Introducere generală

Fractura de claviculă este una dintre cele mai comune fracturi, în special la copii, adolescenți și adulții tineri. Clavicula (osul clavicular) este osul subțire cu formă de “S” ușor alungită, situat orizontal între stern (osul pieptului) și scapulă (omoplat). Practic, clavicula leagă brațul de trunchi, făcând parte din centura scapulară și având rol în susținerea umărului. O claviculă fracturată (“claviculă ruptă”) apare de obicei în porțiunea mijlocie a osului, care este cea mai subțire.

Acest tip de fractură se produce adesea în urma unei căderi pe umăr sau pe mâna întinsă ori din cauza unei lovituri directe la nivelul umărului. Deși poate surveni la orice vârstă, există două grupuri cu incidență crescută: copii/adolescenți (datorită activităților fizice intense și sporturilor) și vârstnici (după 60 de ani, pe măsură ce rezistența osoasă scade). Frecvența crescută la tineri se explică prin stilul de viață activ, iar la vârstnici prin fragilitatea osoasă.

Fractura de claviculă, deși dureroasă, se vindecă în multe cazuri fără complicații majore. Majoritatea fracturilor claviculare se tratează non-chirurgical, cu imobilizare și timp, însă uneori – dacă osul e mult deplasat sau pielea amenință să fie perforată – poate fi necesară intervenție chirurgicală. Tonul acestui articol este informativ și calm, oferind pacienților cunoștințele necesare pentru a înțelege și gestiona fractura de claviculă.

Cauze și factori de risc

Cauze comune ale fracturii de claviculă:

• Căderi pe umăr sau braț întins: aceasta este cea mai frecventă cauză. De exemplu, alunecarea pe gheață și căderea direct pe umăr, sau căderea de pe bicicletă/motocicletă cu aterizare pe palmă (forța se transmite prin braț și poate rupe clavicula).
• Accidente sportive: loviturile directe la umăr într-un meci de fotbal sau rugby, ciocnirile dintre jucători, căzăturile la schi sau la ciclism montan – toate pot genera suficient impact pentru a fractura clavicula. Sporturile de contact (hochei, baschet cu trânte pe umăr) implică risc ridicat.
• Accidente rutiere: în accidente de mașină, purtarea centurii protejează toracele, dar forța unui impact frontal poate duce la fractura claviculei din cauza inerției corpului (umărul este proiectat înainte). Motocicliștii sau bicicliștii aruncați peste ghidon pot cădea pe umăr, fracturându-și clavicula.
• Traumatisme la naștere: rar, bebelușii pot suferi fracturi de claviculă în timpul nașterii dificile (de exemplu, distocia de umăr la naștere naturală). În astfel de cazuri, fractura se vindecă foarte repede datorită capacității mari de regenerare la nou-născut.

Factorii de risc:

• Vârsta tânără și activitatea fizică intensă: așa cum s-a menționat, copii, adolescenții și adulții tineri (până în ~20 ani) au risc ridicat, deoarece practică multe activități fizice și sporturi. Incidența scade după 20-30 ani când activitatea se temperează, apoi crește din nou la vârste înaintate.
• Osteoporoza la vârstnici: după 60 de ani, osul claviculei devine mai fragil. Persoanele în vârstă pot suferi fractura de claviculă chiar la căderi de la nivelul solului, mai ales femeile (datorită osteoporozei postmenopauză).
• Sporturi extreme sau contact intens: practicanții de sporturi precum skateboarding, mountain biking, sporturi de luptă sau arte marțiale sunt expuși la căzături pe umăr.
• Accidente de muncă: lucrul la înălțime fără protecție (cădere de pe scară, acoperiș) poate duce la aterizări pe umăr. De asemenea, impactul cu utilaje sau obiecte grele (ex: un braț de macaraua care lovește umărul) constituie cauze posibile.

Nu există factori medicali predispozanți specifici (așa cum osteoporoza predispune la șold sau încheietură). Clavicula se fracturează când forța aplicată depășește rezistența sa, indiferent de context.

Simptome

O claviculă ruptă provoacă simptome caracteristice imediat după accident:

• Durere intensă la nivelul umărului și claviculei: durerea apare brusc în momentul traumatismului și este ascuțită, accentuându-se la orice mișcare a brațului. Pacientul își va susține instinctiv brațul rănit cu celălalt braț pentru a reduce durerea.
• Umflătură și sensibilitate locală: zona de deasupra claviculei se umflă rapid. La palpare, se simte dureros și uneori se poate percepe chiar discontinuitatea osului sau un “pas” la locul fracturii.
• Mobilitate limitată a brațului: este foarte dificil sau imposibil să ridici brațul pe partea afectată. Mișcarea umărului (rotație, ridicare laterală) provoacă durere severă, deci brațul este ținut imobil, lipit de corp.
• Deformare vizibilă/bump osos: Deseori, fractura de claviculă produce o proeminență sub piele. Un capăt al osului poate ieși în sus, creând un “cocoș” vizibil pe claviculă. Pielea de deasupra poate părea întinsă, dar în general nu este o fractură deschisă (pielea rămâne intactă).
• Sunet de pocnitură sau senzație de frecare osoasă: Pacientul poate auzi sau simți un cracment în momentul ruperii osului. Ulterior, la încercarea de mișcare a umărului, se poate simți cum capetele osoase se freacă (crepitații) – de obicei se evită mișcările tocmai pentru că sunt dureroase.
• Poziția tipică a brațului: brațul de partea afectată este adus aproape de corp, cotul sprijinit cu mâna opusă, iar pacientul evită orice mișcare. Uneori umărul afectat poate părea “lăsat” în jos comparativ cu cel sănătos, deoarece clavicula fracturată nu mai poate susține greutatea brațului.

Simptome asociate pot include vânătăi care apar după 1-2 zile în jurul zonei (uneori extinse spre piept sau umăr) și amorțeli ușoare în braț dacă un fragment de claviculă irită plexul brahial (rețea de nervi din zonă). Totuși, leziunile de nervi sau vase mari sunt rare în fracturile de claviculă.

La nou-născuți, fractura de claviculă se manifestă prin plâns la mișcarea brațului de partea respectivă și dificultate la mobilizarea acelui braț, dar bebelușii vindecă repede și, cu imobilizare minimă, durerea dispare în câteva zile.

Diagnostic

Diagnosticul fracturii de claviculă este destul de evident clinic, dar confirmarea și evaluarea detaliată se fac imagistic:

• Examen clinic: medicul observă edemul și eventualele deformări. La palpare, detectează punctul de maximă durere pe claviculă și adesea poate simți marginile osoase neregulate (crepitații). Se verifică integritatea circulației (pulsul la artera brahială/radială) și inervației în braț și degete – extrem de rar, fragmentele de claviculă pot leziona vasele subclavii sau plexul brahial, deci aceste aspecte trebuie excluse (dacă apar amorțeli ale mâinii sau dacă mâna e rece/palidă, e semn de posibilă compresie vasculară – necesită evaluare urgentă).
• Radiografie claviculă: este investigația standard. O radiografie anteroposterioară a claviculei arată locația fracturii, gradul de deplasare a fragmentelor și dacă fractura e în segmentul lateral, mijlociu sau medial al claviculei. De obicei, peste 80% din fracturi sunt în treimea mijlocie a claviculei. Radiografia poate evidenția dacă capetele osoase sunt suprapuse (de obicei fragmentul lateral este tras în jos de greutatea brațului, cel medial ridicat de muschi – rezultând suprapunere) sau dacă sunt frânturi multiple.
• Radiografii suplimentare: uneori se fac incidențe oblice ale claviculei pentru detalii. Dacă se suspectează că fractura se extinde în articulația acromio-claviculară (la capătul lateral) sau sterno-claviculară (capătul medial), se pot face radiografii dedicate acestor articulații. Rareori, o radiografie pulmonară e necesară dacă se suspectează o leziune concomitentă (clavicula fracturată poate perfora cupola pleurală și cauza pneumotorax – foarte rar, doar la traumatisme majore).
• Tomografie computerizată (CT): este rar necesară, doar în fracturile complicate (de exemplu, fractura extremității mediale a claviculei, unde e dificil de văzut pe radiografie) sau înaintea unei intervenții chirurgicale complicate (pentru planificare).
• Examinări vasculare: dacă apar semne de leziuni vasculare (absența pulsului, hematom pulsatil), se va efectua de urgență investigație vasculară (ecografie Doppler sau angiografie) pentru a verifica integritatea arterei subclavii, deși astfel de complicații sunt excepțional de rare.

În majoritatea cazurilor, radiografia este suficientă pentru diagnosticul și planul de tratament. Fractura de claviculă este clasificată simplu: după localizare (laterală, medială sau în treimea mijlocie) și deplasare (fără deplasare, cu deplasare, cominutivă – cu multiple fragmente). Aceasta orientează tratamentul: fracturile din 1/3 mijlocie cu deplasare mică se tratează ortopedic, cele foarte deplasate sau cele de la extremități pot necesita evaluare pentru chirurgie.

Tratament (conservator și/sau chirurgical)

Majoritatea fracturilor de claviculă se tratează fără intervenție chirurgicală. Osul claviculei are o capacitate bună de vindecare, iar chiar și dacă se sudează cu un mic “mont” (calus proeminent), funcția umărului poate rămâne normală. Cu toate acestea, în cazuri specifice, chirurgia este indicată. Vom detalia ambele abordări:

Tratament conservator (nechirurgical): Este opțiunea de primă intenție pentru cele mai multe fracturi de claviculă, în special dacă:

• Fragmentele osoase nu sunt foarte deplasate (aliniate rezonabil).
• Fractura este în treimea mijlocie a claviculei (cea mai comună), fără risc de străpungere a pielii.
• Pacientul este tânăr, activ, iar riscul de pseudartroză (lipsa sudării) este mic.

Măsurile includ:

• Imobilizarea brațului și umărului: de obicei, se folosește o eșarfă (sling) sau un bandaj tip Desault (bandaj care fixează brațul lipit de torace). Scopul este de a sprijini brațul pentru a nu trage în jos fragmentul lateral al claviculei și de a reduce mișcările umărului. Un tip de imobilizare specifică este “figura de 8” – două benzi sau bretele care se prind în jurul umerilor, tractând umerii ușor posterior; acest dispozitiv aliniează clavicula. Alegerea imobilizării depinde de medic: unii preferă doar eșarfă simplă, alții bandaj în “8” pentru a asigura poziția. Imobilizarea e necesară aproximativ 4-6 săptămâni la adulți, respectiv 3-4 săptămâni la copii.
• Gestionarea durerii: durerea este intensă în primele zile, așa că se administrează analgezice precum paracetamol, antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen) sau, la nevoie, doze mici de opioide ușoare (codeină, tramadol) pentru scurt timp. Gheața local (aplicată 15-20 minute, de câteva ori pe zi, protejând pielea) ajută la reducerea durerii și umflăturii în primele 48 de ore.
• Monitorizarea și controlul fracturii: se face o radiografie de control la ~1 săptămână pentru a verifica poziția fragmentelor (fiindcă după diminuarea umflăturii, fragmentele se pot deplasa ușor). Dacă totul e în regulă, se continuă imobilizarea. O altă radiografie se face la 4-6 săptămâni, înainte de a decide renunțarea la suport, pentru a vedea dacă s-a format calus (început de consolidare).
• Mișcări permise: în perioada de imobilizare, pacientul poate face mișcări ușoare cu cotul, încheietura și degetele pentru a preveni rigiditatea. De asemenea, se pot face contracții izometrice ale mușchilor umărului (fără a mișca umărul efectiv) pentru a menține tonusul muscular.
• Vindecare: la adulți, clavicula durează de regulă 6-12 săptămâni să se vindece complet, în timp ce la copii se vindecă mai repede, în 3-6 săptămâni. O dată ce durerea scade semnificativ (de obicei după 2-3 săptămâni), pacientul poate renunța treptat la eșarfă în timpul repausului la domiciliu, dar e indicat s-o poarte afară sau la activitate până la confirmarea consolidării.
• Reabilitare funcțională: după ~4-6 săptămâni, când durerea e minimă și radiografia arată calus, se începe mișcarea activă a umărului. Kinetoterapia va ajuta la recâștigarea mobilității umărului, care poate fi înțepenit după imobilizare. Exerciții precum pendularea brațului, ridicarea brațului înainte și lateral (la început cu ajutorul mâinii opuse sau al terapeutului) se introduc treptat. Întărirea mușchilor deltoid și periscapulari este importantă ulterior. De regulă, la ~3 luni de la fractură, pacientul are mobilitate aproape completă și poate relua activitățile obișnuite. Ridicarea obiectelor grele sau sportul de contact se amână până la 3-4 luni.

Tratament chirurgical: Majoritatea fracturilor claviculare se vindecă bine conservator, dar chirurgie este necesară în situații precum:

• Fragmentele osoase sunt puternic deplasate: dacă capetele fracturii sunt suprapuse mult (scurtare semnificativă a claviculei, de ex. >2 cm) sau există un unghi foarte ascuțit, chirurgia poate oferi o aliniere anatomică mai bună și un risc mai mic de pseudartroză.
• Pielea este amenințată sau fractura este deschisă: uneori un fragment osos poate protruziona și tensiona pielea puternic, riscând să o perforeze. În aceste cazuri se intervine chirurgical pentru a așeza fragmentele și a evita o fractură deschisă. Dacă osul deja a străpuns pielea (caz rar), operația de urgență e obligatorie pentru curățarea plăgii și fixarea osului.
• Leziuni neurovasculare asociate: dacă fractura a lezat un nerv sau vas de sânge (foarte rar, dar poate atinge plexul brahial sau artera subclavie), este necesară intervenție pentru repararea structurilor și în același timp fixarea claviculei.
• Fracturi de claviculă laterale sau mediale instabile: fracturile la extremitatea laterală (spre umăr) pot implica ligamenturile coraco-claviculare – dacă acestea sunt rupte, fragmentul lateral se deplasează mult în jos și se recomandă fixare. Fracturile de la capătul medial (spre stern) pot fi apropiate de articulația sterno-claviculară; dacă sunt instabile, pot necesita fixare, deși e mai dificil chirurgical.
• Pseudartroză (non-union): dacă la 3-4 luni de la fractură osul nu s-a prins (o complicație rară), se ia în considerare operația pentru a ajuta vindecarea (de exemplu, grefă osoasă și placă).

Procedura chirurgicală standard este reducerea deschisă și fixarea internă a claviculei:

• Se face incizie deasupra claviculei. Fragmentele sunt realiniate anatomic.
• Se fixează cu ajutorul unui dispozitiv metalic: de regulă, o placă metalică special conturată pentru claviculă este atașată cu șuruburi. Placa stă la suprafața osului. Aceasta asigură stabilitate imediată. În unele cazuri (fracturi la extremitatea laterală) se pot folosi și șuruburi sau ancore transosoase prin ligamente.
• Plaga se închide, lăsând eventual tub de dren pentru 24h (dacă s-a considerat necesar).
• Postoperator, brațul va fi tot într-o eșarfă pentru confort câteva săptămâni, însă avantajul fixării cu placă este că fragmentele nu se mai pot mișca, deci se poate începe mobilizarea mai devreme.

Chiar și după operație, vindecarea completă a osului tot ~6-12 săptămâni durează, dar pacientul poate mișca umărul mai repede cu mai puțină durere. Materialul de osteosinteză (placă și șuruburi) este lăsat pe loc pe termen nelimitat dacă nu deranjează. În cazul în care provoacă disconfort (de ex. sub piele, placa poate fi simțită și uneori jenează la purtarea centurii de siguranță sau a rucsacului), se poate îndepărta după ~1 an, când osul este bine sudat.

Indiferent de metodă, este esențial ca după vindecarea inițială pacientul să facă exerciții de recuperare a mișcării umărului pentru a evita “înghețarea” umărului (capsulită adezivă). Prognosticul fracturilor de claviculă este foarte bun: peste 90% se vindecă fără probleme majore. Principalul mic neajuns al tratamentului conservator este că, uneori, clavicula se vindecă cu o mică cocoșă osoasă la locul fracturii (calcificarea de vindecare). Această umflătură se poate reduce în timp (osul se remodelează luni-ani) dar poate rămâne parțial vizibilă – nu afectează funcția, fiind mai mult o chestiune estetică.

Recuperare

Recuperarea după fractura de claviculă variază în funcție de vârstă și metoda de tratament:

• Durata de vindecare osoasă: la copii mici, clavicula se vindecă în ~3-4 săptămâni; la adolescenți în 4-6 săptămâni; la adulți, de la 6 până la 12 săptămâni. Vârstnicii sau fumătorii pot avea vindecare mai lentă, spre limita superioară (10-12 săptămâni).
• Perioada de imobilizare: tipic, eșarfa sau bandajul se poartă continuu primele 2 săptămâni (când durerea e mai mare), apoi înca 2-4 săptămâni se poate purta doar în afara casei sau la activități, dacă la repaus nu mai doare. Scopul e să nu solicităm brațul prematur. La ~4 săptămâni, mulți pacienți pot renunța complet la imobilizare, mai ales dacă radiografia arată calus în formare.
• Controlul durerii: durerea scade considerabil după primele 1-2 săptămâni. Mulți pacienți renunță la medicamentele tari după primele zile și continuă doar cu analgezice ușoare la nevoie. E normal ca la schimbarea poziției sau accidental la mișcări ale brațului să mai doară câteva săptămâni.
• Recâștigarea mobilității: se începe ușor, de obicei după 2-3 săptămâni, cu mobilizarea cotului (dacă a fost imobilizat), a pumnului și a umărului (mișcări pendulare ușoare ale brațului înainte și înapoi, cu corpul aplecat). După 4-6 săptămâni, se fac exerciții active: ridicarea brațului în față și lateral, progresiv până la orizontală și apoi mai sus. Kinetoterapeutul poate asista la întinderea ușoară a umărului pentru a recăpăta complet ridicarea deasupra capului. La început, se lucrează doar cu gravitația, ulterior se pot introduce exerciții cu greutăți mici (0.5-1 kg) pentru tonifiere.
• Întoarcerea la activități zilnice: activitățile ușoare (mâncat, scris, tastat la computer) pot fi reluate rapid cu brațul fracturat dacă nu implică ridicarea lui. De exemplu, poți folosi mâna dacă ții cotul sprijinit pe masă. La ~3-4 săptămâni, majoritatea pacienților își pot folosi brațul pentru activități de rutină (ducerea mâinii la față, igienă personală) cu atenție. Conducerea autovehiculului se poate relua când poți manevra volanul fără durere, de obicei după ~6 săptămâni (și cu acord medical).
• Revenirea la efort fizic și sport: ridicarea de greutăți mai mari, împinsul, tractiunile – toate se reiau treptat după confirmarea vindecării. În general, activitatea fizică normală (fără contact) este permisă la 10-12 săptămâni pentru adulți. Sporturile de contact (fotbal, baschet) sau cele cu risc de cădere (bicicletă, schi) se reiau abia după ~3-4 luni, deoarece o reaccidentare înainte de consolidarea completă poate deplasa fractura. Medicul va verifica radiografia de ~8 săptămâni și ~12 săptămâni pentru a decide aptitudinea pentru sport.
• Aparatul musculo-scheletic după vindecare: mușchiul trapez și cei ai umărului pot fi slăbiți de perioada de inactivitate. Kinetoterapia de recuperare se concentrează și pe întărirea acestor mușchi, nu doar pe mobilitatea articulației. Un program de exerciții acasă poate continua și după 3 luni, punând accent pe forță și flexibilitate.
• Monitorizare: sechele posibile includ: un mic calus proeminent (o “cocoșă” pe claviculă vizibilă) – mai pronunțat dacă fractura a fost foarte deplasată; însă cu timpul, acesta se poate remodela. Majoritatea pacienților revin la funcția normală a umărului (range of motion complet). Câteodată, unii raportează discomfort la vreme rece sau la presiune directă pe locul fracturii (de ex. cureaua genții apasă – se poate simți sensibil). Dacă s-a efectuat chirurgie, plagile se vindecă în ~2 săptămâni; exercițiile sunt similare, doar că se pot face puțin mai repede și ai siguranța fixării interne. Șuruburile și placa rar necesită scoatere – doar dacă supără.

Statistic, fracturile de claviculă au o rată de vindecare foarte bună ortopedic. Complicații rare includ vindecarea lentă sau “pseudartroza” (neunirea osului) – mai probabilă dacă fractura a fost foarte fragmentată sau pacientul este fumător. Dacă la 3 luni nu se vede consolidare, se poate recomanda intervenția chirurgicală (dacă nu s-a făcut deja) pentru a stimula vindecarea. Altă complicație minoră e malunirea: clavicula se unește într-o poziție scurtată sau puțin suprapusă, ceea ce poate lăsa un mic defect estetic și, rar, poate afecta poziția umărului. De obicei însă, organismul compensează și umărul rămâne funcțional.

Întrebări frecvente

• Cât durează vindecarea unei clavicule fracturate?
  La adulți, fractura de claviculă are nevoie de aproximativ 6-8 săptămâni pentru a se prinde, osul fiind destul de subțire dar bine vascularizat. La copii, vindecarea este și mai rapidă – în 3-6 săptămâni, uneori chiar 3-4 săptămâni la copiii mici. Desigur, fiecare persoană e diferită: la tineri activi se poate vedea calus consistent la 6 săptămâni, în timp ce la vârstnici sau fumători poate dura 10-12 săptămâni. După formarea calusului, osul continuă să se remodeleze și să se întărească timp de câteva luni.
• Este necesară operația sau pot să mă vindec doar cu orteză?
  Majoritatea fracturilor de claviculă se tratează nechirurgical. Dacă osul este aliniat rezonabil și nu străpunge pielea, se aplică tratament conservator: imobilizare într-o eșarfă sau bandaj în “8”, analgezice și repaus. Oasele se vor uni treptat. Operația este rezervată cazurilor cu deplasare mare, risc de non-union sau fracturi deschise. De exemplu, dacă osul este rupt în mai multe fragmente și unul iese mult în afară, sau dacă fractura a scurtat clavicula cu >2 cm, ortopedul poate recomanda fixare cu placă pentru un rezultat mai bun. Dar, în general, peste 80-90% din cazuri se rezolvă fără chirurgie.
• Cum îmi pot ține brațul după fractură? Pot folosi doar o eșarfă simplă?
  Da, de cele mai multe ori o eșarfă (arm sling) este suficientă pentru a imobiliza brațul. Eșarfa se prinde în jurul gâtului și menține antebrațul ridicat la 90 de grade, ceea ce reduce tensiunea pe claviculă. În unele situații, medicul poate aplica un bandaj tip “8” în jurul umerilor, care trage umerii ușor spre spate, aliniază fragmentele și ajută la postură (acesta se strânge ca o curea în formă de 8 între omoplați). Ambele metode sunt eficiente. Important e ca pacientul să mențină o poziție comodă, să nu ridice brațul. Orice variantă de imobilizare alegeți, asigurați-vă că nu provoacă zone de presiune excesivă (bandajul în 8 nu trebuie strâns prea tare, poate fi scos zilnic câteva minute pentru igienă).
• Va rămâne un “coc” pe os după ce se vindecă?
  Este posibil să rămână o proeminență osoasă (numită calus) la locul fracturii. În timpul vindecării, corpul depune țesut osos în exces pentru a suda osul, formând un nodul vizibil sub piele. La unii pacienți, în special la cei tineri, acest nodul se reduce semnificativ în decurs de 6-12 luni, pe măsură ce osul se remodelează (calusul în exces este resorbit și clavicula revine aproape la forma inițială). La alții, poate rămâne palpabil sau vizibil ca o mică cocoașă permanentă. Aceasta, însă, nu afectează cu nimic funcția sau forța umărului – este mai mult o chestiune estetică. Dacă totuși calusul deranjează (foarte rar) sau dacă clavicula s-a vindecat vizibil suprapus și strâmb, se poate discuta o corecție chirurgicală, dar în general nu e necesară.
• Când pot să reiau sportul sau munca grea după o fractură de claviculă?
  Activitățile ușoare (mers pe jos, lucrul la birou) pot fi reluate după câteva zile – când durerea e sub control și atâta timp cât porți orteza/slingul. Munca fizică grea sau sportul intens trebuie evitate până la consolidarea completă. De regulă, poți reîncepe alergarea ușoară sau exerciții de bicicletă staționară la ~6 săptămâni, dacă nu implică brațul afectat. Sporturile de contact sau ridicarea de greutăți mari (cum ar fi să împingi la sală sau să faci crossfit) ar trebui amânate ~3 luni. Conducerea mașinii, atâta timp cât poți manevra volanul fără durere și nu mai porți eșarfă, e permisă adesea după ~6 săptămâni, dar confirmă cu medicul. Ține minte: chiar dacă durerea trece repede, osul are nevoie de timp să se întărească – forțarea prea devreme (ex: o nouă cădere sau un efort brusc de ridicare) poate redesface fractura.