemenea, poluarea atmosferică urbană (în special particulele fine, noxele industriale și traficul auto) contribuie la incidența astmului sau la agravarea sa. Inhalarea de substanțe iritante (gaze toxice, fum, parfumuri puternice) poate declanșa bronhospasm la astmatici.
  • Infecții respiratorii virale în copilărie: Infecțiile virale repetate sau severe (de exemplu virusul sincițial respirator – RSV) în primii ani de viață au fost asociate cu un risc crescut de astm ulterior.
  • Alți factori: Obezitatea este recunoscută ca factor de risc pentru astm, posibil prin mecanisme inflamatorii. Sexul: băieții au o prevalență mai mare a astmului în copilărie, dar la vârsta adultă incidența se egalizează (sau chiar ușor mai ridicată la femei).

Declanșatorii crizelor de astm (triggeri): Chiar dacă o persoană are predispoziția astmatică, crizele apar la contactul cu anumiți factori precipitanti, precum:

  • Alergenii menționați: praful de casă, polenul, părul de animale – expunerea la aceștia poate provoca rapid simptome astmatice.
  • Aerul rece: inhalarea de aer rece și uscat (de exemplu, în diminețile de iarnă) poate declanșa bronhoconstricție la unii astmatici.
  • Efortul fizic intens: unii pacienți au astm indus de efort – după 5-10 minute de alergare sau efort susținut, prezintă tuse și respirație șuierătoare.
  • Stresul emoțional puternic: episoade de anxietate, plâns sau râs incontrolabil pot precipita simptome astmatice (prin hiperventilație și mecanisme neuroimune).
  • Infecțiile virale: răcelile banale sau gripa sunt cauze frecvente de exacerbare a astmului, mai ales la copii.
  • Iritații chimice sau mirosuri puternice: fum, odorizante, vopseluri, clor etc., pot declanșa bronhospasm la astmatici chiar dacă nu este vorba de o alergie propriu-zisă.
  • Anumite medicamente: de exemplu, aspirina și alte antiinflamatoare nesteroidiene pot declanșa crize severe la pacienții cu astm aspirinic; beta-blocantele (chiar și sub formă de picături oftalmice) pot agrava astmul.

Identificarea și evitarea pe cât posibil a factorilor declanșatori specifici fiecărui pacient reprezintă o componentă-cheie în managementul astmului.

Simptome principale

Manifestările clinice ale astmului variază în intensitate și frecvență. Un element definitoriu este caracterul episodic al simptomelor, cu perioade de acalmie relativă între crize. Simptomele clasice în astm sunt:

  • Wheezing: un sunet șuierător, ascuțit, auzit predominant la expir (dar uneori și la inspir) – generat de trecerea aerului prin bronhiile îngustate. Este adesea perceput de pacient și poate fi auzit și de cei din jur, mai ales în timpul unei crize. În forme ușoare poate fi detectat doar de medic cu stetoscopul.
  • Dispnee (respirație dificilă): pacientul simte că „nu are aer” sau că respirația îi este îngreunată. Deseori descrie senzația ca „gheară în piept” sau ca și cum ar respira printr-un pai. Dispneea poate apărea brusc (în crize acute) sau treptat. Se accentuează noaptea sau în orele dimineții, multe crize astmatice survenind în a doua parte a nopții. Efortul fizic și emoțiile puternice pot precipita dispneea.
  • Tuse persistentă: frecvent uscată, iritativă, chinuitoare, mai ales noaptea sau dimineața. Uneori tusea este singura manifestare a astmului (variantă de tuse astmatică), fără wheezing evident – această formă trebuie suspectată la tuse cronică care nu răspunde la tratamente obișnuite. Tusea astmatică poate produce o cantitate mică de spută clară, vâscoasă (sputa „perlă” sau „sticlă de Lampă”).
  • Senzație de constricție toracică: pacienții descriu adesea că simt pieptul „strâns” sau o presiune în piept, mai ales în timpul crizei.

Aceste simptome apar adesea paroxistic (în crize): de exemplu, un pacient se poate culca seara simțindu-se bine și se poate trezi în toiul nopții cu tuse, wheezing și senzație de sufocare (fenomen numit nocturnal awakening). Simptomele se agravează noaptea sau la primele ore ale dimineții pentru mulți astmatici.

Severitatea crizelor poate varia: de la episoade ușoare (dispariție spontană sau la inhalarea unui bronhodilatator) până la status asthmaticus – o criză severă și prelungită care nu cedează la tratamentul obișnuit, necesitând terapie de urgență. În timpul unei crize grave, pacientul poate prezenta tahipnee marcată, tahicardie, dificultate în a vorbi (fraze scurte între respirații), transpirații, anxietate intensă și, dacă nu se intervine, cianoză (semn de insuficiență respiratorie iminentă).

Între crize, în formele ușoare și bine controlate, pacientul se poate simți complet normal. În formele severe, pot persista simptome chiar și zilnic (astm persistent sever).

Important: simptomele astmului sunt adesea reversibile – fie spontan, fie cu medicație bronhodilatatoare. Această variabilitate și reversibilitate a simptomelor este un indiciu important care diferențiază astmul de alte boli pulmonare cronice (precum BPOC, unde obstrucția este permanentă).

Modalități de diagnostic

Diagnosticul de astm se bazează pe corelarea dintre simptomele clinice tipice și evidențierea variabilității/reversibilității obstrucției căilor aeriene. Pașii în diagnostic includ:

  • Istoric detaliat: Medicul va întreba despre natura simptomelor (când apar, ce le declanșează, dacă trec de la sine sau cu spray), istoricul familial de atopie/asthma, factorii profesionali, prezența alergiilor sau a eczemelor, medicamente care pot declanșa simptome (aspirina). Un aspect important este întrebarea dacă simptomele sunt intermitente și dacă există perioade libere de simptome.
  • Examen clinic: Poate fi normal în afara crizelor. În timpul unei crize, se aud wheezing difuz la ambii plămâni (expir prolongat șuierător). Totuși, absența wheezingului în criză extremă poate semnala un flux de aer foarte scăzut (iminența colapsului respirator). Pot fi prezente semne de efort respirator: folosirea mușchilor accesori (mișcări ample ale toracelui și gâtului), poziție aplecată în față pentru a respira mai ușor. Între crize, explorarea ORL poate evidenția frecvent rinita alergică (mucoasă nazală palidă, cornete inflamate).
  • Spirometrie cu test de bronhodilatație: Este testul de bază pentru confirmare. Spirometria la astmatic poate evidenția un VEF1 scăzut (obstrucție) în timpul simptomelor. Se administrează apoi un bronhodilatator rapid (salbutamol 400 µg), iar după 15 minute se repetă spirometria. Un diagnostic pozitiv este susținut de creșterea VEF1 cu >12% și >200 ml după bronhodilatator (test pozitiv de reversibilitate) – indicând că obstrucția este reversibilă, caracteristic astmului. Dacă spirometria inițială este normală (ceea ce se poate întâmpla în afara crizelor), dar suspiciunea rămâne ridicată, se poate recurge la teste de provocare bronșică (metacolină sau histamină). Un test de provocare pozitiv (bronhoconstricție la doze mici de metacolină) confirmă hiperreactivitatea bronșică, deci predispoziția astmatică.
  • Debitul expirator de vârf (PEF): Măsurarea cu peak flow meter-ul, un dispozitiv simplu folosit de pacient la domiciliu, poate arăta variabilitatea funcției pulmonare. Variabilitatea diurnă a PEF > 10-15% sau creșterea PEF cu >20% după bronhodilatator sugerează astm. Monitorizarea PEF pe 1-2 săptămâni, cu valori dimineața și seara, ajută la diagnostic dacă spirometria nu e concludentă.
  • Teste alergologice: Având în vedere componenta alergică frecventă, se pot efectua teste cutanate prick sau dozări serice de IgE specifice pentru alergeni comuni (acarieni, polenuri, păr de animale etc.). Identificarea alergenilor relevanți ajută la măsurile de evitare și eventual la indicarea imunoterapiei alergenice (vaccinuri antialergice) la unii pacienți.
  • Radiografie toracică: De regulă este normală la astm; se face pentru a exclude alte cauze (de exemplu, un corp străin inhalat, malformații, TBC). În astmul cronic, Rx poate arăta hiperinflație pulmonară ușoară.
  • Analize de sânge: Eozinofilia (creșterea eozinofilelor) sau IgE totale crescute pot fi prezente, susținând caracterul atopic. În crize severe, saturația de oxigen poate fi scăzută.

Diagnosticarea astmului la copii mici se bazează mai mult pe simptome și pe răspunsul la terapie, deoarece spirometria nu este fezabilă sub ~5 ani.

Este important de diferențiat astmul de alte condiții: la copii, de exemplu, bronșiolita sau displazia bronhopulmonară pot mima astmul; la adulți, BPOC, insuficiența cardiacă („astmul cardiac”), disfuncția de corzi vocale sau anxietatea pot cauza simptome similare. Medicul internist, uneori în colaborare cu un pneumolog și alergolog, va stabili diagnosticul final.

Opțiuni de tratament

Tratamentul astmului urmărește două direcții: controlul pe termen lung (pentru a preveni crizele și a menține funcția pulmonară normală) și managementul crizelor acute atunci când apar. Planul terapeutic este adaptat severității și frecvenței simptomelor fiecărui pacient, într-o abordare treptată (step-up sau step-down, conform ghidurilor GINA).

  1. Educația pacientului și planul de acțiune personalizat: O componentă fundamentală a tratamentului este ca pacientul (și, în cazul copiilor, părinții) să înțeleagă boala și modul de folosire corectă a medicamentelor inhalatorii. Medicul va furniza un plan scris de acțiune ce include medicamentele zilnice de control și pașii de urmat în caz de exacerbare (doze suplimentare, când să apeleze la medic/urgență). Pacientul învață să își recunoască simptomele de alarmă și eventual să folosească peak flow-ul pentru auto-monitorizare.
  2. Tratament medicamentos de fond (control): Acesta se administrează zilnic, pe termen lung, la pacienții cu astm persistent (forme ușoare, moderate sau severe) cu scopul de a preveni inflamația și hiperreactivitatea bronșică, reducând frecvența crizelor. Principalele categorii:
    • Corticosteroizi inhalatori (CSI): reprezintă piatra de temelie a terapiei de fond în astm. Exemple: budesonid, fluticazonă, beclometazonă. Ei reduc inflamația din bronhii, scad edemul și producția de mucus, ceea ce duce la mai puține simptome și exacerbații. Administrarea se face zilnic, pe termen lung, chiar și atunci când pacientul se simte bine (nu sunt medicamente de ameliorare rapidă, ci de prevenție). Dozele variază în funcție de severitate – se preferă doza minimă eficientă pentru control. CSI pot avea efecte adverse locale minore (candidoză bucală, disfonie) ce pot fi prevenite prin folosirea de dispozitive de spațiere și clătirea gurii după inhalare.
    • Beta-2 agonisti cu acțiune lungă (LABA): salmeterol, formoterol, vilanterol etc. Sunt bronhodilatatoare cu efect de ~12-24 ore, folosite în asociere cu CSI la astmul moderat-sever. Formoterolul are particularitatea de a acționa rapid și de a avea durată lungă, fiind folosit inclusiv la nevoie în schema de terapie MART (Maintenance and Reliever Therapy – aceeași combinație ICS+formoterol atât ca tratament zilnic, cât și la nevoie). LABA nu se folosesc fără steroid inhalator în astm (monoterapia cu LABA crește riscul de evenimente severe).
    • Antileucotriene orale: montelukast, zafirlukast – medicamente antiinflamatoare care blochează efectele leucotrienelor (mediatori implicați în astm). Sunt mai puțin potente decât CSI, dar pot fi utile în astmul ușor sau ca adjuvant la cei cu rinită alergică concomitentă ori intoleranță la aerosoli. Se administrează oral (tablete), avantajoase la copii.
    • Anticorpi monoclonali (biologici): în astmul alergic sever, necontrolat de tratamentul clasic, există opțiunea terapiilor biologice țintite: omalizumab (anti-IgE), mepolizumab, benralizumab (anti-IL5 pentru astmul eozinofilic), dupilumab (anti-IL4/IL13). Acestea sunt injectabile (subcutanat sau IV) și foarte costisitoare, fiind indicate de medicul specialist alergolog/pneumolog conform unor criterii stricte (număr de eozinofile, nivel IgE, frecvența crizelor etc.).
  3. Medicație de ameliorare rapidă (de criză): Orice pacient astmatic ar trebui să aibă la îndemână un inhalator pentru ușurarea promptă a simptomelor în caz de nevoie:
    • Beta-2 agonist cu acțiune scurtă (SABA): salbutamol (Ventolin) sau terbutalină – produce bronhodilatație în 1-2 minute de la administrare, durând ~4 ore. Se folosește la nevoie pentru a calma o criză incipientă (2 pufuri inhalate corect). Dacă un pacient simte nevoia de SABA de mai mult de 2 ori pe săptămână, astmul nu este controlat adecvat și trebuie intensificat tratamentul de fond.
    • Anticolinergic cu acțiune scurtă: ipratropium (Atrovent) – mai puțin folosit în astm (mai degrabă în BPOC), dar poate fi adjuvant în crizele moderate-severe alături de SABA, mai ales în camera de gardă.
    • Corticoterapie orală sistemică: prednison/prednisolon pe cale orală (sau intravenos hidrocortizon) – în cazul unei crize moderate sau severe care nu cedează complet la inhalatoare, se administrează corticosteroid sistemic pe o durată scurtă (de obicei 5-7 zile) pentru a reduce inflamația rapid. Aceasta ajută la rezolvarea exacerbării și prevenirea recăderii. Pacientul trebuie să aibă un astfel de rescue plan în astmul sever (de exemplu, dacă peak flow scade sub un anumit prag, să înceapă prednison și să contacteze medicul).
    • Oxigenoterapia: În crizele severe cu hipoxemie (saturație < 92%), se administrează oxigen umidificat (mască).
    • Ventilația mecanică: Rar, în status astmaticus refractar, poate fi necesară intubația orotraheală și ventilația în ATI pentru a salva viața pacientului.
  4. Tratament adjuvant și de susținere:
    • Tratarea comorbidităților: Rinită alergică (tratament cu antihistaminice, spray nazal cortizonic), sinuzite, refluxul gastroesofagian (care poate agrava tusea astmatică nocturnă) – trebuie gestionate, altfel astmul rămâne simptomatic.
    • Imunoterapia specifică (desensibilizare): În caz de alergii evidente (de exemplu la acarieni, polen) ce provoacă astm persistent, pacientul poate fi candidat la imunoterapie alergenică (injecții sau tablete sublinguale administrate pe parcursul a 3-5 ani). Aceasta poate reduce reactivitatea la alergenul respectiv și ameliora astmul pe termen lung, însă indicația trebuie atent cântărită de alergolog.
    • Stil de viață: Activitatea fizică regulată (adaptată capacității fiecăruia) este încurajată – un astm bine controlat nu ar trebui să împiedice exercițiul fizic; există chiar sportivi olimpici astmatici. Controlul greutății corporale, evitarea fumatului și a alcoolului în exces, tehnici de reducere a stresului (yoga, exerciții de respirație) pot toate contribui la un mai bun control al astmului.

Modern, se pune accentul pe terapia personalizată. Unii pacienți pot fi controlați numai cu CSI în doze mici, alții necesită combinații și doze mai mari. Cheia este urmărirea periodică la medic (cel puțin la 3-6 luni pentru reevaluare) și ajustarea tratamentului în funcție de controlul simptomelor și funcția pulmonară. Conform principiului step-down, dacă astmul a fost bine controlat ≥3 luni, medicul poate reduce treptat medicația (ex: scăderea dozei de CSI) pentru a găsi doza minimă eficientă.

Rolul medicului internist și importanța prezentării la timp

Medicul internist are un rol vital în diagnosticul și monitorizarea astmului bronșic, lucrând adesea împreună cu specialistul pneumolog sau alergolog. Importanța prezentării la medic constă în: confirmarea corectă a diagnosticului (evitând sub- sau supradiagnosticarea), educația timpurie a pacientului și inițierea tratamentului optim.

În cadrul Carol Clinic, pacienții cu simptome respiratorii sugestive de astm (tuse persistentă, wheezing, senzație de sufocare) sunt evaluați prompt prin consultație și testări adecvate. Odată stabilit diagnosticul, medicul internist explică pe înțelesul pacientului natura bolii – accentuând că este cronică dar controlabilă. Se elaborează împreună un plan de tratament și un plan de acțiune scris pentru crize.

Rolul internistului este și de coordonare a îngrijirii: de exemplu, dacă astmul are o componentă alergică pronunțată, se va colabora cu un alergolog pentru identificarea alergenilor și eventual imunoterapie. Dacă apar complicații sau suspiciuni de alt diagnostic, se implică un pneumolog. De asemenea, internistul tratează integral pacientul – multe persoane astmatice pot avea și rinită alergică, dermatită, reflux gastroesofagian sau anxietate; abordarea acestor probleme conexe face parte din planul global de îngrijire.

Este esențial ca pacientul astmatic să aibă încredere și comunicare bună cu medicul său. Consultațiile periodice permit evaluarea nivelului de control (discuție despre simptome, eventual chestionare de control al astmului), verificarea tehnicii inhalatorii și ajustarea terapiei. Internistul se va asigura că pacientul știe când să intensifice tratamentul sau când să se prezinte de urgență (de exemplu, dacă vede că medicația de criză nu mai ajută suficient).

Un astm necontrolat poate duce în timp la limitări majore ale vieții și chiar la deces prin crize severe netratate – din fericire, astăzi, cu medicația disponibilă, majoritatea acestor situații pot fi prevenite. De aceea, prezentarea la medic la debutul simptomelor este foarte importantă. Dacă tușiți și respirați șuierat frecvent, nu ignorați aceste semne – o consultație de astm la Carol Clinic vă poate reda respirația liberă. Prin tratament corespunzător, pacienții cu astm pot fi activi, pot practica sport și se pot bucura de o viață normală, fără teama constantă a următoarei crize. Scopul nostru este să vă ajutăm să atingeți acest control optim al astmului, oferind atât expertiză medicală, cât și susținere empatică.

Măsuri de prevenție

Deși astmul are o componentă genetică și nu poate fi „prevenit” în totalitate, se pot lua măsuri pentru a reduce riscul de apariție la persoanele susceptibile și, în special, pentru a preveni declanșarea crizelor la astmatici:

  • Evitarea alergenilor cunoscuți: Dacă testele au identificat alergeni specifici (ex. acarieni, pisici), se vor lua măsuri de reducere a expunerii: folosirea huselor anti-acarieni pentru saltea și pernă, spălatul lenjeriei la >60°C săptămânal, evitarea covoarelor/draperiilor groase în dormitor, îndepărtarea animalului de companie din casă sau cel puțin din dormitor, utilizarea unui purificator de aer cu filtru HEPA etc. În sezonul polinic, țineți ferestrele închise în zilele cu polen maxim și clătiți părul/îmbrăcămintea după ce veniți de afară.
  • Renunțarea la fumat și evitarea fumului: Fumatul înrăutățește considerabil astmul și scade răspunsul la tratament. Chiar și fumatul pasiv la copii poate declanșa astm – părinții fumători ar trebui consiliați să renunțe sau să nu fumeze în preajma copiilor.
  • Tratarea alergiilor și a rinitelor: Un nas înfundat și inflamat determină respirație pe gură și pătrunderea aerului nefiltrat în bronhii, crescând crizele. De aceea, folosirea regulată a spray-urilor nazale cu corticosteroid sau antihistaminice orale la cei cu rinită alergică ajută și la controlul astmului.
  • Vaccinări: Infecțiile virale respiratorii sunt un declanșator comun al exacerbărilor astmului. Vaccinarea antigripală anuală și, în contextul pandemiei, vaccinarea anti-COVID-19 sunt recomandate pacienților cu astm (cu excepția unor contraindicații specifice), pentru a reduce riscul acestor infecții severe.
  • Educație și auto-îngrijire: Pacientul trebuie instruit să își recunoască rapid simptomele când încep și să folosească medicația de salvare conform indicațiilor. De asemenea, păstrarea unui jurnal al simptomelor sau al valorilor peak flow poate ajuta la detectarea precoce a unei pierderi de control, astfel încât să contacteze medicul înainte de a ajunge la o criză severă.
  • Mediu curat: Evitarea poluanților și iritanților – de exemplu, astmaticii ar trebui să evite spray-urile cu aerosoli, parfumurile foarte intense, fumul de tămâie sau lumânări parfumate în exces, expunerea la vopseluri fără mască etc. La locul de muncă, dacă anumite substanțe provoacă simptome, e necesară schimbarea poziției de lucru sau a echipamentului de protecție.
  • Managementul stresului: Stresul și emoțiile pot agrava astmul; tehnici de respirație corectă, yoga sau consiliere psihologică, dacă e cazul, pot fi utile.
  • Controlul greutății și alimentație sănătoasă: Menținerea unei greutăți normale reduce povara asupra aparatului respirator. O dietă bogată în fructe și legume (antioxidanți) poate avea efecte benefice asupra inflamației. Se recomandă evitarea consumului excesiv de alimente procesate bogate în sulfiți (ex. unele conserve, vin – sulfiții pot declanșa crize la anumiți astmatici).

În concluzie, prevenția în astm se referă în mare parte la prevenția crizelor și menținerea bolii sub control. Prin aderarea la tratamentul de fond prescris de medic, evitarea triggerilor și un stil de viață sănătos, pacienții astmatici pot avea foarte puține simptome. Carol Clinic accentuează educația preventivă la fiecare vizită – credem că un pacient bine informat își va gestiona boala mult mai eficient și va avea o viață activă și lipsită de griji.

Afectiuni Comune

10% Discount

Welcome discount!

10% discount la pretul serviciilor efectuate la prima vizita in clinica

Va Asteptam! 🎉

This site is protected by reCAPTCHA and the Google
Privacy Policy and
Terms of Service apply.