Aritmie cardiacă
01Ce este aritmia cardiacă?
Aritmia cardiacă înseamnă orice perturbare a ritmului normal al inimii: inima bate prea repede, prea încet sau neregulat. În mod normal, inima are un pacemaker natural, nodul sinusal, care generează impulsuri regulate (de obicei 60-100 de bătăi pe minut în repaus), și un sistem de conducere (nodul atrioventricular, fasciculele, fibrele Purkinje) care distribuie uniform impulsul și asigură contracția coordonată a atriilor și a ventriculilor. O aritmie apare când aceste semnale electrice nu funcționează corect: pornesc din locuri anormale, circulă pe circuite electrice parazite sau conducerea este blocată.
Există multe tipuri de aritmii, dar în linii mari se împart în:
Tahiaritmii (tahicardii)
Inima bate rapid, peste 100 de bătăi pe minut la adult. Pot fi supraventriculare, cu originea în atrii sau în nodul atrioventricular (fibrilația atrială, flutterul atrial, tahicardia supraventriculară paroxistică), sau ventriculare, cu originea în ventriculi (tahicardia ventriculară, fibrilația ventriculară).
Bradiaritmii (bradicardii)
Inima bate prea încet, sub 50-60 de bătăi pe minut, de obicei din cauza unei disfuncții a nodului sinusal (boala nodului sinusal) sau a unor blocuri de conducere (bloc atrioventricular de gradul 2 sau 3).
Extrasistole
Sunt bătăi suplimentare premature, izolate, din atrii (extrasistole atriale) sau din ventriculi (extrasistole ventriculare). Sunt foarte frecvente și adesea benigne, deși pot fi simțite ca palpitații sau pauze.
Cum apar aritmiile
Mecanismele pot fi:
Automatismul anormal
O zonă din inimă începe să emită impulsuri (focar ectopic), pe lângă nodul sinusal.
Reintrarea
Un impuls circulă în buclă printr-un circuit din mușchiul inimii și se autosusține. Majoritatea tahicardiilor supraventriculare și ventriculare au acest mecanism.
Blocurile de conducere
Impulsul nu ajunge cum trebuie; de exemplu, în blocul atrioventricular complet, ventriculii bat independent, mult mai rar.
Activitatea declanșată
Celulele dezvoltă depolarizări anormale (postdepolarizări precoce sau tardive), de exemplu în intoxicația cu digoxină sau în sindromul de QT lung, și apar aritmii precum torsada vârfurilor.
Aritmii continue sau în episoade
Aritmiile pot fi continue (permanente) sau paroxistice, cu episoade care vin și pleacă. Impactul variază de la inofensiv (extrasistole rare) până la letal: fibrilația ventriculară duce la stop cardiac în lipsa tratamentului de urgență.
02Ce cauzează aritmiile cardiace?
Cauzele sunt variate: boala coronariană (ischemia poate irita sistemul electric), cardiomiopatiile, dezechilibrele electrolitice (potasiu, magneziu), hipertiroidismul (predispune la fibrilație atrială), unele medicamente și stimulante (cofeina în exces, alcoolul, drogurile precum amfetaminele și cocaina), sindroamele genetice (sindromul Wolff-Parkinson-White, cu o cale electrică accesorie, sindromul de QT lung), febra și infecțiile, care pot declanșa tahicardii.
Uneori aritmiile apar și la inimi structural normale, de exemplu extrasistolele idiopatice sau tahicardia supraventriculară paroxistică la tinerii cu sindrom WPW ocult. Stresul și oboseala intensă pot contribui și ele.
03Care sunt simptomele aritmiilor cardiace?
Manifestările pot fi foarte diverse, de la lipsa simptomelor la situații dramatice. Cele mai frecvente sunt:
Palpitațiile
Sunt senzația că îți simți bătăile inimii: inima bate repede sau simți zbateri, fluturări în piept. În extrasistole poți simți o bătaie puternică sau o pauză (extrasistola, urmată de o pauză compensatorie și apoi de o bătaie mai puternică). În tahicardiile supraventriculare, palpitațiile sunt de obicei regulate și rapide, ca și cum inima ar alerga. În fibrilația atrială, pulsul este complet neregulat, cu bătăi haotice sau fluturări.
Amețeala, starea de leșin sau leșinul
Aritmiile rapide pot scădea debitul inimii, pentru că inima nu mai are timp să se umple, iar creierul primește mai puțin sânge: apar amețeala și senzația de cap tulbure. Bradicardiile severe au același efect. Uneori apare leșinul brusc (sincopa), mai ales în tahicardiile ventriculare sau în blocurile complete intermitente.
Lipsa de aer
Bătăile neregulate sau excesiv de rapide pot duce la stagnarea sângelui în plămâni sau la scăderea oxigenării țesuturilor, cu senzație de sufocare sau respirație grea.
Durerea în piept
Apare mai ales dacă ritmul rapid produce ischemie: inima bate atât de repede încât nu se mai oxigenează suficient, de exemplu în tahicardiile ventriculare. Aritmia poate coexista și cu o boală coronariană și poate declanșa angina.
Oboseala extremă și intoleranța la efort
Inima nu mai este eficientă și te simți vlăguit. Fibrilația atrială, de exemplu, scade ușor debitul (lipsește contracția eficientă a atriilor) și reduce toleranța la efort.
Anxietatea și agitația
Palpitațiile accentuate pot declanșa atacuri de panică sau anxietate. Uneori este greu de separat cauza de efect, pentru că și atacurile de panică dau palpitații, dar atunci ritmul este de obicei o tahicardie sinusală.
Aritmii fără simptome
Unele aritmii nu dau niciun simptom și sunt descoperite întâmplător, de exemplu extrasistolele pe EKG sau episoadele scurte de fibrilație atrială pe Holter. Altele se manifestă direct prin complicații: primul semn al fibrilației atriale poate fi un accident vascular cerebral produs de un cheag, mai ales la vârstnici, iar aritmiile ventriculare pot duce la stop cardiac, cu pierderea cunoștinței și nevoia de resuscitare.
Ce te întreabă medicul
Medicul întreabă cum sunt palpitațiile (rapide, neregulate), cât durează, dacă apar brusc sau treptat, ce le declanșează, cum se termină și dacă apar și alte senzații (amețeală, durere în piept). Un episod cu ritm foarte regulat, de 150 de bătăi pe minut, care începe și se termină brusc la un tânăr sugerează o tahicardie supraventriculară paroxistică; palpitațiile haotice la un vârstnic hipertensiv sugerează fibrilația atrială; pauzele și „bufniturile” de câteva secunde sugerează extrasistole. Aceste indicii se confirmă prin investigații.
04Cum se diagnostichează aritmiile cardiace?
Pentru a detecta și caracteriza aritmiile se folosesc:
Electrocardiograma (EKG) de repaus
Este testul de bază. Un EKG în 12 derivații poate diagnostica clar multe aritmii, dacă acestea sunt prezente în momentul înregistrării: fibrilația atrială (lipsa undelor P și intervale neregulate între bătăi), flutterul atrial (unde în dinți de fierăstrău), tahicardiile supraventriculare paroxistice (tahicardie regulată cu QRS îngust, aproximativ 150-200 pe minut) sau extrasistolele ventriculare (bătăi premature cu QRS larg, urmate de pauză compensatorie). EKG-ul poate arăta și semne care predispun la aritmii: intervalul QT prelungit (risc de torsadă), tiparul caracteristic al sindromului Brugada (predispoziție la fibrilație ventriculară) sau unda delta din sindromul WPW (predispoziție la tahicardie prin reintrare). Chiar dacă nu mai ai palpitații la consultație, EKG-ul poate arăta urme, de exemplu modificări de repolarizare după o tahicardie prelungită sau undele de flutter, dacă acesta persistă.
Holterul EKG de 24-48 de ore
Dacă aritmia este intermitentă și nu apare la cabinet, porți un dispozitiv portabil care înregistrează continuu EKG-ul timp de 1-2 zile, iar cardiologul analizează traseele. Holterul poate surprinde episoade de fibrilație atrială paroxistică, tahicardii rare sau salve de extrasistole și cuantifică: câte extrasistole ventriculare apar pe zi, ce pauze există (sugestive pentru blocuri, importante pentru indicația de pacemaker), cum variază frecvența.
Monitorizarea EKG pe termen lung
Dacă simptomele sunt foarte rare, un Holter de 24 de ore le poate rata. Există Holtere externe purtate 7 sau 14 zile și monitoare implantabile sub piele, care înregistrează luni sau ani, utile de exemplu în sincopa rară, fără explicație. Și ceasurile inteligente sau plasturii EKG pot surprinde aritmii.
Testul de efort
Dacă aritmia apare la efort, testul o poate provoca sub supraveghere. Aritmiile ventriculare provocate de efort pot indica ischemie. Testul este util și în evaluarea sindromului WPW sau a aritmiilor declanșate de adrenalină.
Studiul electrofiziologic
Este o investigație invazivă, făcută de electrofiziologi: se introduc catetere prin vene până în inimă, pentru cartografierea sistemului electric. Camerele inimii pot fi stimulate, ca să se inducă aritmia în condiții controlate și să se identifice circuitul sau focarul responsabil. Studiul precede adesea ablația și se poate transforma direct în procedura de tratament. Indicații tipice: tahicardiile supraventriculare paroxistice, sindromul WPW, tahicardiile ventriculare monomorfe susținute, fibrilația atrială (în vederea ablației).
Ecocardiografia
Nu diagnostichează aritmia, dar arată dacă există un substrat structural: cardiomiopatie, valvulopatie, boală coronariană (prin tulburări de contracție). Fibrilația atrială este frecventă în dilatarea atriului stâng (de exemplu, în stenoza mitrală sau în insuficiența cardiacă), iar tahicardiile ventriculare apar frecvent la pacienții cu cicatrici post-infarct, vizibile ca zone care se contractă slab. De aceea, ecografia se face la toți pacienții cu aritmii semnificative.
Analizele de sânge
Caută cauzele reversibile: electroliții (potasiu, magneziu, calciu), funcția tiroidiană (TSH, pentru hipertiroidism, o cauză clasică de fibrilație atrială), nivelul unor medicamente (de exemplu, digoxina) și markerii de infarct, în tahicardiile cu durere toracică puternică.
Alte metode
EKG-ul în 12 derivații înregistrat chiar în timpul aritmiei (de exemplu, la urgență) și monitorul de evenimente, pe care îl aplici pe piept când simți palpitații și care înregistrează scurt EKG-ul. Unele ceasuri inteligente pot detecta fibrilația atrială, dar alertele lor se confirmă prin EKG standard.
De ce contează surprinderea episodului
Diagnosticul unei aritmii cere, în esență, surprinderea episodului pe EKG, condiție esențială pentru un tratament corect.
05Cum se tratează aritmiile cardiace?
Tratamentul depinde de tipul și severitatea aritmiei, de simptome și de riscurile asociate. Opțiunile principale sunt măsurile generale, medicamentele antiaritmice, procedurile intervenționale (ablația), dispozitivele implantabile (pacemaker, defibrilator) și tratamentul bolii de bază, de exemplu reglarea hormonilor tiroidieni sau revascularizarea coronariană.
Măsuri generale și stil de viață
Evitarea stimulentelor și a factorilor declanșatori
Dacă palpitațiile apar după cafea tare sau băuturi energizante, limitează sau elimină cofeina. Alcoolul, mai ales în cantitate mare, poate provoca aritmii la persoanele predispuse (fibrilație atrială după excese, așa-numita „inimă de vacanță”), deci moderație sau abstinență. Drogurile stimulante (cocaina, amfetaminele) pot fi mortale. Fumatul poate declanșa sau agrava aritmiile, prin efectul adrenergic, așa că renunțarea este recomandată.
Reducerea stresului și odihna
Stresul emoțional intens și lipsa de somn predispun la aritmii (extrasistole, tahicardii). Tehnicile de relaxare, yoga și meditația pot ajuta; dormi 7-8 ore pe noapte. Dacă aritmiile apar pe fond de anxietate, tratarea anxietății poate ajuta.
Echilibrul electrolitic
O alimentație echilibrată, cu aport suficient de potasiu și magneziu (fructe, legume, nuci), este benefică. Dacă analizele arată deficite, acestea se corectează.
Tratarea promptă a altor probleme
Infecțiile, prin febră și inflamație, pot declanșa aritmii, deci se tratează repede. Apneea de somn, frecventă la persoanele cu obezitate, predispune la fibrilație atrială, iar testarea și tratamentul cu CPAP pot reduce recidivele.
Mișcarea moderată, regulată
În multe cazuri, o condiție fizică bună scade frecvența aritmiilor benigne, precum extrasistolele. Antrenamentele extreme (maratoanele) pot crea însă microleziuni care predispun la aritmii, deci moderație. La persoanele cu predispoziție la aritmii grave, recomandările de efort se individualizează.
Medicamentele antiaritmice
Există mai multe clase (clasificarea Vaughan-Williams: I, II, III, IV și altele). Alegerea depinde de tipul aritmiei și de prezența unei boli cardiace structurale. Orice antiaritmic poate avea efect proaritmic, adică poate provoca alte aritmii, așa că tratamentul se face sub supravegherea cardiologului.
Beta-blocantele (clasa II)
Beta-blocantele (metoprolol, bisoprolol) nu sunt strict antiaritmice, pentru că nu restabilesc ritmul normal, de exemplu în tahicardiile supraventriculare, dar sunt foarte utile pentru controlul frecvenței în fibrilația atrială și pentru prevenirea extrasistolelor declanșate de stres. Scad incidența aritmiilor grave după infarct și sunt adesea prima linie în tratamentul cronic al aritmiilor supraventriculare, mai ales la pacienții cu boală coronariană sau insuficiență cardiacă, la care sunt oricum indicate.
Blocantele de calciu nondihidropiridinice (clasa IV)
Diltiazemul și verapamilul încetinesc conducerea prin nodul atrioventricular și pot opri unele tahicardii supraventriculare, administrate intravenos. Se folosesc și pentru controlul frecvenței în fibrilația atrială, ca alternativă la beta-blocant. Sunt contraindicate în aritmiile ventriculare și în insuficiența cardiacă severă, din cauza efectului inotrop negativ.
Antiaritmicele din clasa I (blocante ale canalelor de sodiu)
Flecainida și propafenona (clasa Ic) se folosesc mai ales pentru conversia sau prevenirea fibrilației atriale și a tahicardiilor supraventriculare paroxistice, la pacienții fără boală cardiacă structurală semnificativă, inclusiv în regim de „pastilă în buzunar”, la pacienți selectați. Lidocaina (clasa Ib) se dă intravenos în tahicardiile ventriculare acute, de exemplu după infarct. Chinidina și procainamida (clasa Ia) se folosesc rar astăzi. Este necesară prudență: antiaritmicele din clasa I cresc mortalitatea în boala coronariană severă (lecția studiilor CAST).
Antiaritmicele din clasa III (blocante ale canalelor de potasiu)
Amiodarona este foarte eficientă în multe aritmii (fibrilație atrială, tahicardii ventriculare) și are un risc proaritmic relativ scăzut, deci poate fi folosită și la pacienții cu boli cardiace. Are însă toxicitate mare în afara inimii (tiroidă, ficat, plămâni, piele), așa că se păstrează pentru cazurile în care celelalte eșuează sau pentru vârstnici. Sotalolul are și efect beta-blocant și se folosește în prevenția fibrilației atriale sau a tahicardiilor ventriculare, cu monitorizarea intervalului QT. Dronedarona, un fel de amiodaronă „fără iod”, este mai puțin eficientă, dar și mai puțin toxică, indicată în FA paroxistică și contraindicată în insuficiența cardiacă.
Digoxina
Încetinește conducerea prin nodul atrioventricular și ajută la controlul frecvenței în fibrilația atrială, în repaus, dar este puțin eficientă la efort și nu readuce ritmul normal. Se folosește la vârstnicii sedentari, adesea împreună cu un beta-blocant.
Adenozina
Nu este un antiaritmic de lungă durată, ci un medicament intravenos folosit în urgență pentru oprirea unor tahicardii supraventriculare prin reintrare: produce un bloc atrioventricular de câteva secunde, care poate „reseta” circuitul. Pacientul are 1-2 secunde o senzație intensă, ca de oprire a inimii. Este și un test diagnostic: într-o tahicardie cu QRS îngust poate scoate la iveală undele de flutter.
Controlul frecvenței sau al ritmului în fibrilația atrială
În fibrilația atrială, cea mai frecventă aritmie susținută, se poate încerca menținerea ritmului normal (prin antiaritmice sau ablație) sau se poate accepta fibrilația, cu pulsul controlat sub 100 pe minut și prevenirea complicațiilor prin anticoagulant. Studiile arată că, la pacienții mai în vârstă, controlul frecvenței plus anticoagularea este la fel de bun ca încercarea de conversie la ritm sinusal. La cei mai tineri sau foarte simptomatici se alege controlul ritmului: antiaritmice, cardioversie electrică externă în episodul acut și, eventual, ablație. Decizia este individuală și ține cont de vârstă, de durata fibrilației, de mărimea atriilor și de toleranța la medicamente.
Ablația prin cateter
Este o procedură minim invazivă, care poate vindeca unele aritmii prin distrugerea zonei care le produce, cu radiofrecvență (căldură localizată) sau prin crioterapie (înghețare). Este foarte eficientă în:
- tahicardia prin reintrare în nodul atrioventricular: ablația căii lente vindecă peste 95% din cazuri;
- sindromul WPW (tahicardie prin cale accesorie): ablația căii accesorii este curativă în peste 90% din cazuri;
- flutterul atrial tipic: ablația istmului cavotricuspidian are un succes de aproximativ 95%;
- fibrilația atrială: procedura este mai complexă (izolarea venelor pulmonare, de unde pornesc adesea focarele), iar succesul depinde de forma bolii și de anatomie; în medie, aproximativ 70-80% dintre pacienți rămân în ritm sinusal la un an, după una sau două proceduri. Este o opțiune mai ales pentru cei care nu tolerează medicamentele sau nu vor să le ia pe termen lung;
- tahicardiile ventriculare monomorfe: la pacienții cu cicatrice post-infarct și episoade repetate se poate cartografia și abla circuitul, cu succes variabil (reducere a aritmiilor cu aproximativ 50-80%), adesea ca tratament paliativ, alături de defibrilator; în tahicardiile ventriculare idiopatice (de exemplu, din tractul de ejecție), succesul este ridicat.
După ablație
Urmează monitorizarea, iar uneori antiaritmicele se mențin câteva luni după ablație, până la vindecarea completă.
Dispozitivele implantabile
Pacemakerul (stimulatorul cardiac)
Este indicat în bradicardiile simptomatice sau în blocurile atrioventriculare avansate. Un pacemaker permanent are unul, doi sau trei electrozi implantați în inimă și asigură un ritm minim. Nu tratează aritmiile rapide, ci previne pulsul prea lent: de exemplu, un pacient cu sincopă din cauza unui bloc atrioventricular complet este salvat de pacemaker. Unii pacienți cu fibrilație atrială foarte neregulată și greu de controlat pot opta pentru ablația nodului atrioventricular și pacemaker: fibrilația persistă, dar ventriculii sunt controlați complet de stimulator. Pacemakerele moderne pot detecta și episoade de fibrilație atrială.
Defibrilatorul implantabil (ICD)
Previne moartea subită: detectează tahicardiile și fibrilația ventriculară și aplică un șoc. Este indicat la pacienții cu risc înalt (fracție de ejecție redusă, boli genetice aritmogene precum sindromul Brugada sau QT lung) și la supraviețuitorii stopului cardiac. ICD-ul nu previne apariția aritmiei, doar o tratează prompt; prevenția se face cu medicamente sau ablație. Există ICD transvenos, clasic, și ICD subcutanat, fără electrozi în inimă, potrivit pentru tineri.
Terapia de resincronizare cardiacă (CRT)
Este un pacemaker special, cu trei electrozi, care corectează lipsa de sincronizare a contracției. Este benefică la anumiți pacienți cu bloc de ramură stângă și poate reduce și riscul aritmic.
Anticoagularea
Unele aritmii, în special fibrilația atrială și flutterul, favorizează formarea cheagurilor în inimă și plecarea lor în circulație (embolii). De aceea, acești pacienți sunt evaluați cu scorul CHA2DS2-VASc: un scor de 2 sau mai mult la bărbați ori de 3 sau mai mult la femei înseamnă indicație de anticoagulare orală pe termen lung, pentru prevenția AVC. Practic, aproape toți pacienții cu fibrilație de peste 75 de ani și cei de peste 65 de ani cu încă un factor de risc (hipertensiune, diabet) ar trebui să ia anticoagulant: un NOAC (apixaban, rivaroxaban) sau warfarină, dacă NOAC nu este disponibil. Aspirina nu este suficientă pentru prevenirea AVC în fibrilație și nu se mai recomandă decât dacă există altă indicație. Un accident vascular este adesea mai grav decât riscul unei sângerări moderate de la anticoagulant, iar pacienții primesc și sfaturi despre administrarea în siguranță.
Tratarea cauzei
Este un principiu fundamental. În hipertiroidism se tratează tiroida (medicamente tireostatice sau iod radioactiv), iar uneori fibrilația dispare odată cu normalizarea hormonilor. Dacă aritmia vine din boala coronariană, ajută revascularizarea și controlul anginei. Dacă este provocată de un medicament, acesta se oprește. Dezechilibrele de potasiu sau calciu se corectează, apneea de somn se tratează, iar infecțiile (de exemplu, miocardita virală) se tratează suportiv. La tineri, unele aritmii se agravează cu un stil de viață haotic, așa că ajută reorganizarea vieții, reducerea stresului și, uneori, psihoterapia, dacă există o componentă anxioasă.
Urmărirea
Multe aritmii au caracter recidivant, așa că urmărirea este importantă. Planul se adaptează fiecărui pacient: unele aritmii benigne, care nu deranjează, pot fi doar ținute sub observație, altele au nevoie de intervenții prompte.
06Ce poți face dacă ai o aritmie cardiacă?
Pe lângă planul medical, câteva sfaturi practice te ajută să duci o viață normală sau aproape normală, cum reușesc majoritatea pacienților cu aritmii:
Fii atent, dar nu obsedat
Verifică-ți pulsul din când în când, mai ales dacă ai fibrilație atrială, și învață să recunoști pulsul neregulat. Nu lăsa însă frica de aritmii să te domine: multe persoane trăiesc normal cu extrasistole sau cu fibrilație bine controlată. Nu sta permanent cu mâna pe puls, pentru că asta îți poate crește inutil anxietatea.
Ține un jurnal al simptomelor
Notează când ai palpitații, ce făceai înainte (efort, stres, cafea), cât au durat și cum s-au oprit. De exemplu, „palpitații de 5 minute, apărute de 3 ori după o băutură energizantă la sală” îi arată medicului clar ce este de făcut.
Învață manevrele vagale
Manevra Valsalva, apa rece pe față sau tusea pot opri temporar o tahicardie supraventriculară acasă, până ajungi la medic. Roagă-l pe cardiolog să ți le explice corect.
Poartă un card cu diagnosticul și medicamentele
Dacă ai o aritmie gravă sau un dispozitiv implantat, un card în portofel cu diagnosticul, anticoagulantul și doza lui sau cu mențiunea că ai un defibrilator implantat îi ajută pe medici să acționeze rapid în urgență. Dacă ai ICD, reține și datele ultimei verificări.
Respectă anticoagulantul
Dacă iei anticoagulant pentru fibrilație atrială, ia-l zilnic, exact cum ți s-a prescris: este esențial pentru prevenirea AVC. Fii atent și la riscul de sângerare: evită sporturile de contact dure, folosește o periuță de dinți moale și anunță medicul dacă apare o sângerare neobișnuită (urină roșie, scaune negre, vânătăi excesive). Nu opri anticoagulantul din teamă: medicul evaluează constant raportul dintre risc și beneficiu.
Verifică interacțiunile dintre medicamente
Unele antiaritmice interacționează cu alte medicamente: amiodarona potențează warfarina, deci doza trebuie ajustată, iar antibiotice precum claritromicina pot crește nivelul antiaritmicului și riscul proaritmic. Când primești o rețetă nouă de la alt specialist, întreabă medicul sau farmacistul dacă este sigură împreună cu tratamentul pentru inimă.
Mergi la controale
Unele antiaritmice cer EKG periodic (sotalolul, propafenona), pentru verificarea intervalelor QT sau QRS. Dacă iei amiodaronă, sunt necesare controlul funcției tiroidiene la 6 luni și un consult oftalmologic anual. Pacemakerul și ICD-ul se verifică la 6-12 luni sau mai des, după o ajustare recentă. Nu sări peste controale, chiar dacă te simți bine.
Caută sprijin
Palpitațiile pot fi înspăimântătoare, mai ales la tinerii altfel sănătoși, și pot genera teama că ți se va face rău în public. Discuțiile cu persoane care au trecut prin asta, în grupuri de suport pentru pacienții cardiaci, te pot ajuta. Privește însă informațiile online cu scepticism și nu schimba nimic în tratament fără acordul medicului.
Viața de zi cu zi
Dacă aritmia este controlată, de obicei nu există restricții mari: munca, activitățile casnice și chiar zborurile cu avionul sunt posibile, dacă îți iei medicamentele și ai un plan pentru urgențe. Discută cu medicul despre eventuale precauții la altitudine sau la schimbarea fusului orar (ajustarea orelor la care iei pastilele). Pentru viața sexuală, o regulă practică: dacă poți urca două etaje fără palpitații, probabil poți avea activitate sexuală fără probleme semnificative.
Rămâi informat
Domeniul aritmiilor evoluează: apar medicamente noi, tehnici de ablație tot mai precise (crioablație, ablație cu laser) și dispozitive noi. Păstrează legătura cu cardiologul, ca să afli dacă apare o opțiune mai potrivită pentru tine.
Întrebări frecvente
Nu găsești răspunsul? Scrie-ne pe WhatsApp la 0770 638 357.
Depinde de tip. Extrasistolele izolate la o inimă sănătoasă nu pun viața în pericol, dar tahicardia și fibrilația ventriculară sunt amenințătoare de viață. Fibrilația atrială crește riscul de accident vascular cerebral, iar bradicardiile severe pot duce la leșin. Doar evaluarea cardiologică stabilește cât de gravă este aritmia ta.
Da. Stresul eliberează adrenalină și cortizol, care pot declanșa extrasistole sau tahicardii la persoanele predispuse, iar anxietatea dă adesea tahicardie sinusală, adică un ritm normal, doar accelerat. Palpitațiile nu trebuie însă puse pe seama stresului înainte ca EKG-ul și Holterul să excludă o problemă a inimii.
Oprește-te, așază-te și respiră adânc. În tahicardia supraventriculară pot ajuta manevrele vagale, precum manevra Valsalva sau apa rece pe față. Verifică-ți pulsul. Dacă depășește 150 pe minut și ai amețeală, durere în piept sau lipsă de aer ori simți că leșini, sună la 112. Altfel, anunță cardiologul.
În mare măsură, da. Alimentația echilibrată, evitarea excesului de cafea, a băuturilor energizante, a fumatului și a alcoolului, greutatea normală, mișcarea moderată și hidratarea reduc riscul. Evită decongestionantele cu pseudoefedrină și suplimentele de slăbit cu stimulente. Unele aritmii sunt însă genetice sau de cauză necunoscută.
De cele mai multe ori, nu. Extrasistolele rare și fără simptome nu cer tratament. Dacă sunt frecvente și deranjante, ajută reducerea cafeinei și a alcoolului, eventual magneziul sau un beta-blocant. Ablația focarului se discută doar când sunt foarte numeroase (zeci de mii pe zi) și slăbesc inima sau dau simptome severe.
Nu neapărat. Pacemakerul tratează doar ritmul lent și previne pauzele, amețelile și leșinurile din bradicardii. Defibrilatorul intervine doar în aritmiile ventriculare periculoase și nu tratează fibrilația atrială sau extrasistolele, care se tratează cu medicamente sau ablație. Aparatul se alege strict după tipul de aritmie.
Depinde. Dacă aritmia a avut o cauză trecătoare, de exemplu o fibrilație atrială apărută într-o pneumonie, tratamentul se poate opri. După o ablație reușită, antiaritmicele se opresc adesea, dar anticoagulantul poate continua, în funcție de risc. Nu întrerupe niciodată singur un beta-blocant sau un antiaritmic, pentru că poate apărea un efect de rebound.
Surse și lecturi suplimentare.
Materiale pentru pacienți de la organizații medicale, autorități de sănătate și publicații de specialitate, pentru cine vrea să citească mai mult. Sursele sunt în limba engleză.
- 01NHSHeart rhythm problems (arrhythmia)
- 02Mayo ClinicHeart arrhythmia - Symptoms and causes
- 03American Heart AssociationWhat is an Arrhythmia?
Ultima actualizare: Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc consultația medicală.Politica editorială
Specialiștii care te pot ajuta.
