Descriere generală

COVID-19 (Coronavirus Disease 2019) este o boală infecțioasă cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2, identificat pentru prima dată la sfârșitul anului 2019. Inițial, a provocat o pandemie globală severă în 2020-2021, iar în prezent (2025) continuă să circule endemic, producând cazuri sporadice și focare, deși impactul a fost redus semnificativ prin vaccinare și imunitatea dobândită. COVID-19 afectează în principal tractul respirator, dar are și manifestări sistemice; tabloul variază de la forme asimptomatice sau ușoare (asemănătoare unei răceli), până la forme grave, cu pneumonie bilaterală, sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS), insuficiență multiorganică și deces.

Virusul SARS-CoV-2 se transmite foarte eficient pe cale respiratorie (prin aerosoli și picături) și are o perioadă de incubație medie de ~5 zile (variază 2-14 zile). Simptomele comune includ febră, tuse uscată, oboseală, dureri musculare, pierderea mirosului și gustului (anosmie, ageuzie) – un semn destul de specific, mai ales pentru tulpinile inițiale. Formele severe se caracterizează prin pneumonie cu hipoxemie (lipsă de oxigen în sânge), uneori evoluând rapid spre insuficiență respiratorie. Anumiți pacienți pot dezvolta reacții inflamatorii exagerate (furtună de citokine) care necesită terapie intensivă.

Din fericire, majoritatea persoanelor (în special tineri și fără comorbidități) fac forme ușoare sau moderate și se vindecă complet în 1-2 săptămâni. Cu toate acestea, o proporție notabilă pot prezenta simptome prelungite timp de săptămâni-luni după infecție (fenomen cunoscut ca Long COVID sau sindrom post-COVID), manifestat prin oboseală cronică, dispnee la efort, dificultăți de concentrare etc.

Cauze și factori de risc

Cauza: COVID-19 este determinat de infecția cu SARS-CoV-2, un coronavirus ARN din familia Coronaviridae. Acesta se atașează de receptorii ACE2 de pe suprafața celulelor umane (mai ales cele din căile respiratorii, alveole pulmonare, dar și alte organe), pătrunzând și declanșând infecția. Virusul a suferit multiple mutații majore, rezultând variante (Alpha, Delta, Omicron etc.), unele cu transmisibilitate crescută sau care scapă parțial de imunitatea dobândită.

Transmitere: Principalul mod de transmitere este aerogen, prin inhalarea de particule virale din aer. O persoană infectată elimină virus în timpul respirației, vorbirii, tusei, strănutului, cântatului sub formă de picături și aerosoli. Picăturile mai mari cad relativ rapid (1-2 m), aerosoli mai mici pot rămâne în suspensie în aer în spații închise slab ventilate. Contaminarea prin suprafețe (fomite) este posibilă, dar nu modul principal – totuși, atingerea unor obiecte recent contaminate și apoi atingerea feței poate duce la infectare.

Factori de risc pentru forme severe:

• Vârsta înaintată: Cel mai important factor. Persoanele peste 65-70 ani au risc mult crescut de spitalizare și deces. Mortalitatea crește exponențial cu vârsta.
• Comorbidități: Boli cardiovasculare (hipertensiune, insuficiență cardiacă, boală coronariană), diabet zaharat, obezitate (IMC>30), boli respiratorii cronice (BPOC, fibroză pulmonară), cancer, boală cronică renală sau hepatică, imunodepresii (HIV netratat, transplant, terapie imunosupresoare), boli neurologice (AVC anterior, demență) – toate acestea predispun la evoluție severă și complicații ale COVID-19.
• Sarcina: Gravidele cu COVID-19 au un risc mai mare de a dezvolta forme severe comparativ cu femeile non-gravide de aceeași vârstă, mai ales dacă au și alți factori de risc. De asemenea, infecția crește riscul unor complicații obstetricale (naștere prematură).
• Bărbații: S-a observat că sexul masculin este asociat cu probabilitate mai mare de evoluție nefavorabilă (motive posibile: factori hormonali, diferențe imune, prevalența comorbidităților).
• Factori genetici: predispoziții genetice pot juca un rol (ex. varianta de grup sangvin A pare a avea risc ușor crescut; anumite mutații imune pot duce la complicații cum ar fi deficitul de interferon).
• Nevaccinarea sau imunitatea scăzută: Persoanele nevaccinate împotriva COVID-19 au risc mult mai mare de formă severă comparativ cu cele vaccinate (mai ales cu schema completă și booster). Imunitatea scade în timp, de aceea rapelurile sunt importante.
• Încărcătura virală mare la expunere: de exemplu personalul medical la începutul pandemiei, care se expunea repetat la doze mari de virus, a avut incidență mai mare de forme severe – presupus din cauza dozei infectante mari.
• Alți factori: Sărăcia, accesul limitat la îngrijiri medicale, condiții de viață aglomerate au influențat negativ prognosticul la nivel populațional (în parte fiind corelate cu comorbidități nediagnosticate).

Trebuie menționat că oricine poate face formă severă, chiar și tineri aparent sănătoși, dar probabilitatea e mult mai mică la aceștia. Totuși, long COVID poate apărea chiar și după forme inițiale ușoare, deci nimeni nu e complet ferit de consecințe.

Simptome principale

COVID-19 are un spectru foarte variabil de simptome, de la asimptomatic până la critic. Simptomele frecvente la debut includ:

• Febră și frisoane: Peste 2/3 din pacienți fac febră (de obicei 38-39°C), dar nu toți; unele forme ușoare pot avea febră minimă sau absentă. Frisoanele pot însoți creșterea febrei, iar pacienții pot prezenta transpirații.
• Tuse uscată: Un simptom foarte comun, adesea persistentă și obositoare. Inițial poate fi ușoară, apoi se intensifică. În formele severe, tusea se agravează pe măsură ce apare afectarea pulmonară.
• Oboseală marcată (fatigă): Pacienții raportează adesea o stare intensă de slăbiciune, epuizare, chiar de la debut – mai pronunțată decât la o răceală banală. Oboseala poate persista mult timp după vindecarea infecției (componenta de long COVID).
• Dureri musculare și articulare: Mialgii difuze, dureri de mușchi sau junghiuri, similar cu gripa, pot fi prezente. Uneori și dureri articulare surde.
• Cefalee: Durerea de cap este raportată de mulți pacienți, uneori destul de intensă și persistentă, acompaniind febra.
• Pierderea mirosului și gustului (anosmie, ageuzie): Acesta este un simptom foarte caracteristic COVID-19, mai ales în primele variante. Mulți pacienți observă că nu mai simt deloc mirosurile și gusturile, chiar în absența congestiei nazale. Anosmia poate apărea brusc și a fost uneori singurul simptom (în forme ușoare). De obicei se recuperează în câteva săptămâni, dar la unii persistă mai mult.
• Congestie nazală sau rinoree: Nu sunt predominante ca la o răceală; unii pacienți au nas înfundat sau secreții nazale ușoare, dar nu toți.
• Durere în gât: Un subset de pacienți acuză faringită – usturime, durere la înghițit – dar de obicei moderată.
• Respirație dificilă (dispnee): Apare la ~vreo 5-7 zile de la debut la cei ce vor dezvolta pneumonie. Inițial pacientul poate simți doar că obosește mai repede la efort, apoi chiar în repaus poate resimți lipsă de aer, respirație rapidă. Dispneea este semn de afectare pulmonară (pneumonie interstițială) și poate progresa către hipoxie severă („happy hypoxia” – pacienți care nu simt foarte acut lipsa de aer, dar saturația este grav scăzută).
• Tulburări digestive: La unii pacienți (mai ales varianta Delta) au apărut greață, vărsături, diaree – aproximativ 5-10% pot avea simptome gastrointestinale în COVID, adesea asociate celor respiratorii, rar singure.
• Erupții cutanate: Deși nu foarte frecvente, s-au raportat modificări cutanate: urticarie, erupții morbiliforme, degerături la degete („covid toes”), livedo reticularis – indicând efecte vasculare. Nu sunt specifice, dar pot apărea.
• Conjunctivită: Ochi roșii, iritați pot apărea la unii pacienți, virusul putând afecta și conjunctiva.

Formele severe: În cazurile grave, la ~7-10 zile de la debut, starea se deteriorează: febra rămâne ridicată, tusea se agravează, apare dispnee marcată, pacientul are dificultate în a vorbi fără să se oprească să respire, poate avea dureri toracice, confuzie, cianoză buze/față. Aceste semne indică pneumonie severă și necesitatea de oxigen și îngrijire de urgență.

Complicații majore ale COVID-19:

• Sindromul de detresă respiratorie acută (ARDS): Formele critice evoluează către insuficiență respiratorie acută, necesitând ventilație mecanică. Radiologic, plămânii prezintă infiltrate bilaterale extinse („glass ground aspect”).
• Insuficiență multi-organ: Datorită reacției imune disproporționate (furtună de citokine), se pot afecta și alte organe: inimă (miocardită, insuficiență cardiacă sau aritmii), rinichi (insuficiență renală acută necesitantă dializă), ficat (citoliză hepatică), creier (encefalită, convulsii).
• Evenimente tromboembolice: COVID-19 predispune la hipercoagulabilitate. Frecvent s-au observat tromboze venoase profunde, embolii pulmonare, accidente vasculare cerebrale ischemice, infarct miocardic, ocluzii de microcirculație (inclusiv la nivel pulmonar).
• Șoc septic: Suprainfecțiile bacteriene pot duce la sepsis și șoc septic. Pacienții intubați fac adesea suprainfecții pulmonare nosocomiale (pneumonii asociate ventilator).
• Complicații pe termen lung: Sindrom post-terapie intensivă, fibroză pulmonară post-ARDS, long COVID cu disfuncții persistente (respiratorii, cognitive, oboseală).

Modalități de diagnostic

Diagnosticul de COVID-19 combină aspectele clinice cu testele de laborator specifice pentru a detecta virusul. Metode de diagnostic specifice SARS-CoV-2:

• Testul RT-PCR (Real Time PCR): Reprezintă standardul de aur în detectarea SARS-CoV-2. Se prelevează un exsudat nasofaringian (sau probe din gât, spută, aspirat traheal etc.) și se amplifică ARN-ul viral până la detectabilitate. Un rezultat pozitiv confirmă infecția. Sensibilitatea este foarte mare, mai ales în primele zile de boală. Poate rămâne pozitiv și după vindecare (fragmente de ARN nedetectabile). Rezultatul durează câteva ore – 1 zi, în funcție de capacitatea laboratorului.
• Teste rapide antigenice: Detectează proteine virale (antigen nucleocapsidic de regulă) din exsudatul nazal/nazofaringian. Rezultatul în ~15 minute. Au avantajul rapidității și costului redus, putând fi folosite pentru screening. Sensibilitatea e bună la încărcături virale mari (perioada simptomatică timpurie), dar mai scăzută decât PCR-ul (rata de detecție ~70-80% față de PCR la cazurile simptomatice). Un test antigen pozitiv e considerat diagnostic (mai ales la cine are deja simptome). Un test negativ nu exclude infecția, mai ales dacă e devreme sau târziu în cursul bolii – un PCR e recomandat dacă suspiciunea clinică rămâne.
• Teste serologice (anticorpi): Măsoară anticorpi IgM, IgG în sânge împotriva virusului. IgM apar ~7-10 zile de la infecție, IgG ~2 săptămâni și persistă luni. Serologia nu se folosește pentru diagnosticul acut (fiindcă anticorpii apar mai târziu, după faza contagioasă). E utilă epidemiologic sau la evaluarea răspunsului post-vaccinal. În faza acută ar putea ajuta la cazurile tardive unde PCR s-a negativat, dar suspecte clinic – anticorpii pozitivi pot confirma retrospectiv infecția.
• Radiografie toracică / CT pulmonar: Nu sunt teste diagnostice specifice, dar ajută la evaluarea pneumoniei. Radiografia poate fi inițial normală la un pacient hipoxemic (de aceea CT a fost folosit în pandemie ca instrument sensibil de triere – arătând opacități „frosted glass”). CT toracic are aspecte tipice: opacități interstițiale bilaterale subpleurale, care pot orienta spre COVID la pacienți suspectați. Totuși, imaginea nu e patognomonică (pneumonii virale diverse pot semăna). Diagnosticul se confirmă tot prin test de laborator.
• Analize de sânge uzuale: Arată adesea limfopenie (scăderea limfocitelor) la COVID mediu-sever. Markerii inflamatori (CRP, feritină) cresc, la fel D-dimerii (la cei cu coagulopatie COVID). Procalcitonina e de regulă normală (dacă nu e suprainfecție bacteriană). Enzime hepatice ușor crescute, LDH crescut, fibrinogen crescut, uneori troponina crescută (în afectare miocardică). Aceste teste ajută la evaluarea severității, nu la diagnosticul etiologic.
• Teste multiplex: Sunt paneluri PCR care detectează simultan SARS-CoV-2 și alți agenți (viruși gripali, VRS, etc.), utile în diagnostic diferențial, mai ales iarna când pot coexista.

În practică, un caz suspect (simptome + context de expunere) ar trebui confirmat cu un test antigen rapid (dacă disponibil repede) sau direct PCR. Având confirmarea, pacientul ia măsuri de izolare etc. În caz de test negativ dar suspiciune mare, se repetă testarea sau se face un PCR (de exemplu, testele antigen pot rata Omicron mai ușor la început).

Diagnosticul diferențial al COVID-19 la debut se face cu alte infecții respiratorii virale: gripă (clinic similară, deosebirea se face prin testare, dar coinfecția e posibilă), răceală obișnuită (COVID produce mai frecvent anosmie și e predispus la agravare a 7-a zi, pe când o răceală se ameliorează), infecții bacteriene (pneumonie primară bacteriană – de obicei debut mai abrupt cu junghi toracic, spută purulentă). De asemenea, trebuie avute în vedere embolia pulmonară (dispnee acută, dar fără febră), insuficiența cardiacă acută (edeme, raluri, fără febră), mai ales la vârstnici. Deseori, în pandemie, multe febre de altă cauză erau testate pentru COVID pentru a exclude – exemplu: pielonefrită febrilă cu tuse concomitentă – test COVID negativ indică altă etiologie.

Opțiuni de tratament

Tratamentul COVID-19 depinde de severitatea bolii și se împarte în: îngrijire la domiciliu pentru forme ușoare/moderate, tratament spitalicesc pentru forme severe, și terapie intensivă pentru forme critice.

1. Forme ușoare (tratament la domiciliu):

• Izolare: Pacientul confirmat trebuie să stea izolat de ceilalți pentru a nu transmite boala. De regulă, izolarea la domiciliu dura 7-10 zile de la debut pentru vaccinați sau 10-14 zile pentru nevaccinați (în funcție de reglementările actuale). Camera separată, bine ventilată; purtarea măștii dacă interacționează cu membri de familie, dezinfectarea suprafețelor.
• Repaus și hidratare: Ca în orice viroză, odihna este importantă. Hidratare cu multe lichide, mai ales dacă este febră. Alimentație ușoară, bogată în proteine și vitamine.
• Medicație simptomatică: Paracetamol sau ibuprofen pentru febră și dureri (fără restricții deosebite – la început a fost controversă falsă legată de ibuprofen, dar nu s-a confirmat că ar agrava COVID). Antitusive dacă tusea e supărătoare nocturn (de exemplu dextrometorfan). Decongestionante nazale sau gargară cu apă sărată pentru dureri de gât. Vitamine (C, D, zinc) s-au administrat pe scară largă, deși dovezile solide lipsesc – totuși, vitamina D dacă pacientul era deficit ar fi benefică.
• Monitorizare: Pacientul la domiciliu trebuie să-și urmărească simptomele. Este foarte util un pulsoximetru – saturarea O₂ persistent <93% în repaus indică necesitatea evaluării medicale urgente. Observarea frecvenței respiratorii: >20/min în repaus e un semn de alarmă. De asemenea, dacă febra înaltă persistă >5-6 zile sau apar dureri toracice, confuzie, scăderea diurezei – se impune contactarea medicului. În general, se recomandă un telefon zilnic sau la 2 zile cu medicul de familie pentru raportarea evoluției.

Antivirale orale la domiciliu:

• Molnupiravir (Lagevrio): antiviral oral care introduce erori în ARN-ul viral. Aprobat condiționat pentru pacienți adulți cu risc, în primele 5 zile de boală. Studii arată reducerea riscului de progresie la forme severe cu ~30%. Se administrează 5 zile. Nu se dă la gravide (posibil teratogen).
• Nirmatrelvir/ritonavir (Paxlovid): antiviral oral mai nou, combinație de inhibitor de protează (similar cu medicația HIV) – trebuie administrat în primele 5 zile de la debut la pacienți cu risc înalt de evoluție severă (vârstnici, diabetici, obezi etc.). Studii (pe varianta Delta) au arătat reducerea spitalizărilor cu ~89%. Cura durează 5 zile. Interacționează cu multe medicamente (din cauza ritonavirului care inhibă citocromul). Eficiența pe varianta Omicron se menține ridicată. Se folosește tot mai mult ambulator.
• Remdesivir iv (3 doze scurte): s-a folosit și ca profilaxie post-expunere la unii imunodeprimați, dar și ca tratament precoce ambulator (trei perfuzii zilnice) – logistic dificil ambulator. Oricum, remdesivir e mai standard în spital la forme medii.
• Anticorpi monoclonali: În prima parte a pandemiei, anticorpii monoclonali (ex. bamlanivimab, casirivimab/imdevimab) dădeau rezultate bune la tulpini anterioare – administrare iv la cazuri ușoare cu risc, prevenind agravarea. Din păcate, multe din aceste cocktailuri și-au pierdut eficiența pe varianta Omicron (care are mutații multiple în proteina S). Se dezvoltă alții, dar la momentul actual antiviralul oral e metoda preferată.

Indicațiile actuale sunt ca oricărui pacient confirmat cu factori de risc majori pentru severitate să i se ofere Paxlovid sau molnupiravir cât mai repede de la test pozitiv, ideal <5 zile, pentru a preveni spitalizarea.

2. Forme moderate/severe (tratament spitalicesc):
   Criteriile de internare includ: dispnee, saturare O₂ <93%, infiltrate extinse pulmonare, comorbidități decompensate, stare generală proastă, imposibilitatea monitorizării la domiciliu.

• Oxigenoterapie: Este elementul-cheie. Pacienții cu satură <94% primesc oxigen pe canulă nazală (1-6 L/min) sau mască simplă/mască cu rezervor (6-15 L/min), cu obiectiv saturare >92-94% (la BPOC se acceptă 88-92%). Monitorizare atentă. Dacă necesarul depășește 15 L, se trece la metode de suport avansat (HFNC – canulă nazală cu flux înalt, CPAP/BiPAP – ventilație non-invazivă). Dacă și așa e insuficient (ex. paO2/FiO2 <150 sau epuizare respiratorie), se recurge la intubație orotraheală și ventilație mecanică invazivă în ATI.
• Antivirale intravenoase: Remdesivir (Veklury) – antiviral cu acțiune pe ARN polimeraza virală. E aprobat pentru forme medii și severe. Se administrează iv 5 zile (sau 10 la ventilați). Studii arată reducerea timpului de recuperare (în special dacă e administrat devreme la pacienți cu necesar de O2). Un alt antiviral – favipiravir – folosit în unele țări, mai ales Asia, dar eficacitatea e neclară.
• Corticoterapie sistemică: Dexametazonă sau echivalent (6 mg/zi Dexa sau 32 mg metilprednisolon) este tratamentul standard la pacienții cu necesar de oxigen. Studii (Recovery) au arătat reducerea mortalității cu ~33% la ventilați mecanic și 20% la cei cu O2 suplimentar, dar niciun beneficiu la pacienții care nu necesită oxigen. De aceea, steroizii se indică doar la forme moderate-severe (cu afectare pulmonară hipoxemiantă). Durata obișnuită 10 zile. La pacienți care nu pot lua oral, se dă iv.
• Anticoagulare: COVID-19 sever predispune la tromboze, astfel heparina (LMWH, ex enoxaparin 40-60 mg/zi sc) profilactic este recomandată la toți pacienții spitalizați, dacă nu contraindicații. La unii cu markeri de coagulare foarte crescuți, unii protocoale au folosit doze intermediare sau curative de heparină (dar cu risc de sângerare). Oricum, profilaxia trombozei e esențială.
• Terapie antiinflamatoare adjuvantă (imunomodulatoare):* La pacienți cu reacție hiper-inflamatorie (cu necesar mare de O2 și markeri inflamație ridicați), s-au adăugat: Tocilizumab (inhibitor IL-6) sau Baricitinib (inhibitor JAK). Studii (Recovery, etc.) arată că tocilizumab plus dexametazonă reduce mortalitatea la pacienții pe O2 high-flow sau ventilați invaziv. Baricitinib, similar, mai ales unde tocilizumab nu accesibil. Se administrează de obicei la scurt timp după punerea pe oxigen high flow sau ventilație, dacă feritina, D-dimerii sunt foarte crescuți.
• Antibiotice: Nu se administrează de rutină în COVID, doar dacă există suspiciune de suprainfecție bacteriană (ex: procalcitonina crescută, infiltrate noi, spută purulentă, leucocitoză etc.). Multe ghiduri au subliniat necesitatea judicioasă – altfel se riscă infecții fungice opportuniste (mucormicoză s-a văzut în India la pacienți supra-tratați cu antibiotice și steroizi).
• Suport general: Fluide iv dacă pacientul nu poate bea suficient, echilibru hidroelectrolitic, tratamentul bolilor de bază (insulină pentru diabetici, etc.), profilaxie antiulceroasă (pacient critic, steroizi – de obicei IPP). Kinetoterapie respiratorie după ce trece faza acută, poziționare în decubit ventral (proning) la pacienții hipoxici pe oxigen – s-a dovedit că îmbunătățește oxigenarea.
• Ventilație mecanică/ATI: Pacienții cu ARDS necesită ventilație protectivă (volum curent mic, PEEP optim). Unii poate necesita ECMO (oxigenare extracorporeală) ca ultim resort. Se administrează sedare, relaxante musculare dacă e ARDS sever (pentru sincronia cu ventilatorul). Suport hemodinamic (vasopresoare) dacă fac șoc. Dializă dacă insuficiență renală. Practic terapie intensivă completă. Mortalitarea ARDS sever de COVID a scăzut în timp datorită acestor abordări standardizate.

3. Forme critice (insuficiență respiratorie/organică, ATI): Au fost acoperite în mare la punctul anterior.

Rolul monitorizării post-COVID: Pacienții externați, mai ales cei severi, trebuie urmăriți pe termen lung (pneumologic, cardiologic, reabilitare). Long COVID e gestionat ambulatoriu: tratament simptomatic, programe de reabilitare (respiratorie, cognitivă, etc.), sprijin psihologic.

Tratamentul COVID s-a rafinat rapid. Medicul internist a ajuns să joace un rol crucial în gestionarea holistică a acestor pacienți: identificarea factorilor de risc, decizia de spitalizare, coordonarea echipei multidisciplinare (pneumolog, infecționist, ATI, cardiolog etc.), ajustarea tratamentelor cronice.

Rolul medicului internist și importanța prezentării la timp

Pandemia a evidențiat clar cât de important este diagnosticul precoce și managementul adecvat al COVID-19. Medicul internist (adesea prima linie alături de medicul de familie) are multiple roluri:

• Identificarea promptă a cazurilor suspecte: Având experiența semnelor clinice, internistul poate recunoaște un posibil COVID chiar și la un pacient care poate s-a testat negativ inițial (de ex., vine cu pneumonie interstițială – internistul insistă pentru retestare PCR, care iese pozitiv). Prezentarea imediată la medic când apar simptome respiratorii + febră permite testarea timpurie și confirmarea diagnosticului, astfel încât pacientul să se izoleze rapid (evitând să infecteze familia sau colegii). Printr-un consult la timp, se reduce lanțul de transmitere comunitară.
• Stratificarea corectă a severității: Internistul evaluează starea pacientului (saturație, frecvență respiratorie, tensiune, factori de risc) și decide dacă poate fi tratat acasă sau necesită internare. Un pacient cu saturatie 90% dar care nu-și dă seama cât e de grav, dacă se prezintă la timp, internistul îl va direcționa către spital imediat, potențial salvându-i viața (mai ales că unii pacienți nu conștientizau “hipoxia fericită”). Invers, poate reasigura un pacient anxios cu forme ușoare că se poate trata acasă, evitând supraaglomerarea spitalelor.
• Inițierea timpuriu a tratamentului antiviral: Dacă un pacient la risc se prezintă în primele zile, medicul internist poate prescrie antivirale orale (Paxlovid, etc.) conform protocolului, scăzând șansa ca boala să se agraveze. Acest lucru e esențial – unii pacienți nu știau de aceste tratamente ambulatorii și ajungeau direct agravați la spital. Prezentarea la internist în primele 1-2 zile după test pozitiv maximizează accesul la aceste terapii.
• Monitorizarea evoluției la domiciliu: Internistul, împreună cu medicul de familie, pot stabili un plan de urmărire pentru pacientul care stă acasă: convorbiri zilnice, indicația de a-și măsura saturația, instructaj privind semnele de alarmă. Astfel, dacă starea se înrăutățește, reacția poate fi promptă (trimiterea la spital). Există și programe cu telemedicină ce permit internistului să observe la distanță parametrii pacienților (unde disponibil).
• Coordonarea investigațiilor și consulturilor: COVID afectează mai multe organe, deci internistul – cu pregătirea sa generalistă – e potrivit să coordoneze investigațiile necesare: radiografie, analize (de inflamație, coagulare), și să ceară consult de specialitate dacă e cazul (ex: consult cardiologic pentru troponine crescute, consult pneumologic pentru reevaluare post-pneumonie).
• Educație și prevenție: Medicul internist recomandă insistent vaccinarea (marea majoritate a pacienților severi din valurile ulterioare erau nevaccinați). În discuția cu pacienții, demontează miturile despre vaccin, explică beneficiile boosterelor, convinge indecișii. De asemenea, sfătuiește pacienții la risc să evite expunerea, să poarte mască în interior în sezonul rece, să facă stoc de teste rapide acasă. Dacă un pacient e testat pozitiv, internistul îl sfătuiește cum să se izoleze corect și să-și informeze contactele.
• Managementul post-COVID (Long COVID): Internistul e cel care se ocupă adesea de pacienții cu sechele post-COVID. Evaluează persistența simptomelor la 1-3 luni, ordonă investigații de control (ex. CT toracic de control la 3 luni la cei cu pneumonie severă, probe de mers, EKG, teste cognitive). Apoi elaborează un plan de reabilitare sau trimite la specialiști (kinetoterapie respiratorie, recuperare cardiacă, neuropsihologie pentru “brain fog”). Continuitatea îngrijirii face diferența în recuperarea completă.
• Gestionarea altor diagnostice în context pandemic: În perioada pandemică, mulți pacienți cu alte probleme evitau spitalele. Interniștii au trebuit să distingă simptomele: e covid sau altceva? ex: un infarct confundat cu COVID? Un internist bun recunoaște semnele distincte (ex. durere toracică ischemică vs. durere respiratorie) și face trierea. Prezentarea rapidă asigură că boli netransmisibile severe nu sunt trecute cu vederea sub umbrela COVID.
• Sănătate publică: Medicul internist raportează cazurile, contribuie la statisticile epidemiologice, sfătuiește instituțiile (ex. dacă vede multe cazuri într-o școală, recomandă testare extinsă). Prin recomandările date pacienților (ex: “anunțați-vă toți colegii, rămâneți acasă 7 zile”), internistul ajută la controlul microfocarului.

Pe scurt, prezentarea precoce la medic în cazul COVID aduce multiple beneficii: confirmarea rapidă a diagnosticului, inițierea timpurie a tratamentelor ce pot preveni agravarea, monitorizare atentă și corecție de curs dacă starea degradează, plus consiliere pentru a nu îmbolnăvi și pe alții. Carol Clinic a fost implicată activ în managementul pacienților COVID de la bun început – punând la dispoziție consultanță telefonică, testare, tratament și urmărire post-infecție. În continuare, deși pandemia s-a domolit, rămânem vigilenți: orice pacient cu simptome respiratorii este testat și evaluat corespunzător, iar cei cu sechele primesc toată atenția necesară reabilitării lor. Importanța atitudinii “time is of the essence” – cu cât mai repede este evaluat și tratat un pacient COVID, cu atât mai bun e prognosticul – nu poate fi subliniată suficient.

Măsuri de prevenție

Prevenția COVID-19 se realizează pe mai multe planuri, întrucât este o boală infecțioasă transmisibilă și cu potențial sever. Principalele măsuri includ:

• Vaccinarea anti-COVID: Este cea mai eficientă metodă de protecție împotriva formelor grave de boală. Vaccinurile (ARN mesager precum Pfizer-BioNTech, Moderna; vector viral precum AstraZeneca, Johnson&Johnson; proteine recombinate ș.a.) s-au dovedit a reduce semnificativ riscul de spitalizare și deces. Chiar dacă apar infecții post-vaccinare (pentru că variantele noi pot ocoli parțial imunitatea), acestea sunt de obicei forme mai ușoare. Se recomandă schema completă și doze booster periodice (inclusiv adaptate la variante noi, acolo unde sunt disponibile). Vaccinarea este indicată pentru toți adulții și adolescenții, iar în prezent există și vaccinuri pentru copii ≥6 luni. Medicul internist sfătuiește pacienții să se vaccineze și să nu amâne boosterul, mai ales dacă fac parte din categoriile vulnerabile. Vaccinarea masivă a populației a fost factorul-cheie care a transformat COVID dintr-o pandemie mortală într-o boală controlabilă.
• Purtarea măștii de protecție: Utilizarea măștii (mască chirurgicală sau, mai eficient, FFP2) în spațiile publice închise sau aglomerate reduce dramatic riscul de transmitere aeriană. Masca protejează atât purtătorul, cât și pe cei din jur (în caz că purtătorul este asimptomatic contagios). În perioadele de incidență crescută, este recomandată purtarea măștilor în mijloace de transport, magazine, instituții. Și în aer liber, dacă e aglomerație, poate fi utilă. De asemenea, în gospodăriile unde cineva e izolat cu COVID, se recomandă ca toți membrii să poarte mască când trebuie să interacționeze și să ventileze bine încăperile.
• Distanțarea fizică: Evitarea contactului apropiat cu persoanele din afara gospodăriei, în special când rata de infectare e mare. Menținerea unei distanțe de cel puțin 1-2 metri reduce riscul transmiterii prin picături. Lucrul de acasă (telemunca) unde e posibil, evitarea zonelor aglomerate sau a evenimentelor cu mulțimi (mai ales în interior) în perioade de vârf sunt măsuri de prevenție importante.
• Igiena mâinilor și igiena respiratorie: Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun timp de minim 20 sec sau dezinfectarea cu soluții pe bază de alcool (mai ales după atingerea suprafețelor comune sau după suflarea nasului, tuse, înainte de a mânca). De asemenea, etichetă respiratorie: acoperirea gurii și nasului cu pliul cotului sau un șervețel la tuse/strănut, urmată de aruncarea șervețelului și igienizarea mâinilor. Aceste măsuri reduc riscul de contagiune prin contact și picături.
• Ventilarea spațiilor interioare: S-a dovedit că transmiterea aerosolilor este majoră în spații slab ventilate. Prin urmare, aerisirea frecventă a camerelor (deschiderea ferestrelor larg câteva minute pe oră), folosirea purificatoarelor de aer cu filtre HEPA, sau a sistemelor de ventilație mecanică unde e cazul, scad concentrația de particule virale din aer și riscul de infectare. Școlile, birourile, restaurantele etc. ar trebui să acorde prioritate ventilației. În climat rece, chiar și o deschidere scurtă și periodică a ferestrelor este benefică.
• Testarea precoce și izolarea cazurilor: Orice persoană care dezvoltă simptome sugestive (febră, tuse, pierderea mirosului etc.) trebuie să se testeze imediat (ideal test rapid antigen acasă). Dacă testul e pozitiv, se impune izolarea la domiciliu și evitarea contactului direct cu alții (chiar membri de familie, pe cât posibil). De asemenea, contactele apropiate ale unui caz confirmat ar trebui să se testeze și să reducă interacțiunile (carantină) conform recomandărilor actuale, mai ales dacă nu sunt vaccinate. Această identificare și izolare a cazurilor a fost esențială în controlul pandemiei. Chiar și acum, în faza endemică, e prudent ca cineva cu COVID să stea acasă cât e contagios (de obicei primele 5-7 zile).
• Protejarea persoanelor vulnerabile: Cei în vârstă sau cu boli cronice trebuie să fie deosebit de atenți: să evite locurile aglomerate, să poarte mască FFP2 în spații publice, să solicite prioritizarea la vaccinare și rapeluri, iar în caz de expunere cunoscută să anunțe medicul (unii ar putea primi anticorpi monoclonali profilactic sau antiviral profilactic). Azilurile de bătrâni și spitalele trebuie să mențină măsuri stricte de prevenție (testarea vizitatorilor, personal vaccinat, purtarea măștilor).
• Educație și informare corectă: Combaterea dezinformării e crucială. Medicul internist și alți profesioniști medicali trebuie să informeze corect publicul despre modul de transmitere (pentru a demonta idei false – ex: 5G, etc.), despre eficacitatea măsurilor (de ce să porți mască, de ce să te vaccinezi) și să promoveze atitudinea responsabilă. O populație bine informată adoptă mult mai bine măsurile de prevenție.
• Măsuri comunitare temporare: În contexte de creștere rapidă a cazurilor (valuri pandemice), autoritățile pot implementa temporar restricții pentru a “aplatiza curba”: limitarea adunărilor, închiderea temporară a unor spații (cluburi, evenimente), trecerea școlilor online, restricții de circulație. Deși neplăcute, aceste măsuri s-au dovedit utile până la disponibilitatea vaccinurilor. În viitor, e posibil să nu mai fie necesare așa drastic datorită imunității extinse, dar conceptul de “lockdown” rămâne ca instrument de ultim resort.

La Carol Clinic, prevenția COVID-19 este integrată în practica noastră: am implementat triaj epidemiologic la intrarea în clinică, am impus purtarea măștii la personal și pacienți în perioadele de vârf, ventilăm frecvent spațiile, oferim testare rapidă și PCR pacienților, și desigur, am fost centru de vaccinare anti-COVID pentru comunitate. Interniștii noștri discută mereu cu pacienții despre importanța vaccinării și a măsurilor igienico-sanitare.

Concluzionând, COVID-19 ne-a arătat că prevenția nu e doar individuală, ci un efort colectiv. Prin vaccinare, purtarea măștii, igienă și responsabilitate socială, am reușit să transformăm o boală devastatoare într-una gestionabilă. Ca pacienți, cel mai important lucru pe care-l puteți face este: vaccinați-vă, purtați mască atunci când e cazul și nu neglijați măsurile simple de igienă. Carol Clinic vă stă la dispoziție pentru orice întrebare și pentru a vă ajuta să treceți cu bine prin această perioadă – punem siguranța și sănătatea dumneavoastră pe primul loc.