Descriere generală

BPOC reprezintă un grup de boli pulmonare cronice (în principal bronșita cronică și emfizemul) caracterizate prin obstrucția progresivă și ireversibilă a căilor aeriene, ceea ce duce la dificultăți de respirație. Practic, BPOC este o boală comună a plămânilor, în care fluxul de aer este îngrădit și apar probleme respiratorii persistente. În plămânii afectați de BPOC, țesutul pulmonar este distrus și căile aeriene devin inflamate, îngustate și adesea obstruate de mucus (flegmă). Acest lucru determină simptome precum tuse cronică (adesea productivă), dispnee (senzația de „sufocare”) și wheezing (șuierat în piept). BPOC este o afecțiune cronică și progresivă – odată instalată, nu se vindecă complet, dar evoluția poate fi încetinită prin tratament și modificarea factorilor de risc. Boala debutează cel mai frecvent la persoane de peste 40-50 ani (de obicei după un istoric îndelungat de fumat) și reprezintă una dintre principalele cauze de morbiditate și mortalitate la nivel mondial (BPOC este a patra cauză de deces la nivel global, cu 3,5 milioane decese în 2021).

Cauze și factori de risc

Principalul factor cauzator al BPOC este expunerea la noxe respiratorii care deteriorează plămânii pe termen lung. În peste 70% din cazuri, fumatul activ de țigarete este responsabil de apariția BPOC în țările dezvoltate. Fumul de țigară conține substanțe toxice ce produc inflamație cronică la nivelul bronhiilor și distrug alveolele (emfizem). Pe lângă fumatul activ, fumatul pasiv contribuie și el la risc.

Alți factori de risc importanți:

• Expunerea la poluanți și iritanți inhalatori: poluarea industrială, pulberi, fum și substanțe chimice la locul de muncă (șantiere, mine, fabrici) sau poluarea din gospodării (de exemplu, fumul de la arderea lemnelor sau cărbunelui în spații slab ventilate) pot duce la BPOC în timp. În țările cu venituri mici și medii, utilizarea îndelungată a biocombustibililor (lemn, bălegar, resturi vegetale) în interior pentru gătit sau încălzire crește mult riscul de BPOC la femei expuse în mediul domestic.
• Infecții respiratorii repetate în copilărie: episoade frecvente sau severe de infecții pulmonare în primii ani de viață pot influența dezvoltarea pulmonară suboptimă și predispoziția la BPOC în viața adultă.
• Factori genetici: un caz particular îl reprezintă deficitul de alfa-1 antitripsină (o afecțiune genetică rară) care poate cauza apariția BPOC la vârste tinere, chiar și la nefumători.
• Alți factori: astmul bronșic netratat corespunzător (în special astmul sever sau persistent) poate, în timp, să remodeleze căile aeriene și să contribuie la declinul funcției pulmonare. De asemenea, îmbătrânirea este asociată cu scăderea naturală a funcției pulmonare – astfel, vârsta înaintată se corelează cu prevalența BPOC, mai ales în prezența altor factori de risc.

Simptome principale

Debutul BPOC este insidios, simptomele agravându-se de obicei pe parcursul a mai multor ani. Mulți pacienți atribuie inițial simptomele vârstei sau „fumatului”, astfel că boala este adesea subdiagnosticată în stadii incipiente. Simptomele cheie ale BPOC includ:

• Tuse cronică: la început intermitentă, apoi prezentă zilnic. Tusea este de obicei productivă (cu spută mucoasă sau mucopurulentă), mai ales dimineața (“tusea fumătorului”). Dacă timp de cel puțin 3 luni pe an, doi ani la rând, pacientul are tuse cu expectorație, criteriile de bronșită cronică sunt îndeplinite.
• Expectorație de spută: producția cronică de mucus în căile respiratorii determină spută albicioasă sau gălbuie. Cantitatea poate crește în timpul infecțiilor respiratorii sau iarna.
• Dispnee (dificultăți de respirație): inițial la eforturi mari, apoi la eforturi din ce în ce mai mici. Pacientul simte că „nu are aer” mai ales la activități fizice solicitante sau când urcă scări. În stadii avansate, dispneea apare și în repaus sau la cele mai mici eforturi, afectând sever calitatea vieții.
• Wheezing: șuierături sau zgomote în piept, mai ales la expir, datorate îngustării bronhiilor. Acestea pot fi intermitente, adesea accentuate în timpul infecțiilor sau dimineața.
• Senzație de oboseală permanentă și toleranță scăzută la efort: pacienții cu BPOC se simt adesea obosiți, chiar și fără efort, din cauza oxigenării suboptimale și a efortului crescut de a respira. Activitățile zilnice precum mersul sau îmbrăcatul pot deveni dificile pe măsură ce boala progresează.
• Episoade de acutizare (exacerbări): periodic, simptomele pot deveni brusc mult mai severe – crește dispneea, crește cantitatea de spută și aceasta devine mai purulentă, poate apărea febră. Aceste acutizări ale BPOC sunt adesea declanșate de infecții (o simplă răceală sau bronșită) și pot dura zile sau săptămâni, necesitând adesea tratament medical suplimentar (antibiotice, corticosteroizi) sau chiar spitalizare.

În stadii avansate, pot apărea semne de hipoxie cronică: cianoză (buze, unghii vineții), deformarea unghiilor (hipocratism digital), scădere ponderală marcată și edeme la nivelul gleznelor (din cauza insuficienței cardiace cor pulmonale). BPOC avansat limitează sever activitatea, pacienții fiind adesea dependenți de oxigen suplimentar la domiciliu.

Modalități de diagnostic

Pentru diagnosticul BPOC, anamneza și examenul clinic sunt esențiale, dar confirmarea se face prin teste funcționale respiratorii. Pașii obișnuiți în evaluare includ:

• Istoricul medical complet: medicul internist va întreba despre simptomatologie (durata și caracterul tusei, dispneea), expunerea la factori de risc (număr de pachete-an de țigări fumate, mediul de lucru, antecedente de infecții respiratorii frecvente sau astm) și istoricul familial.
• Examenul clinic: poate evidenția torace în „butoi” (în emfizem), diminuarea zgomotelor respiratorii difuz, prezența wheezing-ului difuz la ascultație, prelungirea timpului expirator și semne de hipoxie (cianoză periferică).
• Spirometria (proba respiratorie): este investigația de bază pentru confirmarea BPOC. Spirometria măsoară volumul de aer expirat forțat într-o secundă (VEF1) și capacitatea vitală forțată (CVF). Diagnosticul de BPOC se confirmă printr-un raport VEF1/CVF < 0,70 post-bronhodilatator, indicând obstrucție persistentă. De asemenea, spirometria permite stadializarea severității (BPOC ușor, moderat, sever, foarte sever) în funcție de procentul de VEF1 față de valoarea prezisă.
• Radiografia toracică: utilă pentru a exclude alte diagnostice (fibroză pulmonară, noduli, insuficiență cardiacă) și pentru a evidenția semne sugestive de BPOC (hiperinflație pulmonară – coaste orizontalizate, diafragmă aplatizată în emfizem).
• Tomografia computerizată (CT) toracică cu rezoluție înaltă: nu este necesară de rutină, dar poate detalia modificările (bule de emfizem, îngroșarea pereților bronșici) și exclude alte patologii. CT-ul devine important pre-operator (ex. înainte de reducerea chirurgicală de volum sau transplant) sau dacă se suspectează complicații.
• Evaluarea oxigenării: pulsoximetria de repaus (și eventual la efort, de exemplu mers 6 minute) arată nivelul saturației de oxigen. Dacă < 88-90% în repaus, indică insuficiență respiratorie cronică; se poate recomanda gazometrie arterială pentru a măsura exact oxigenul și dioxidul de carbon din sânge.
• Teste de laborator: hemoleucograma (poate indica policitemie secundară hipoxiei cronice sau, invers, anemie care agravează dispneea), dozarea alfa-1 antitripsinei (la pacienți sub 45 ani nefumători cu BPOC).
• Teste de mers/efort: testul de mers 6 minute sau testul de efort cardiopulmonar pot fi folosite pentru a aprecia toleranța la efort și necesarul de oxigenoterapie la efort.

Diagnosticul diferențial al BPOC include astmul bronșic (care însă are fluxul de aer reversibil la bronhodilatatoare), bronșiectaziile, fibroza pulmonară și insuficiența cardiacă – medicul va lua în considerare aceste entități și poate recomanda teste adiționale (de exemplu, ecocardiografie pentru a exclude o cauză cardiacă a dispneei).

Opțiuni de tratament

Obiectivele tratamentului în BPOC sunt ameliorarea simptomelor, îmbunătățirea capacității de efort și a calității vieții, încetinirea progresiei bolii și prevenirea acutizărilor. BPOC necesită o abordare complexă, combinând măsuri terapeutice medicamentoase și nemedicamentoase, precum și gestionarea factorilor de risc.

1. Măsuri generale și modificarea stilului de viață:
   • Renunțarea la fumat: Aceasta este cea mai importantă intervenție în BPOC – singura care încetinește semnificativ declinul funcției pulmonare. Medicul internist vă poate oferi consiliere pentru renunțarea la fumat, terapie de substituție nicotinică sau medicamente (vareniclină, bupropion) pentru creșterea șanselor de succes.
   • Evitarea expunerii la noxe: Protejarea de fumul de țigară (fumat pasiv), purtarea echipamentului de protecție la locul de muncă (mască, ventilarea spațiilor) dacă există expunere la praf/chimicale, și îmbunătățirea aerisirii locuinței în cazul sobelor pe combustibil solid.
   • Reabilitare pulmonară: Programe structurate ce includ kinetoterapie respiratorie, exerciții fizice supravegheate, antrenament la efort, tehnici de respirație (respirația „cu buzele țuguiate”), precum și educație nutrițională și psihologică. Reabilitarea pulmonară ajută la creșterea toleranței la efort, reducerea dispneei și îmbunătățirea calității vieții chiar și la pacienții cu BPOC avansat.
   • Plan nutrițional: În stadiile avansate, mulți pacienți prezintă scădere ponderală (căci respiratul solicită multă energie). Un aport caloric adecvat, bogat în proteine, este important pentru a preveni malnutriția. La pacienții supraponderali, scăderea ponderală moderată poate îmbunătăți eficiența respirației.
   • Vaccinare: Vaccinarea antigripală anuală și vaccinarea antipneumococică periodică sunt recomandate tuturor pacienților cu BPOC. Aceste vaccinuri reduc riscul infecțiilor respiratorii acute care pot declanșa exacerbări severe de BPOC.
   • Educație și auto-gestionare: Medicul va instrui pacientul cum să recunoască semnele de acutizare (creșterea dispneei, modificarea culorii/cantității sputei) și să aibă un plan de acțiune (de exemplu, când să inițieze un corticoterapic oral sau antibiotic la domiciliu și când să se prezinte de urgență).
2. Tratament medicamentos bronhodilatator și antiinflamator:
   • Bronhodilatatoare inhalatorii: Medicamentele de bază în BPOC sunt bronhodilatatoarele, administrate în special pe cale inhalatorie pentru acțiune directă la nivelul căilor respiratorii. Acestea relaxează mușchii din pereții bronhiilor, lărgesc căile respiratorii și ușurează respirația. Se folosesc două clase principale: beta-2 agonistii (ex.: salbutamol, formoterol, indacaterol) și anticolinergicele/antimuscarinicele (ex.: bromură de ipratropium, tiotropium, glicopironiu). Există forme cu acțiune scurtă (SABA/SAMA – folosite la nevoie pentru ameliorarea rapidă a simptomelor) și forme cu acțiune lungă (LABA/LAMA – administrate zilnic, efect de durată, pentru controlul de fond). Adesea, se utilizează combinații de bronhodilatatoare (LABA+LAMA) pentru eficacitate sporită în formele moderate-severe de BPOC.
   • Corticosteroizi inhalatori (CSI): Inflamația cronică joacă un rol central în BPOC; la anumiți pacienți (mai ales cu exacerbări frecvente și VEF1 < 50% din normal) se recomandă asocierea de corticosteroid inhalator (budesonid, fluticazonă etc.) împreună cu un LABA. Tripleterapia (LABA + LAMA + CSI) este frecventă în BPOC sever. CSI reduc episoadele de acutizare și îmbunătățesc simptomele la subgrupurile corespunzătoare de pacienți, însă utilizarea lor pe termen lung trebuie monitorizată (pot crește riscul de infecții fungice locale sau pneumonii la unii pacienți).
   • Metilxantine: (ex.: teofilina) sunt bronhodilatatoare sistemice mai vechi, cu eficiență modestă și risc de efecte adverse, folosite rar astăzi, doar în cazuri selecționate sau când celelalte opțiuni nu sunt disponibile.
   • Inhalație corectă: Este esențial ca pacientul să stăpânească tehnica de utilizare a inhalatorului (fie el spray presurizat, dispozitiv cu pulbere uscată sau nebulizator) pentru ca medicația să ajungă eficient în plămâni. Medicii și asistenții de la Carol Clinic acordă o atenție deosebită educării pacienților în folosirea corectă a dispozitivelor inhalatorii.
3. Tratamentul acutizărilor: În exacerbările BPOC (când simptomele se agravează acut), planul de tratament poate include:
   • Bronhodilatatoare cu acțiune scurtă la nevoie (salbutamol și/sau ipratropium, adesea prin nebulizare) administrate mai frecvent.
   • Corticoterapie sistemică (prednison oral 5-14 zile, fără necesitatea scăderii treptate pentru cure scurte) pentru a reduce inflamația și edemul căilor aeriene, grăbind recuperarea.
   • Antibiotice dacă exacerbarea este declanșată de o infecție bacteriană – indicat mai ales când pacientul prezintă spută purulentă în cantitate crescută sau febră. Se aleg antibiotice active pe flora respiratorie (amoxicilină/clavulanat, quinolone respiratorii sau alte clase în funcție de context).
   • Oxigenoterapie (cu precauție, menținând saturația ~88-92%) dacă pacientul prezintă hipoxemie. Atenție, la pacienții cu retenție de CO₂, administrarea de oxigen se face controlat.
   • Ventilație non-invazivă (BiPAP/CPAP): în exacerbările severe cu insuficiență respiratorie acută, ventilația mecanică non-invazivă cu mască poate îmbunătăți schimburile gazoase și scuti efortul respirator, evitând intubația. Dacă aceasta eșuează sau pacientul are status mental alterat, se recurge la ventilație invazivă (intubare și ventilație mecanică în ATI).
4. Alte terapii și intervenții:
   • Oxigenoterapia de lungă durată la domiciliu: Pentru pacienții cu BPOC stadiu foarte sever, cu insuficiență respiratorie cronică (PaO₂ ≤ 55 mmHg sau saturație < 88% în repaus), administrarea de oxigen suplimentar la domiciliu >15 ore pe zi îmbunătățește supraviețuirea și calitatea vieții. Se folosesc concentratoare de oxigen și canule nazale, cu debit ajustat pentru a menține saturația peste ~90%.
   • Ventilația non-invazivă nocturnă: La unii pacienți cu retenție cronică de CO₂ (hypercapnie), utilizarea unui aparat BiPAP acasă pe timpul nopții poate ajuta musculatura respiratorie să se odihnească și poate scădea nivelul de CO₂, îmbunătățind starea de veghe și capacitatea de efort.
   • Intervenții chirurgicale: În cazuri selectate de emfizem cu bule gigante se poate practica bullectomie (rezecția bulelor, pentru a permite țesutului pulmonar sănătos rămas să se reexpandeze). Chirurgia de reducere de volum pulmonar (rezecția unor porțiuni de plămân emfizematos) se adresează pacienților cu emfizem heterogen (mai mult în lobii superiori) și poate ameliora funcția pulmonară și dispneea. Transplantul pulmonar este ultima opțiune, rezervată pacienților foarte gravi (BPOC stadiu terminal) care îndeplinesc criteriile de includere – poate prelungi viața și ameliora calitatea vieții, însă este o procedură majoră cu selecție riguroasă.

Prin gestionarea atentă a BPOC, mulți pacienți pot avea o viață relativ activă ani la rând. Este important de reținut că BPOC nu este curabil, însă combinația de renunțare la fumat, tratament corect și reabilitare poate stabiliza boala și reduce semnificativ simptomele.

Rolul medicului internist și importanța prezentării la timp

În îngrijirea pacienților cu BPOC, medicul internist joacă un rol esențial, de la depistarea precoce a bolii până la monitorizarea pe termen lung. Deoarece simptomele BPOC apar insidios, mulți pacienți consultă medicul abia când boala este deja într-un stadiu moderat – de aceea, este recomandat ca fumătorii sau persoanele cu tuse cronică să se prezinte la o consultație de specialitate înainte ca dispneea să devină invalidantă.

La Carol Clinic, punem accent pe diagnosticul precoce al BPOC prin efectuarea de spirometrii la pacienții cu risc. Odată ce diagnosticul este stabilit, medicul internist elaborează un plan de tratament personalizat, explicând pacientului cum și când să folosească fiecare inhalator, importanța aderării la tratament și a renunțării la fumat. Educarea pacientului este prioritară – veți învăța să recunoașteți semnele de acutizare și să aveți un plan de acțiune.

Prin consultație BPOC Carol Clinic, pacienții beneficiază de o evaluare completă a stării de sănătate (inclusiv depistarea și tratarea comorbidităților frecvent asociate cu BPOC: boli cardiovasculare, osteoporoză, depresie etc.). Medicul internist coordonează adesea o echipă multidisciplinară ce poate include pneumolog, kinetoterapeut, nutriționist și psiholog, asigurând o abordare integrată. Prezentarea la timp la medic atunci când observați o agravare a tusei sau a respirației vă poate scuti de o spitalizare – exacerbările pot fi tratate ambulator dacă sunt prinse devreme. De asemenea, controalele periodice (la 3-6 luni) permit ajustarea tratamentului în funcție de evoluție.

Rețineți: cu cât intervenim mai devreme în cursul bolii, cu atât putem încetini mai mult declinul pulmonar. Carol Clinic vă oferă acces la cele mai noi terapii pentru BPOC și suportul necesar pentru a trăi o viață cât mai activă în ciuda acestui diagnostic.

Măsuri de prevenție

Prevenția primară a BPOC înseamnă, în primul rând, evitarea expunerii la fumul de țigară și la alți poluanți respiratori. Câteva direcții principale:

• Nu începeți să fumați, iar dacă fumați, renunțați! Fumatul de tutun este cauza principală a BPOC – peste 70% din cazurile de BPOC în țările dezvoltate sunt atribuite fumatului. Renunțarea la fumat la orice vârstă are beneficii: încetinește deteriorarea plămânilor și reduce riscul de deces. Evitați și fumatul pasiv; alegeți medii fără fum.
• Protecția la locul de muncă: Dacă lucrați în medii cu praf, substanțe chimice volatile, vapori toxici, asigurați-vă că folosiți mască de protecție adecvată și că încăperea e ventilată. Angajatorii trebuie să asigure măsuri de siguranță pentru a minimiza inhalarea de noxe industriale.
• Îmbunătățirea calității aerului în gospodării: În zonele rurale unde se folosesc sobe pe lemne/cărbune, este importantă ventilarea corespunzătoare a încăperilor și, dacă e posibil, trecerea la combustibili mai puțin poluanți sau sisteme de gătit cu evacuarea fumului.
• Profilaxia infecțiilor respiratorii: Vaccinarea antigripală anuală și antipneumococică (la intervalele recomandate) scade incidența infecțiilor tractului respirator inferior la pacienții cu risc și implicit scade riscul de a dezvolta BPOC sau de a agrava o BPOC existentă. De asemenea, tratarea promptă a oricărei bronșite acute și a astmului bronșic la copil poate preveni leziuni pulmonare de durată.
• Screening în grupurile la risc: Persoanele peste 40 de ani cu istoric de fumat îndelungat sau expunere ocupațională ar trebui să discute cu medicul despre realizarea unei spirometrii de control, chiar dacă nu au simptome severe. Depistarea unei disfuncții ventilatorii incipiente permite instituirea timpurie a măsurilor de protecție și a tratamentului.

Prevenția secundară (pentru cei cu BPOC diagnosticat) se concentrează pe evitarea exacerbarilor și încetinirea progresiei: renunțarea la fumat, aderarea la tratament, controlul periodic la medic, vaccinări și reabilitare pulmonară. La Carol Clinic, credem în medicină preventivă – prin consiliere anti-fumat, educație și monitorizare proactivă, încercăm să reducem povara acestei boli. Mesajul nostru este clar: Preveniți azi ca să respirați ușor mâine!