Descriere generală

Tuberculoza (TBC) pulmonară este o boală infecțioasă contagioasă, cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch), care afectează predominant plămânii, dar poate implica și alte organe (tuberculoză extrapulmonară). Este una dintre cele mai vechi maladii cunoscute, dar și în prezent rămâne o problemă majoră de sănătate publică la nivel global, fiind a doua cauză infecțioasă de deces din lume după COVID-19 (în 2022, TBC a cauzat aproximativ 1,3 milioane de decese). Contagierea se face prin aer: o persoană cu TBC pulmonară activă elimină bacili în aer când tușește, strănută sau chiar vorbește, iar aceștia pot fi inhalați de alte persoane. Nu toate persoanele infectate dezvoltă boala activă – adesea, bacilul rămâne latent în organism, putând reactiva ulterior (de exemplu când imunitatea scade).

În tuberculoza pulmonară, bacilii atacă țesutul pulmonar, determinând o reacție inflamatorie granulomatoasă; se formează leziuni caracteristice numite tuberculi. Netratată, boala poate produce distrugeri masive în plămâni (cavități) și se poate răspândi în corp. TBC este tratabilă și curabilă în marea majoritate a cazurilor, cu condiția unui tratament corect urmat. Cu toate acestea, necesită un regim antibiotic îndelungat (de minimum 6 luni) și supraveghere medicală atentă, parțial din cauza apariției tulpinilor rezistente la medicamente în cazul întreruperii tratamentului.

În România, țară care încă are o incidență relativ crescută a tuberculozei, există un Program Național de Control al Tuberculozei care asigură diagnostic și tratament gratuit pentru pacienți. Vaccinarea BCG (Bacilul Calmette-Guérin) se efectuează la naștere ca metodă de protecție împotriva formelor grave de TBC la copil (ex. meningită TBC), însă nu oferă o protecție completă împotriva infectării pulmonare.

Cauze și factori de risc

Agentul etiologic al tuberculozei este Mycobacterium tuberculosis, un bacil acid-alcoolorezistent. Rezervorul principal este omul bolnav cu tuberculoză pulmonară activă care elimină bacili. Contaminarea se face aerogen: inhalarea de aerosoli contaminați. Bacilii inhalați ajung în plămâni, unde pot fi fie eliminați de sistemul imun, fie pot rămâne într-o stare latentă, fie pot produce boală activă imediat.

Factorii de risc care facilitează trecerea de la infecție latentă la boală activă sau predispun la infectare includ:

• Imunosupresia: Cel mai puternic factor de risc pentru reactivarea TBC latente este infecția cu HIV (riscul anual ~10%). Orice stare de imunitate compromisă – pacienți cu transplant de organe care iau imunosupresoare, tratamente biologice (ex. anti-TNF în poliartrită reumatoidă), malnutriție severă, diabet zaharat necontrolat, cancer, vârstnici – crește susceptibilitatea la tuberculoză.
• Contactul apropiat cu un bolnav de TBC activă: riscul de transmitere este mare în familie, în spații aglomerate (cămine, închisori), adăposturi pentru persoane fără locuință. Expunerea prelungită la cineva netratat crește probabilitatea infectării.
• Condiții socio-economice precare: subnutriția, igiena deficitară, traiul în locuințe supraaglomerate și slab ventilate contribuie la răspândirea bolii. De aceea, TBC este mai prevalentă în mediile defavorizate.
• Fumatul și alcoolismul: fumatul (activ și pasiv) crește de două ori riscul de tuberculoză activă, prin afectarea căilor respiratorii. Alcoolismul cronic slăbește imunitatea și este asociat frecvent cu necomplianța la tratament.
• Vârsta tânără: deși TBC poate surveni la orice vârstă, adolescenții și adulții tineri (15-35 ani) sunt printre cei mai afectați (din punct de vedere epidemiologic), probabil datorită mobilității crescute și contactelor sociale.
• Absența vaccinării BCG: deși BCG nu previne toate formele de tuberculoză, nevaccinarea poate duce la forme mai grave la copii și reflectă adesea un sistem medical deficitar.

Este important de subliniat: TBC nu se transmite prin obiecte (nu iei TBC de pe tacâmurile sau hainele unui bolnav, decât dacă sunt contaminate proaspăt cu secreții). Bacilii sunt omorâți de lumina ultravioletă (soare) și dezinfectanți uzuali.

Simptome principale

Tuberculoza pulmonară are un debut de obicei lent, insidios. Simptomele pot fi inițial nespecifice și adesea sunt ignorate săptămâni sau luni, pacientul punându-le pe seama unei răceli prelungite sau a oboselii. Semnele și simptomele clasice ale TBC pulmonare active includ:

• Tuse persistentă: simptom cardinal, prezent în majoritatea cazurilor. Inițial poate fi o tuse seacă, iritativă, apoi devine productivă, cu expectorație mucoasă sau mucopurulentă. Tusea durează adesea peste 3 săptămâni, ceea ce ar trebui să ridice suspiciunea de tuberculoză într-o regiune endemică.
• Hemoptizie: eliminarea de sânge prin tuse – poate fi prezentă în tuberculoză (de la striuri de sânge în spută până la eliminarea unei cantități mai mari). Apare din cauza leziunilor cavitare care erodează vasele de sânge din plămâni. Hemoptizia minoră e relativ frecventă, dar hemoptizia masivă poate pune viața în pericol.
• Febră de low-grade: febra în TBC este de obicei moderată (37,5 – 38,5°C), adesea cu caracter vesperal (se accentuează seara). Este însoțită de multe ori de transpirații nocturne abundente – pacientul se trezește ud leoarcă noaptea, trebuind să-și schimbe hainele. Acest pattern febril este foarte sugestiv pentru tuberculoză și mai rar întâlnit în alte boli.
• Scădere în greutate și anorexie: pierderea ponderală neintenționată, progresivă, asociată cu lipsa poftei de mâncare, este un semn important. TBC este denumită tradițional „ftizie” (consumare) tocmai pentru că topește organismul; pacienții netratați slăbesc mult în timp.
• Transpirații nocturne: deja menționate, pacienții acuză adesea că se trezesc uzi de transpirație. Acest simptom, împreună cu febra de seară și tusea cronică, formează triada clasică a tuberculozei pulmonare.
• Oboseală și astenie: pacientul se simte slăbit, fără energie, cu performanțe fizice mult reduse. Chiar și activități cotidiene devin obositoare.
• Dureri în piept: durerea toracică nu este de obicei pronunțată în TBC, dar unii pacienți pot avea disconfort toracic difuz sau junghi toracic ușor (dacă există și pleurezie tuberculoasă asociată).
• Dispnee: apare de regulă în stadii avansate sau dacă o mare parte a plămânului este afectată, ori dacă coexistă un revărsat pleural. La debut, respirația nu este marcat afectată în tuberculoză, spre deosebire de pneumonie.

În tuberculoza extrapulmonară, simptomele depind de organul afectat (ex: ganglioni limfatici inflamați și fistulizați în TBC ganglionară, dureri lombare în Pott – tuberculoza vertebrală etc.), dar adesea sunt prezente și manifestări generale (febră, scădere ponderală).

Dacă observați o combinație de tuse persistentă peste 3 săptămâni, scădere în greutate, transpirații nocturne și febră – mai ales având un contact cunoscut cu TBC sau în context de factori de risc – este esențial să vă prezentați la medic pentru investigații.

Modalități de diagnostic

Diagnosticul tuberculozei pulmonare implică detectarea bacilului tuberculos în organism sau evidențierea leziunilor caracteristice, coroborat cu tabloul clinic. Pașii principali:

• Examen clinic și istoric: Medicul va nota simptomele, durata lor, și eventualele expuneri (contact cu bolnavi TB cunoscuți, antecedente de TB în familie). La examen, pot fi prezenți crepitații sau raluri diseminate în ariile afectate ale plămânilor (adesea lobii superiori) sau poate fi normal dacă leziunile nu sunt extinse. Un semn clasic este subfebrilitatea de amurg și transpirațiile raportate de pacient. Se evaluează statusul general (semne de malnutriție, paloare – anemia e frecventă).
• Radiografia toracică: Este un instrument cheie. În tuberculoză apar frecvent opacități infiltrative în lobii superiori (suspect de TB este orice infiltrat apical), uneori cu caverne (cavități aerice rotunde) formate prin necroză cazeoasă. De asemenea, poate arăta adenopatii hilare (mai ales la copii) sau lichid pleural (pleurezie tuberculoasă). Radiografia oferă indicii dar nu este specifică 100%, confirmarea cerând examene bacteriologice.
• Testul de spută (frotiu și cultură): Standardul de aur în diagnosticul TB pulmonare este identificarea bacililor în spută. Pacientul produce spută prin tuse profundă; se recoltează minimum 2-3 probe, de preferat dimineața.
  • Examenul microscopic direct (frotiu BAAR): Sputa este colorată Ziehl-Neelsen sau prin fluorescență; bacilii apar roșii („bacili acido-alcoolo rezistenți”). Un frotiu pozitiv indică o încărcătură bacilară mare și un pacient contagios. E rapid (rezultat în aceeași zi), dar poate fi negativ la forme paucibacilare.
  • Cultura microbiologică: Sputa se însămânțează pe medii speciale (Lowenstein-Jensen) – deși durează mai mult (3-8 săptămâni) deoarece bacilul crește lent, cultura confirmă diagnosticul și permite testarea sensibilității la medicamente (antibiograma). Cultura este mai sensibilă decât frotiul (detectează și <100 bacili/ml).
  • Teste moleculare (PCR): Genexpert MTB/RIF este un test de biologie moleculară care detectează ADN-ul de M. tuberculosis din spută și în același timp evidențiază rezistența la rifampicină. Are avantajul unei acurateți ridicate și al vitezei (rezultat în câteva ore). Ghidurile actuale recomandă testarea moleculară ca primă linie de diagnostic, mai ales la pacienți cu risc de TB rezistentă sau HIV.
• Testul cutanat la tuberculină (IDR/PPD): O soluție de tuberculină (derivat proteic purificat) se injectează intradermic pe antebraț și se citește reacția după 72 ore. Indurația pielii >10 mm (sau >5 mm la imunodeprimați) indică infecție tuberculoasă latentă (sau boală activă). Totuși, IDR poate fi fals negativ la imunodeprimați sau fals pozitiv dacă s-a efectuat BCG. În context de diagnostic al TB activă, IDR e orientativ; un IDR foarte mare întărește suspiciunea.
• Testele de eliberare a interferonului gamma (IGRA): QuantiFERON-TB Gold sau T-SPOT.TB sunt teste de sânge care măsoară răspunsul imun la antigene TB specifice (care nu se găsesc în BCG). Un test IGRA pozitiv semnalează infecție TB (latentă sau activă), similar IDR dar fără interferența vaccinului. Nu poate diferenția între boală latentă și boală activă, fiind mai mult folosit la screening (de ex. la personal medical).
• Examinări suplimentare: Dacă sputa nu poate fi obținută (de ex. la copii) sau e negativă, se pot face bronhoscopie cu lavaj bronhoalveolar pentru aspirarea secrețiilor din plămâni sau aspirat gastric (bacili înghițiți peste noapte). Pentru tuberculoza extrapulmonară se recurge la examinarea și cultura lichidului sau biopsia organului afectat (ex. puncție pleurală, biopsie ganglion).
• Teste de laborator generale: pot arăta anemie ușoară, leucocitoză moderată sau limfopenie în HIV, VSH foarte crescut, proteină C reactivă moderat crescută.

În practică, un diagnostic confirmat se obține la un pacient cu radiografie sugestivă și cel puțin o probă de spută pozitivă (fie frotiu, fie GenXpert, fie cultură). Dacă probele sunt repetat negative, dar suspiciunea clinică și radiologică e mare, medicul poate începe totuși tratamentul (tuberculoza „probabilă”), mai ales dacă are și context epidemiologic.

În România, diagnosticul și tratamentul TBC se desfășoară conform protocoalelor PNCT (Programul Național de Control al Tuberculozei), iar medicii ftiziologi (pneumologi specializați în tuberculoză) coordonează managementul acestor cazuri. Medicul internist poate recunoaște semnele și îndruma pacientul către aceste servicii.

Opțiuni de tratament

Tratamentul tuberculozei pulmonare se bazează pe terapie antibiotică multi-medicamentoasă, administrată pe o durată lungă (de obicei 6 luni pentru formele sensibile la medicamente). Scopurile tratamentului sunt vindecarea pacientului, prevenirea decesului și a complicațiilor, precum și prevenirea transmiterii infecției și a apariției rezistenței la antibiotice. Principiile de bază: combinația de medicamente (pentru a distruge toate bacteriile și a preveni rezistența) și durata adecvată (pentru a eradica bacilii persistenți).

Schema standard de tratament pentru tuberculoza pulmonară (sensibilă) la adulți debutanți este denumită 2HRZE/4HR:

• Faza intensivă (prima fază): 2 luni de tratament cu 4 medicamente: H = Izoniazidă, R = Rifampicină, Z = Pirazinamidă, E = Etambutol. Aceste patru antibiotice se administrează zilnic (sau minim de 5 ori/săptămână sub supraveghere directă). Scopul fazei intensive este de a reduce masiv populația bacteriană (inclusiv a bacililor extracelulari și a celor din leziunile cazeoase) și a opri contagiozitatea (de regulă după primele 2-3 săptămâni de terapie bacilii din spută devin nedetectabili).
• Faza de continuare (a doua fază): Următoarele 4 luni de tratament cu 2 medicamente: H = Izoniazidă + R = Rifampicină, administrate zilnic. Această fază are rolul de a elimina bacilii persistenti (cei rămași în stadiu latent în leziuni) și de a preveni recăderea. În unele regimuri se poate prelungi la 7 luni (ex: 3HRZE/5HR sau dacă există factori de risc).

Astfel, durata totală uzuală este de 6 luni pentru tuberculoza pulmonară nou diagnosticată și sensibilă. Este esențial ca pacientul să ia corect toate dozele – dacă întrerupe prematur (când se simte mai bine), bacilii nu sunt complet eradicați și boala poate recidiva, deseori cu tulpini rezistente. Pentru a asigura complianța, se practică adesea terapia sub directă observație (DOT) – pacientul ia medicamentele în prezența cadrelor medicale.

Medicamentele antituberculoase de primă linie:

• Izoniazida (H): bactericidă, ucide bacilii în fază de multiplicare activă. Se administrează oral zilnic. Efecte adverse posibile: hepatotoxicitate (monitorizarea transaminazelor necesară), neuropatie periferică (se previne cu vitamina B6 – piridoxină).
• Rifampicina (R): bactericidă puternică, ucide și bacilii inactivi intermitent. Dă culoare portocalie urinei, lacrimilor (inofensiv dar de știut, de exemplu lentilele de contact se pot păta). E hepatotoxică și ea, și are numeroase interacțiuni medicamentoase (inductor enzimatic – scade eficiența contraceptivelor orale, de exemplu).
• Pirazinamida (Z): acționează mai ales pe bacilii din mediul acid (leziuni cazeoase). E importantă în primele 2 luni, permițând scurtarea tratamentului total. Poate crește acidul uric (provocând guta) și afectează ficatul.
• Etambutol (E): bacteriostatic, rol de prevenire a rezistenței emergente. Poate cauza nevrită optică retrobulbară (scăderea acuității și percepției culorilor – de aceea se testează acuitatea vizuală la pacienții care iau E mai mult timp).

Dacă schema este urmată corect, rata de vindecare depășește 95%. Pacientul trebuie totuși urmărit la finalul terapiei și 6-12 luni după, pentru a depista eventualele recidive precoce.

Tratamentul tuberculozei multidrog-rezistente (MDR-TB): Dacă bacilul este rezistent la izoniazidă și rifampicină (± alte medicamente), situația este mai complexă. Se recurge la scheme de linia a doua, cu medicamente mai toxice și mai scumpe, pe durate mult mai lungi (9-18 luni sau chiar mai mult, depinzând de protocol). Exemple de medicamente de linia a doua: fluorochinolone (Levofloxacin, Moxifloxacin), injectabile (Amikacin, Capreomicină), Linezolid, Bedaquilină, Pretomanid etc., în diverse combinații conform noilor ghiduri OMS. De aceea este crucial ca pacienții să respecte tratamentul de primă intenție, pentru a preveni rezistența.

Măsuri adjuvante în tratamentul TBC:

• Supraveghere și aderență: Toate dozele trebuie administrate sub supraveghere (ideal), pentru a asigura complianța și a nota eventualele reacții adverse. În spitalele sau dispensarele TB, asistentele verifică administrarea medicamentelor.
• Tratamentul efectelor adverse: Hepatotoxicitatea este monitorizată (dacă transaminazele cresc >5x normal sau apar simptome hepatice, se întrerup temporar medicamentele hepatotoxice și se reintroduc treptat). Vitamina B6 (piridoxină) se dă de rutină cu izoniazida. Pentru reacții minore (greață, artralgii de la pirazinamidă) se pot da simptomatice.
• Izolarea inițială: Pacienții cu TBC pulmonară contagioasă sunt internați (de obicei ~2 săptămâni) sau li se indică izolare la domiciliu până devin necontagioși (frotiu negativ). Se recomandă ventilația camerei, purtarea măștii de către pacient când interacționează cu familia și interzicerea frecventării colectivităților în acest interval. După 2-3 săptămâni de tratament corect, riscul de contagiune scade drastic.
• Alimentația și suportul general: Un pacient cu tuberculoză are nevoie de o dietă bogată în proteine și calorii pentru a recupera pierderea ponderală. Suplimentele de vitamine, hidratarea bună și eventual suport psihologic (mulți pacienți TB provin din medii defavorizate și pot avea nevoie de consiliere socială) fac parte din îngrijire.
• Chirurgia în TBC: Era mult folosită în trecut; astăzi, rar, în cazuri selecte: de exemplu rezecția chirurgicală a unei caverne unice mari care nu se vindecă medicamentos, sau în hemoptizii masive de la un focar localizat. Pleurezia tuberculoasă poate necesita drenaj pleural pe lângă medicamente.

Odată inițiat tratamentul, simptomele cedează treptat: febra și transpirațiile dispar primele (în câteva săptămâni), tusea se ameliorează și apetitul revine. Totuși, vindecarea completă a leziunilor radiologice poate dura mai mult – unele se pot fibrosa și rămân sechele (cicatrici pe radiografie).

Pe lângă vindecarea individuală, tratamentul corect al tuturor cazurilor este esențial pentru controlul tuberculozei în comunitate, întrucât întreruperea sau neglijarea terapiei duce la emergența bacililor rezistenți, care se pot răspândi mai departe.

Rolul medicului internist și importanța prezentării la timp

Medicul internist are un rol esențial în suspiciunea și depistarea precoce a tuberculozei, mai ales într-o țară ca a noastră unde boala încă există. Prezentarea la timp la medic, atunci când apar simptomele sugestive, poate face diferența nu doar pentru vindecarea dumneavoastră, ci și pentru protejarea celor din jur – un diagnostic timpuriu înseamnă că veți fi tratat mai repede și nu veți continua să răspândiți bacilul în comunitate.

Dacă aveți tuse persistentă de câteva săptămâni, nu amânați consultația din teama de diagnostic; tuberculoza este tratabilă cu succes, dar netratată se agravează progresiv și poate fi fatală. La Carol Clinic, medicii noștri de medicină internă cunosc semnele clinice ale TBC și vor include această posibilitate în diagnostic, mai ales în prezența factorilor de risc. Vom recomanda investigarea adecvată – radiografie pulmonară, teste de spută, IDR/IGRA – pentru a clarifica diagnosticul.

În cazul unui rezultat pozitiv, pacientul va fi îndrumat către servicii specializate de pneumoftiziologie (conform programului național), însă medicul internist rămâne un aliat al pacientului pe tot parcursul tratamentului, monitorizând evoluția generală și tratând eventualele comorbidități (de exemplu, pacienții cu TB și diabet necesită ajustarea terapiei diabetului). De asemenea, unii pacienți pot reveni la internist pentru control după terminarea terapiei antituberculoase, pentru evaluarea statusului post-tratament.

Prezentarea la medic încă de la primele simptome (tuse neobișnuit de prelungită, scădere în greutate, febrilitate) poate duce la diagnostic într-un stadiu incipient al bolii, când încă nu s-au produs leziuni pulmonare întinse. Astfel, șansele de vindecare completă, fără sechele, sunt mai mari. De asemenea, persoanele din jurul dumneavoastră (familie, colegi) vor fi protejate, deoarece odată ce începeți tratamentul și deveniți necontagios, riscul de a le transmite scade dramatic.

La Carol Clinic, abordăm pacientul cu tuberculoză cu empatie și confidențialitate – conștientizăm stigma socială uneori asociată cu acest diagnostic și oferim sprijin psihologic. Scopul nostru este ca pacienții să se simtă încurajați să solicite ajutor medical (și nu să ascundă boala). Prin consultație tuberculoză Carol Clinic, veți primi informațiile corecte despre boală, veți fi ajutat să navigați sistemul (spre Dispensarul TBC teritorial) și veți avea parte de o supraveghere a stării generale.

Mesajul cheie: Tuberculoza este vindecabilă dacă urmezi tratamentul corespunzător. Medicul internist vă va fi alături pe acest drum de 6 luni, asigurându-se că ajungeți la linia de sosire cu succes. Prezentarea rapidă la medic odată cu apariția simptomelor este primul pas – cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru sănătatea dumneavoastră și a comunității.

Măsuri de prevenție

Prevenția tuberculozei are două componente majore: prevenirea infectării inițiale și prevenirea trecerii de la infecție latentă la boală activă. Dintre măsurile importante:

• Vaccinarea BCG: În România, vaccinul BCG (Bacil Calmette-Guérin) se administrează neonatal (în maternitate) și oferă protecție parțială la copiii mici împotriva formelor grave de tuberculoză (precum meningita tuberculoasă și miliara). Deși nu previne întotdeauna tuberculoza pulmonară la adulți, vaccinarea BCG a redus semnificativ mortalitatea infantilă prin TBC. Asigurați-vă că nou-născuții sunt vaccinați conform programului național.
• Depistarea și tratamentul infecției latente: Persoanele care au intrat în contact apropiat cu un bolnav de TBC activă (ex: membrii familiei) vor fi testate (IDR/IGRA, radiografie) pentru infecție latentă. Dacă sunt pozitive, li se poate recomanda chimioprofilaxie izoniazidică timp de 6-9 luni (sau alte scheme, ex rifampicină 4 luni) pentru a distruge bacilii latenți și a preveni boala activă. Această profilaxie este esențială la contacții minori și la cei imunodeprimați.
• Ventilația și igiena spațiilor aglomerate: Bacilii TBC se transmit ușor în spații închise, neaerisite. În spitale (mai ales secții de pneumoftiziologie) și alte instituții (penitenciare), se aplică măsuri de control: ventilație naturală sau mecanică (lămpi UV, filtre HEPA), purtarea măștilor de protecție (mască N95 pentru personal când intră la pacienți contagioși, mască chirurgicală pentru pacient), izolarea pacienților contagioși în camere speciale până devin neinfecțioși. Aceste principii se pot aplica și acasă: dacă cineva are TBC, să stea într-o cameră separată bine aerisită și să acopere gura la tuse.
• Îmbunătățirea condițiilor de viață: Combaterea suprapopulării locuințelor, îmbunătățirea nutriției populației defavorizate și accesul la asistență medicală timpurie fac parte din prevenția pe scară largă a tuberculozei. Factorii socio-economici joacă un rol mare: de aceea, e nevoie de politici publice de depistare activă a cazurilor în comunități sărace (screening radiologic mobil, dispensare sociale) și de suport pentru aderența la tratament (incentive, consiliere).
• Educație publică: Informarea populației că tusea cronică trebuie investigată și demontarea stigmatului asociat tuberculozei. Persoanele trebuie să știe că boala se tratează gratuit și confidențial, astfel încât să nu evite să caute ajutor medical.
• Protecția persoanelor cu risc înalt: HIV pozitivei ar trebui monitorizați periodic pentru TBC și eventual să primească terapie profilactică. Similar, pacienții care urmează tratamente imunosupresoare se testează înainte de inițiere (ex.: test IGRA înainte de terapie anti-TNF) și, dacă sunt latenti pozitivi, se tratează preventiv.

De asemenea, prevenirea recidivei la cineva care a fost tratat implică finalizarea corectă a tratamentului inițial. Observarea directă a tratamentului (DOT) este și o măsură preventivă – previne apariția tulpinilor rezistente, care ar fi mult mai greu de tratat și s-ar putea răspândi.

În concluzie, în tuberculoză accentul cade pe detectare precoce și tratare completă ca formă principală de prevenire a transmiterii. Carol Clinic, prin departamentul de medicină internă, colaborează îndeaproape cu rețeaua de pneumoftiziologie – suntem dedicați nu doar tratării pacienților individuali, ci și stopării lanțului epidemiologic. Prin educarea pacienților, vaccinare și diligență în supravegherea contactelor, contribuim la efortul mai larg de eradicare a tuberculozei în comunitatea noastră.