Astmul bronșic
01Ce este astmul bronșic
Astmul bronșic este o boală inflamatorie cronică a căilor respiratorii, caracterizată prin sensibilitatea exagerată a bronhiilor (hiperreactivitate bronșică) și prin episoade repetate de obstrucție a fluxului de aer. Practic, bronhiile se îngustează periodic sub acțiunea unor factori declanșatori, ceea ce duce la crize de respirație dificilă (crize de astm). Obstrucția este de obicei reversibilă, spontan sau cu tratament (bronhodilatatoare).
Astmul poate apărea la orice vârstă, dar este cea mai frecventă boală cronică la copii și afectează milioane de oameni în întreaga lume, indiferent de nivelul de dezvoltare al țării.
Boala se manifestă prin accese de respirație șuierătoare (wheezing), senzație de apăsare în piept, tuse și dificultăți de respirație, care variază ca intensitate și frecvență de la o persoană la alta. Între episoade, mulți pacienți nu au simptome sau au doar un ușor disconfort. Astmul are o componentă alergică importantă: mulți pacienți au, personal sau în familie, alte boli alergice (rinită alergică, eczeme, alergii alimentare). Astmul nu este o boală infecțioasă, deși infecțiile virale respiratorii pot declanșa crizele. Cu tratament adecvat, majoritatea pacienților pot duce o viață normală, activă, cu crize minime.
02Cauze și factori de risc
Astmul rezultă din interacțiunea dintre predispoziția genetică și factorii de mediu. Cauza exactă nu este pe deplin înțeleasă, dar factorii care îl favorizează și îl agravează sunt bine cunoscuți:
Predispoziția genetică și atopia
Persoanele cu astm, rinită alergică sau dermatită atopică în familie au un risc crescut de astm. Sistemul lor imunitar tinde să reacționeze exagerat la alergeni, producând anticorpi IgE.
Alergenii inhalați
Expunerea la substanțe inhalate care declanșează reacții alergice sau iritarea bronhiilor este cel mai puternic factor de risc pentru apariția astmului. Exemple frecvente: acarienii din praful de casă (din saltele, perne, covoare), alergenii de la animalele de companie (păr, epitelii de pisică sau de câine), polenul (de ierburi, buruieni, copaci, primăvara și vara), sporii de mucegai, gândacii de bucătărie. La locul de muncă, făina (la brutari), izocianații (la vopsitori) și latexul (la personalul medical) pot cauza astm profesional.
Fumul de tutun și poluarea
Fumatul pasiv crește riscul de astm la copiii mici. Poluarea urbană (particulele fine, noxele industriale, traficul) contribuie la apariția sau la agravarea astmului, iar inhalarea de substanțe iritante (gaze toxice, fum, parfumuri puternice) poate declanșa bronhospasm la persoanele cu astm.
Infecțiile respiratorii virale din copilărie
Infecțiile virale repetate sau severe în primii ani de viață, de exemplu cu virusul sincițial respirator, au fost asociate cu un risc mai mare de astm ulterior.
Alți factori
Obezitatea este un factor de risc recunoscut, posibil prin mecanisme inflamatorii. În copilărie astmul este mai frecvent la băieți, dar la vârsta adultă frecvența se egalizează sau devine ușor mai mare la femei.
Ce declanșează crizele de astm
La o persoană cu predispoziție, crizele apar la contactul cu anumiți factori declanșatori. Identificarea și evitarea, pe cât posibil, a factorilor proprii fiecărui pacient este o parte esențială a tratamentului. Cei mai frecvenți sunt:
- Alergenii: praful de casă, polenul, părul de animale pot provoca rapid simptome.
- Aerul rece: inhalarea aerului rece și uscat, de exemplu în diminețile de iarnă, poate declanșa îngustarea bronhiilor.
- Efortul fizic intens: unii pacienți au astm indus de efort, cu tuse și respirație șuierătoare după 5-10 minute de alergare sau de efort susținut.
- Emoțiile puternice: anxietatea, plânsul sau râsul necontrolat pot declanșa simptome, prin respirație accelerată și mecanisme neuroimune.
- Infecțiile virale: răcelile și gripa sunt cauze frecvente de agravare a astmului, mai ales la copii.
- Iritanții chimici și mirosurile puternice: fumul, odorizantele, vopselurile, clorul pot provoca bronhospasm chiar fără o alergie propriu-zisă.
- Unele medicamente: aspirina și alte antiinflamatoare nesteroidiene pot declanșa crize severe la pacienții cu astm indus de aspirină, iar beta-blocantele, chiar și sub formă de picături pentru ochi, pot agrava astmul.
03Care sunt simptomele astmului?
Simptomele variază ca intensitate și frecvență. Un element definitoriu este caracterul lor episodic, cu perioade de acalmie între crize. Simptomele clasice sunt:
Respirația șuierătoare (wheezing)
Este un sunet ascuțit, auzit mai ales în expir (uneori și în inspir), produs de trecerea aerului prin bronhiile îngustate. Pacientul îl percepe adesea, iar în criză îl aud și cei din jur. În formele ușoare poate fi detectat doar de medic, cu stetoscopul.
Lipsa de aer (dispneea)
Pacientul simte că „nu are aer”, ca o „gheară în piept” sau ca și cum ar respira printr-un pai. Poate apărea brusc, în crize, sau treptat și se accentuează noaptea sau dimineața devreme, multe crize apărând în a doua parte a nopții. Efortul și emoțiile puternice o pot declanșa.
Tusea persistentă
Este frecvent uscată, iritativă, chinuitoare, mai ales noaptea sau dimineața. Uneori tusea este singurul semn al astmului (forma cu tuse), fără respirație șuierătoare evidentă, formă care trebuie suspectată la tusea cronică ce nu răspunde la tratamentele obișnuite. Tusea poate aduce o cantitate mică de spută clară, vâscoasă („perlată”).
Senzația de apăsare în piept
Pacienții descriu pieptul „strâns” sau o presiune în piept, mai ales în timpul crizei.
Cum arată o criză de astm
Simptomele apar adesea în crize: un pacient se poate culca seara simțindu-se bine și se poate trezi în toiul nopții cu tuse, respirație șuierătoare și senzație de sufocare (treziri nocturne). La mulți pacienți, simptomele se agravează noaptea sau dimineața devreme.
Crizele pot fi ușoare, cu dispariție spontană sau după inhalarea unui bronhodilatator, sau pot ajunge până la starea de rău astmatic (status asthmaticus), o criză severă și prelungită care nu cedează la tratamentul obișnuit și necesită tratament de urgență. Într-o criză gravă apar respirație foarte rapidă, puls accelerat, dificultate în a vorbi (fraze scurte între respirații), transpirații, anxietate intensă și, fără intervenție, cianoză, semn de insuficiență respiratorie iminentă.
Între crize
În formele ușoare și bine controlate, pacientul se poate simți complet normal între crize. În formele severe, simptomele pot fi prezente chiar zilnic (astm persistent sever). Simptomele astmului sunt de obicei reversibile, spontan sau cu bronhodilatatoare, iar această variabilitate deosebește astmul de alte boli pulmonare cronice, cum este BPOC, în care obstrucția este permanentă.
04Cum se pune diagnosticul de astm
Diagnosticul se bazează pe simptomele tipice și pe demonstrarea faptului că obstrucția căilor aeriene este variabilă și reversibilă. Pașii sunt:
Istoricul detaliat
Medicul întreabă când apar simptomele, ce le declanșează, dacă trec singure sau cu spray, dacă există în familie astm sau alte alergii, despre expunerile de la locul de muncă, despre alergii sau eczeme și despre medicamentele care pot declanșa simptome (aspirina). Contează și dacă simptomele sunt intermitente, cu perioade fără simptome.
Examenul clinic
Poate fi normal între crize. În criză se aude respirație șuierătoare difuză, cu expir prelungit. Absența șuieratului într-o criză extremă poate semnala un flux de aer foarte scăzut, deci un pericol iminent. Pot apărea semne de efort respirator: folosirea mușchilor accesori ai gâtului și toracelui, poziția aplecată în față. Între crize, examenul nasului poate arăta frecvent rinită alergică (mucoasă palidă, cornete inflamate).
Spirometria cu test de bronhodilatație
Este testul de bază pentru confirmare. Poate arăta un VEF1 scăzut (obstrucție) în perioadele cu simptome. Se administrează apoi un bronhodilatator rapid (salbutamol 400 µg), iar după 15 minute spirometria se repetă. Creșterea VEF1 cu peste 12% și cu peste 200 ml după bronhodilatator arată că obstrucția este reversibilă, caracteristic astmului. Dacă spirometria este normală (posibil în afara crizelor), dar suspiciunea rămâne, se pot face teste de provocare bronșică (cu metacolină sau histamină): îngustarea bronhiilor la doze mici confirmă hiperreactivitatea bronșică.
Debitul expirator de vârf (PEF)
Se măsoară cu un dispozitiv simplu (peak flow meter), pe care pacientul îl folosește acasă. O variație de peste 10-15% în cursul zilei sau o creștere cu peste 20% după bronhodilatator sugerează astm. Măsurătorile de dimineață și de seară, timp de 1-2 săptămâni, ajută la diagnostic când spirometria nu este concludentă.
Testele alergologice
Testele cutanate prick sau dozarea în sânge a IgE specifice pentru alergenii frecvenți (acarieni, polen, păr de animale) identifică alergenii relevanți, ceea ce ajută la măsurile de evitare și, la unii pacienți, la indicarea imunoterapiei alergenice (vaccinuri antialergice).
Radiografia toracică
Este de regulă normală în astm și se face pentru a exclude alte cauze (corp străin inhalat, malformații, tuberculoză). În astmul cronic poate arăta o ușoară hiperinflație pulmonară.
Analizele de sânge
Eozinofilele crescute sau IgE totale crescute susțin caracterul alergic. În crizele severe, saturația oxigenului poate fi scăzută.
Diagnosticul la copii și cu ce se poate confunda astmul
La copiii mici, diagnosticul se bazează mai mult pe simptome și pe răspunsul la tratament, pentru că spirometria nu se poate face sub vârsta de aproximativ 5 ani.
Astmul trebuie deosebit de alte boli: la copii, bronșiolita sau displazia bronhopulmonară pot semăna cu astmul, iar la adulți BPOC, insuficiența cardiacă („astmul cardiac”), disfuncția corzilor vocale sau anxietatea pot da simptome asemănătoare. Medicul internist, uneori împreună cu pneumologul și alergologul, stabilește diagnosticul final.
05Cum se tratează astmul
Tratamentul are două direcții: controlul pe termen lung, care previne crizele și menține funcția pulmonară normală, și tratamentul crizelor. Planul se adaptează severității și frecvenței simptomelor fiecărui pacient, în trepte (creșterea sau scăderea tratamentului), conform ghidurilor GINA.
Educația și planul de acțiune
O parte esențială a tratamentului este să înțelegi boala și să folosești corect inhalatoarele (la copii, și părinții). Medicul îți dă un plan de acțiune scris, cu medicamentele zilnice de control și pașii de urmat într-o criză: doze suplimentare și când să apelezi la medic sau la urgență. Înveți să recunoști simptomele de alarmă și, eventual, să îți măsori singur debitul expirator de vârf.
Tratamentul de fond (de control)
Se ia zilnic, pe termen lung, în astmul persistent (ușor, moderat sau sever), pentru a reduce inflamația și hiperreactivitatea bronhiilor și, astfel, frecvența crizelor. Principalele categorii sunt:
- Corticosteroizii inhalatori (CSI): sunt baza tratamentului de fond: budesonid, fluticazonă, beclometazonă. Reduc inflamația, edemul și mucusul din bronhii, deci simptomele și crizele. Se iau zilnic, pe termen lung, chiar și când te simți bine: nu sunt medicamente de criză, ci de prevenție. Doza depinde de severitate, iar medicul caută doza minimă eficientă. Pot da efecte locale minore (candidoză în gură, răgușeală), care se previn prin folosirea unui dispozitiv de spațiere și prin clătirea gurii după inhalare.
- Beta-2 agoniștii cu acțiune lungă (LABA): salmeterolul, formoterolul, vilanterolul sunt bronhodilatatoare cu efect de aproximativ 12-24 de ore, folosite împreună cu CSI în astmul moderat sau sever. Formoterolul acționează rapid și durează mult, așa că se folosește și la nevoie, în terapia de întreținere și de ameliorare (MART), în care aceeași combinație CSI-formoterol se ia zilnic și în criză. În astm, LABA nu se folosesc fără corticosteroid inhalator, pentru că folosirea lor singure crește riscul de evenimente severe.
- Antileucotrienele orale: montelukastul și zafirlukastul blochează efectele leucotrienelor, mediatori implicați în astm. Sunt mai puțin puternice decât CSI, dar pot fi utile în astmul ușor sau ca adaos la pacienții cu rinită alergică ori care nu tolerează aerosolii. Se iau sub formă de tablete, un avantaj la copii.
- Anticorpii monoclonali (tratamentele biologice): în astmul alergic sever, necontrolat cu tratamentul clasic, există tratamente țintite: omalizumab (anti-IgE), mepolizumab și benralizumab (anti-IL5, pentru astmul eozinofilic), dupilumab (anti-IL4/IL13). Se injectează subcutanat sau intravenos, sunt foarte costisitoare și sunt indicate de medicul alergolog sau pneumolog după criterii stricte (numărul de eozinofile, nivelul IgE, frecvența crizelor).
Tratamentul crizelor
Orice pacient cu astm ar trebui să aibă la îndemână un inhalator care ameliorează rapid simptomele:
- Beta-2 agoniștii cu acțiune scurtă (SABA): salbutamolul sau terbutalina dilată bronhiile în 1-2 minute, cu efect de aproximativ 4 ore. Se folosesc la nevoie, la începutul unei crize (2 pufuri inhalate corect). Dacă ai nevoie de ele de mai mult de 2 ori pe săptămână, astmul nu este bine controlat și tratamentul de fond trebuie intensificat.
- Anticolinergicele cu acțiune scurtă: ipratropiul este mai puțin folosit în astm (mai mult în BPOC), dar poate fi asociat cu SABA în crizele moderate sau severe, mai ales la urgențe.
- Corticoizii pe cale orală sau intravenoasă: prednisonul sau prednisolonul oral (ori hidrocortizonul intravenos) se dau pe o durată scurtă, de obicei 5-7 zile, în crizele moderate sau severe care nu cedează complet la inhalatoare. Reduc rapid inflamația, ajută la rezolvarea crizei și previn recăderea. În astmul sever, planul de urgență poate prevedea începerea prednisonului și anunțarea medicului, de exemplu dacă debitul expirator de vârf scade sub un anumit prag.
- Oxigenul: în crizele severe cu oxigen scăzut (saturație sub 92%) se administrează oxigen umidificat, pe mască.
- Ventilația mecanică: rar, în starea de rău astmatic care nu răspunde la tratament, pot fi necesare intubația și ventilația în terapie intensivă, pentru salvarea vieții pacientului.
Tratamentul adjuvant
- Tratarea bolilor asociate: rinita alergică (antihistaminice, spray nazal cu corticoid), sinuzitele și refluxul gastroesofagian, care poate agrava tusea de noapte, trebuie tratate, altfel astmul rămâne simptomatic.
- Imunoterapia specifică (desensibilizarea): dacă alergii evidente (de exemplu la acarieni sau la polen) provoacă astm persistent, poți fi candidat la imunoterapie alergenică, cu injecții sau cu tablete sublinguale, timp de 3-5 ani. Poate reduce reactivitatea la alergen și ameliora astmul pe termen lung, dar indicația o stabilește atent alergologul.
- Stilul de viață: mișcarea regulată, adaptată fiecăruia, este încurajată: un astm bine controlat nu ar trebui să te împiedice să faci sport, iar există chiar sportivi olimpici cu astm. Controlul greutății, evitarea fumatului și a alcoolului în exces și tehnicile de reducere a stresului (yoga, exerciții de respirație) contribuie la un control mai bun al bolii.
Tratamentul personalizat și controalele
Unii pacienți sunt controlați doar cu doze mici de CSI, alții au nevoie de combinații și de doze mai mari. Cheia este controlul periodic la medic, cel puțin la 3-6 luni, cu ajustarea tratamentului după simptome și după funcția pulmonară. Dacă astmul a fost bine controlat cel puțin 3 luni, medicul poate reduce treptat medicația (de exemplu doza de CSI), până la doza minimă eficientă.
06Rolul medicului internist și importanța prezentării la timp
Medicul internist are un rol important în diagnosticul și monitorizarea astmului, adesea împreună cu pneumologul sau cu alergologul. Prezentarea la medic permite confirmarea corectă a diagnosticului (fără subdiagnosticare sau supradiagnosticare), educația timpurie și începerea tratamentului potrivit.
Dacă ai simptome care sugerează astm (tuse persistentă, respirație șuierătoare, senzație de sufocare), medicul te evaluează prin consultație și prin testele necesare. După diagnostic, îți explică natura bolii, cronică, dar controlabilă, și stabilește împreună cu tine planul de tratament și planul de acțiune scris pentru crize.
Internistul coordonează îngrijirea: colaborează cu alergologul pentru identificarea alergenilor și, eventual, pentru imunoterapie și implică pneumologul dacă apar complicații sau suspiciunea altui diagnostic. Tratează și problemele asociate frecvente: rinita alergică, dermatita, refluxul gastroesofagian, anxietatea.
Consultațiile periodice permit evaluarea controlului astmului (discuția despre simptome, eventual chestionare de control), verificarea tehnicii de inhalare și ajustarea tratamentului. Medicul se asigură că știi când să intensifici tratamentul și când să mergi la urgență, de exemplu dacă medicația de criză nu mai ajută suficient.
Un astm necontrolat poate limita mult viața și poate duce chiar la deces prin crize severe netratate, dar astăzi, cu tratamentele disponibile, majoritatea acestor situații pot fi prevenite. De aceea, dacă tușești și respiri șuierat frecvent, nu ignora aceste semne. Cu tratament potrivit, pacienții cu astm pot fi activi, pot face sport și pot trăi normal, fără teama constantă de următoarea criză.
07Cum previi crizele de astm
Astmul are o componentă genetică și nu poate fi prevenit în totalitate, dar poți reduce riscul de apariție la persoanele predispuse și, mai ales, poți preveni crizele. Tratamentul de fond luat corect, evitarea factorilor declanșatori și un stil de viață sănătos îți permit să ai foarte puține simptome:
Evitarea alergenilor cunoscuți
Dacă testele au identificat alergeni (de exemplu acarieni sau pisică), redu expunerea: huse anti-acarieni pentru saltea și pernă, spălarea lenjeriei săptămânal la peste 60°C, fără covoare și draperii groase în dormitor, animalul de companie scos din casă sau cel puțin din dormitor, purificator de aer cu filtru HEPA. În sezonul polenului, ține ferestrele închise în zilele cu mult polen și clătește-ți părul și hainele când vii din exterior.
Renunțarea la fumat și evitarea fumului
Fumatul agravează mult astmul și scade răspunsul la tratament. Chiar și fumatul pasiv poate declanșa astm la copii, de aceea părinții fumători ar trebui să renunțe sau măcar să nu fumeze lângă copii.
Tratarea alergiilor și a rinitei
Nasul înfundat și inflamat te face să respiri pe gură, iar aerul nefiltrat ajunge în bronhii și crește numărul crizelor. Spray-urile nazale cu corticoid sau antihistaminicele orale, folosite regulat în rinita alergică, ajută și la controlul astmului.
Vaccinarea
Infecțiile virale respiratorii declanșează frecvent agravări ale astmului. Vaccinarea antigripală anuală și vaccinarea anti-COVID-19 sunt recomandate pacienților cu astm, cu excepția unor contraindicații specifice, pentru a reduce riscul acestor infecții severe.
Educația și autoîngrijirea
Învață să recunoști repede simptomele și să folosești medicația de criză conform indicațiilor. Un jurnal al simptomelor sau al valorilor debitului expirator de vârf ajută la observarea din timp a pierderii controlului, ca să contactezi medicul înainte de o criză severă.
Un mediu curat
Evită spray-urile cu aerosoli, parfumurile foarte intense, fumul de tămâie sau lumânările parfumate în exces și vopselurile fără mască. Dacă anumite substanțe de la locul de muncă îți provoacă simptome, este nevoie de schimbarea postului de lucru sau a echipamentului de protecție.
Gestionarea stresului
Stresul și emoțiile pot agrava astmul, iar exercițiile de respirație corectă, yoga sau consilierea psihologică, dacă este cazul, pot fi utile.
Greutatea și alimentația
O greutate normală reduce efortul aparatului respirator. O dietă bogată în fructe și legume poate avea efecte benefice asupra inflamației. Evită consumul excesiv de alimente procesate bogate în sulfiți (unele conserve, vinul), pentru că sulfiții pot declanșa crize la unii pacienți cu astm.
Întrebări frecvente
Nu găsești răspunsul? Scrie-ne pe WhatsApp la 0770 638 357.
Nu, astmul este o boală cronică, dar poate fi controlat. Cu tratamentul de fond luat corect, evitarea factorilor declanșatori și controale periodice, majoritatea pacienților pot duce o viață normală și activă, cu crize minime, și pot face sport.
Nu. Astmul bronșic nu este o boală infecțioasă, ci o boală inflamatorie cronică a bronhiilor, cu o componentă alergică importantă. Infecțiile virale respiratorii, cum sunt răceala și gripa, pot însă declanșa crize, de aceea vaccinarea antigripală anuală este recomandată pacienților cu astm.
Prin spirometrie cu test de bronhodilatație: creșterea VEF1 cu peste 12% și cu peste 200 ml după un bronhodilatator arată o obstrucție reversibilă, caracteristică astmului. Dacă spirometria este normală, dar suspiciunea rămâne, se pot face teste de provocare bronșică sau monitorizarea acasă a debitului expirator de vârf.
Da. Un astm bine controlat nu ar trebui să te împiedice să faci sport, iar activitatea fizică regulată, adaptată fiecăruia, este încurajată; există chiar sportivi olimpici cu astm. La unii pacienți efortul intens poate însă declanșa tuse și respirație șuierătoare (astm indus de efort).
Nevoia de inhalator de criză de mai mult de 2 ori pe săptămână arată că astmul nu este bine controlat și că tratamentul de fond trebuie intensificat. Inhalatorul de criză dilată rapid bronhiile, în timp ce corticosteroizii inhalatori, luați zilnic, reduc inflamația și previn crizele.
Surse și lecturi suplimentare.
Materiale pentru pacienți de la organizații medicale, autorități de sănătate și publicații de specialitate, pentru cine vrea să citească mai mult. Sursele sunt în limba engleză.
Ultima actualizare: Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc consultația medicală.Politica editorială
Specialiștii care te pot ajuta.
Recepția îți confirmă medicul și ora exactă, în programul clinicii: Luni - Vineri, 10:00 - 20:00.
