Fractura proximală de humerus
01Ce este fractura proximală de humerus?
Fractura proximală de humerus este o ruptură a humerusului (osul brațului) în regiunea sa superioară, aproape de umăr. Mai precis, include fracturile capului humeral, ale colului chirurgical sau anatomic al humerusului, ale tuberozităților (proeminențele osoase pe care se prind tendoanele mușchilor rotatori) și ale părții superioare a diafizei humerale.
Aceste fracturi pot fi fără deplasare sau cu deplasare (fragmentele osoase sunt mutate din poziția normală). Uneori, humerusul se rupe în mai multe fragmente (fractură cominutivă), iar în cazurile severe fractura se poate asocia cu luxația umărului (capul humeral iese din articulație). Gradul de severitate influențează tratamentul: fracturile simple se tratează deseori fără operație, iar cele deplasate pot necesita intervenție.
Fractura este frecventă mai ales la două categorii de vârstă:
- Vârstnicii cu osteoporoză, la care mecanismul tipic este o cădere pe braț sau pe cot, de la nivelul solului. Humerusul fragil cedează în partea superioară (la nivelul colului chirurgical). Alături de fractura de șold și de cea vertebrală, fractura proximală de humerus este una dintre fracturile de fragilitate frecvente la vârstnici.
- Adulții tineri, după traumatisme puternice: accidentele rutiere sau sportive (căderi de pe bicicletă, accidente la schi) sau loviturile directe pot produce fracturi complexe de humerus proximal.
02Cauze și factori de risc
Cauzele fracturii proximale de humerus sunt:
Căderile pe brațul întins sau pe cot
Sunt mecanismul cel mai des întâlnit, mai ales la vârstnici. De exemplu, o persoană în vârstă se împiedică și cade cu mâna întinsă în față: forța se transmite prin antebraț la umăr și fracturează humerusul aproape de cap. Și o cădere direct pe umăr (de pe scări, din pat) poate fractura humerusul proximal.
Traumatismele puternice (de energie mare)
Accidentele auto sau de motocicletă pot cauza fracturi complexe, la fel ca și căderea de la înălțime sau accidentele la schi, snowboard ori alpinism. În aceste cazuri, fractura se poate asocia cu alte leziuni (luxația umărului, fracturi de coaste etc.).
Contracțiile musculare violente
Rareori, fractura poate apărea în contextul unei contracții musculare extrem de puternice: de exemplu, în convulsiile epileptice sau la electroșocuri, mușchii rotatori pot rupe părți din humerus (de obicei tuberozitățile). Este un mecanism atipic, dar posibil.
Traumatismele sportive directe
Loviturile în umăr (de exemplu, un placaj dur la fotbal american sau o ciocnire la handbal) pot produce fractura, mai ales dacă umărul era într-o poziție vulnerabilă.
Factori de risc
- Osteoporoza: ca în alte fracturi, joacă un rol major la vârstnici, pentru că oasele slăbite cedează la traumatisme relativ mici. Femeile de peste 65-70 de ani au riscul cel mai mare. Adesea, fractura de humerus poate fi prima manifestare a osteoporozei (după fractura de radius distal).
- Vârsta înaintată: pe lângă osteoporoză, vârstnicii au un risc crescut de cădere (din cauza problemelor de echilibru, de vedere, a medicamentelor etc.), iar riscul combinat duce la fracturi.
- Sexul feminin: la vârste înaintate, femeile sunt afectate mai des decât bărbații, din cauza incidenței crescute a osteoporozei.
- Istoricul de căderi sau problemele neuromusculare: persoanele care au căzut de mai multe ori, au dificultăți de mers sau suferă de neuropatii periferice, boală Parkinson, AVC etc. au un risc mai mare de fractură de umăr prin cădere.
- Activitățile cu risc de traumatism la umăr: sportivii de performanță (ciclism, sporturi de contact, echitație), constructorii care lucrează la înălțime sau orice persoană expusă loviturilor în umăr au un risc mai mare.
- Osul patologic: extrem de rar, un cancer osos primar sau metastazat în humerus (humerusul proximal este un loc posibil de metastaze din sân sau plămân) poate slăbi osul, iar fractura apare la traumatisme minime. În acest caz se numește fractură patologică.
03Care sunt simptomele fracturii proximale de humerus?
Fractura se manifestă imediat prin semne și simptome clare, legate de umăr:
Durerea intensă la umăr
Este adesea simptomul dominant. Apare brusc după traumatism și este localizată în regiunea umărului și în partea superioară a brațului. Poate radia spre claviculă sau spre partea de jos a brațului, dar punctul central rămâne umărul. Se agravează la orice mișcare a brațului.
Imposibilitatea de a mișca brațul
Nu poți ridica sau roti brațul de pe partea afectată, iar chiar și îndoirea cotului poate accentua durerea. Brațul atârnă inert pe lângă corp și îl susții adesea cu cealaltă mână, ca să îți ușurezi durerea.
Umflătura și vânătaia (hematomul)
Zona umărului se umflă rapid din cauza sângerării interne. În câteva zile poate apărea un hematom extins, adesea impresionant în fracturile de humerus: sângele se poate scurge printre țesuturi și poate face vânătaia să coboare spre piept sau spre cot. Să vezi tot brațul învinețit după 2-3 zile este normal într-o fractură severă.
Deformarea vizibilă
Uneori, dacă fractura este deplasată, conturul normal al umărului se modifică: umărul poate părea turtit lateral sau unghiulat nefiresc, deși deformarea nu este la fel de evidentă ca într-o luxație. La palpare se poate simți o discontinuitate a osului; de exemplu, în fractura de col humeral se poate simți capul humeral separat de restul osului. Palparea nu se insistă, din cauza durerii.
Scurtarea brațului și poziția anormală
Dacă fragmentele sunt deplasate, mușchii (mai ales pectoralul și deltoidul) le pot trage, iar brațul afectat se poate scurta sau poate sta rotat anormal spre exterior sau spre interior. De exemplu, în fracturile deplasate ale colului chirurgical, brațul poate sta ușor rotat spre exterior și pare mai scurt decât celălalt.
Crepitațiile osoase
Mișcarea brațului sau palparea pot produce senzația ori sunetul de frecare a fragmentelor osoase (crepitație). Pentru că este foarte dureros, acest semn nu se caută intenționat.
Simptomele neurologice posibile
Humerusul proximal este aproape de plexul brahial și de nervul axilar. Dacă fractura lezează nervul axilar, poate apărea amorțeală pe partea laterală și superioară a umărului sau slăbiciune la ridicarea brațului (prin afectarea deltoidului). În fracturile mai distale ale humerusului (în dreptul nervului radial) poate apărea „mâna căzută” (dificultate la extensia încheieturii), dar în fracturile proximale acest lucru este mai rar; de aceea se evaluează sensibilitatea peste mușchiul deltoid, pentru nervul axilar.
Fractură sau luxație de umăr?
La început, fractura proximală de humerus poate fi confundată cu o luxație de umăr, din cauza durerii și a dificultății de mișcare. În luxație însă, conturul umărului este mult modificat (umărul pare „gol” lateral, cu o proeminență în față sau în spate), iar brațul are o poziție tipică, ușor depărtat și sprijinit. În fractură, brațul stă mai degrabă lipit de corp, iar conturul este mai apropiat de normal. Diagnosticul final îl confirmă radiografia.
04Cum se pune diagnosticul?
Diagnosticul fracturii de humerus proximal se bazează pe examinarea clinică și pe investigațiile imagistice:
Examenul clinic
Medicul caută semnele clinice: deformarea, vânătăile și punctele cu durere maximă (de obicei în partea superioară a brațului). Verifică pulsul la artera brahială și radială (pentru circulația brațului și a mâinii) și funcția nervilor: sensibilitatea pe zona „insignei militare” (partea laterală a umărului, pentru nervul axilar) și mișcările mâinii (extensia încheieturii și a degetelor, pentru nervul radial), deși în fracturile proximale leziunile nervoase majore sunt mai rare. Medicul sprijină brațul cu grijă, pentru că orice mișcare doare intens.
Radiografia umărului
Confirmă diagnosticul. De regulă se fac două incidențe: din față (antero-posterioară) și incidența scapulară în „Y” (o radiografie specială prin omoplat). Radiografia arată locul fracturii (colul chirurgical al humerusului, tuberozitatea mare etc.), numărul fragmentelor (clasificarea Neer împarte fracturile humerusului proximal după numărul de fragmente separate: 2, 3 sau 4 fragmente) și gradul lor de deplasare.
Radiografia toracelui sau a cotului, dacă este cazul
După traumatisme mari se pot face radiografii ale toracelui (pentru eventuale fracturi asociate de coaste sau de claviculă) sau ale cotului și diafizei humerale, pentru a verifica dacă fractura se extinde mai jos.
Tomografia computerizată (CT)
Este utilă mai ales în fracturile complexe, cominutive, pentru planul operator. CT-ul arată în detaliu capul humeral: de exemplu, într-o fractură cu înfundare a capului sau într-o fractură articulară, ajută la vizualizarea fragmentelor și la alegerea între fixare și proteză. În fracturile simple, necomplicate, de obicei nu este necesar.
Ecografia sau RMN-ul pentru părțile moi
Nu sunt investigații de primă intenție în faza acută, dar pot fi folosite ulterior. De exemplu, o fractură de tuberozitate mare se poate asocia cu o leziune a tendoanelor coafei rotatorilor (RMN la distanță, dacă umărul rămâne cu o limitare suspectă a mișcării). În cazurile de dubiu (durere foarte mare, dar radiografie fără fractură clară, situație rară aici), RMN-ul poate depista fracturi ascunse sau contuzii osoase.
Evaluarea stării generale
La vârstnici se verifică și starea generală: poate fi nevoie de screening pentru osteoporoză sau de investigații cardiace înaintea unei eventuale anestezii, dacă se operează.
Clasificarea fracturii
Pe baza radiografiei, medicul ortoped clasifică fractura (numărul fragmentelor, deplasarea, implicarea capului humeral), iar clasificarea ghidează tratamentul:
- Fracturile fără deplasare sau minim deplasate (fragmentele sunt la locul lor sau deplasate sub 1 cm ori angulate sub 45 de grade) sunt tratate de obicei conservator.
- Fracturile deplasate (cu fragmente separate) sau cu mai multe fragmente (3-4) pot necesita operație.
05Cum se tratează fractura proximală de humerus?
Tratamentul depinde de severitatea fracturii (cât de fragmentată și de deplasată este), de vârstă, de nivelul de activitate și de mâna dominantă. Scopul este vindecarea osului într-o poziție cât mai anatomică, cu păstrarea funcției umărului, astfel încât ulterior să poți ridica brațul deasupra capului și să faci rotațiile.
Tratamentul conservator (fără operație)
Se aplică fracturilor fără deplasare sau cu deplasări minime, precum și multor fracturi la vârstnicii cu risc chirurgical crescut. Pașii sunt:
- Imobilizarea în bandaj sau orteză: brațul este imobilizat într-un bandaj tip Desault (brațul lipit de torace, cu cotul îndoit la 90 de grade) sau, mai frecvent, într-o eșarfă ori orteză de umăr cu suport pentru antebraț. Scopul este să țină fragmentele în poziție și să permită începutul formării calusului. Imobilizarea strictă durează de regulă 2 săptămâni, uneori până la 3 săptămâni la vârstnici, dar nu mult mai mult, pentru că există riscul de rigiditate a umărului (capsulită adezivă). În acest timp, ții brațul la piept și scoți bandajul doar pentru igienă sau pentru exerciții ușoare ale cotului și degetelor.
- Medicația și îngrijirea: durerea este pronunțată la început, așa că se administrează analgezice (AINS, paracetamol, eventual opioide ușoare în primele zile). Aplicațiile reci locale pot reduce umflătura și durerea în primele zile. Miști periodic degetele, încheietura și cotul (dacă nu este imobilizat complet), pentru a preveni înțepenirea acestor articulații și umflarea.
- Radiografiile de control: de obicei, la aproximativ o săptămână se face o radiografie, pentru a verifica dacă alinierea se menține (unele fracturi inițial nedeplasate se pot deplasa ulterior). Dacă totul este bine, tratamentul conservator continuă. Un alt control se face la aproximativ 3-4 săptămâni, pentru a evalua formarea calusului.
- Mobilizarea pasivă timpurie: un aspect esențial al tratamentului fără operație este prevenirea „umărului înghețat”. La aproximativ 2 săptămâni (când durerea acută cedează), medicul poate recomanda scoaterea eșarfei pentru scurte perioade și începerea mișcărilor pasive ale umărului, de exemplu exercițiile Codman: te apleci înainte, lași brațul fracturat să atârne și îl balansezi ușor. Aceste mișcări folosesc gravitația și mișcarea corpului, fără efortul mușchilor brațului respectiv. Tot acum se pot face exerciții izometrice (contracții ușoare ale mușchilor umărului, fără a mișca brațul), pentru menținerea tonusului.
- Reabilitarea activă: după aproximativ 4 săptămâni, când radiografia arată semne de vindecare, începe mișcarea activă asistată a umărului: cu ajutorul mâinii opuse sau al kinetoterapeutului, ridici brațul înainte (flexie) și lateral (abducție), cât permite durerea, iar unghiurile cresc treptat. La 6 săptămâni, osul este de obicei suficient de consolidat pentru exerciții active (fără ajutor) de ridicare a brațului și pentru rotații externe (la început asistate). În primele 6-8 săptămâni nu ridici greutăți cu brațul fracturat, faci doar mișcări fără rezistență.
- Durata vindecării: la aproximativ 6 săptămâni, fractura este de obicei unită (consolidare clinică, poate parțial și radiologică). Între 6 și 12 săptămâni se câștigă mobilitatea, iar după 3 luni poți folosi destul de bine brațul la activitățile zilnice. Forța completă și recuperarea totală (mai ales la pacienții tineri) pot dura 6-12 luni. Fracturile fără deplasare au un prognostic foarte bun, cu mișcare completă în majoritatea cazurilor.
Tratamentul chirurgical
Este indicat în fracturile deplasate și instabile, în fracturile cu mai multe fragmente la pacienții activi sau când fractura implică capul humeral într-un mod care nu se va vindeca bine fără operație (de exemplu, fracturile în 4 fragmente, cu risc de necroză avasculară a capului). Principalele opțiuni sunt:
- Reducerea deschisă și fixarea internă (ORIF): chirurgul realiniază fragmentele și le fixează cu implanturi. Cel mai des se folosește o placă blocată specială pentru humerusul proximal, prinsă cu șuruburi în fragmentul capului și în diafiză, care le menține unite. În unele cazuri se pot folosi tije intramedulare (introduse prin canalul osului), utile mai ales dacă fractura se extinde spre diafiză, iar fragmente precum tuberozitățile pot fi fixate cu șuruburi sau broșe separate, în combinație cu placa. ORIF se alege de obicei la pacienții mai tineri sau când osul este suficient de rezistent ca să țină implanturile. După ORIF, brațul stă în eșarfă 2-4 săptămâni, dar mișcările pasive pot începe mai repede, datorită stabilității oferite de placă.
- Hemiartroplastia (proteza parțială de umăr): dacă fractura este foarte complexă (de exemplu, o fractură în 4 fragmente la un vârstnic cu osteoporoză, cu capul humeral desprins și cu risc de necroză), chirurgul poate înlocui capul humeral cu o proteză metalică. Capul fracturat se îndepărtează și se implantează un cap protetic cu tijă în canalul humeral, iar tuberozitățile fracturate sunt reatașate la proteză prin suturi. Hemiartroplastia evită problemele de consolidare, dar necesită vindecarea părților moi și reatașarea tendoanelor. Se folosește la pacienții mai în vârstă, cu fracturi imposibil de fixat sau cu risc de necroză a capului.
- Artroplastia totală sau proteza inversată de umăr: în cazuri selecționate (foarte rar în fracturile acute, mai des în sechele), dacă mușchii rotatori sunt distruși sau pacientul are peste 75 de ani, se poate folosi o proteză de umăr inversată, în care componentele protezei schimbă centrul de rotație și permit ridicarea brațului chiar fără o coafă a rotatorilor intactă. De obicei se ia în considerare când fractura se combină cu rupturi severe de tendoane sau în fracturile netratate inițial, care au evoluat prost.
- Fixarea minim invazivă: în fracturile mai puțin complicate, la pacienții tineri, se pot folosi uneori broșe percutane (tije metalice introduse prin piele, sub anestezie, care țin fragmentele). La humerusul proximal este mai rară, din cauza instabilității relative.
După operație
Recuperarea după operație înseamnă o imobilizare scurtă în eșarfă (1-3 săptămâni, în funcție de stabilitate), apoi fizioterapie intensă: la început mișcări pasive (pendulare etc.), apoi treptat active. Dacă fixarea este solidă, pacientul operat reîncepe de obicei mișcările mai devreme decât cel tratat conservator, pentru a preveni înțepenirea. Consolidarea osoasă după ORIF durează aproximativ 8-12 săptămâni, de aceea ridicarea greutăților se evită până atunci, dar mobilitatea se lucrează devreme. După proteză se respectă un protocol de vindecare a părților moi (a suturilor tendinoase): 6 săptămâni mișcări pasive, apoi active.
Complicații posibile
Fracturile proximale de humerus pot duce la redoarea umărului (înțepenire), dacă recuperarea nu se face corect, la necroza avasculară a capului humeral (dacă circulația capului este compromisă, mai ales în fracturile de col anatomic sau în 4 fragmente; poate necesita ulterior o proteză), la pseudartroză (lipsa unirii osului, rară în aceste fracturi, cu excepția celor foarte fragmentate) sau la consolidare vicioasă, care poate limita anumite mișcări. Scopul tratamentului, conservator sau chirurgical, este reducerea acestor riscuri.
06Cum decurge recuperarea?
Recuperarea funcțională după fractura proximală de humerus cere răbdare și fizioterapie consecventă. Etapele sunt, pe scurt:
Imobilizarea inițială și calmarea durerii
În primele 1-2 săptămâni, brațul este imobilizat, iar durerea se controlează cu analgezice. Poți purta continuu o eșarfă de susținere. Se recomandă somnul semișezând (cu perne), pentru că în poziție complet culcată umărul poate durea foarte tare. Degetele și pumnul se mișcă regulat, pentru circulație.
Mișcările pasive (după aproximativ 10-14 zile)
Medicul sau kinetoterapeutul începe exercițiile pasive. În pendulările Codman te apleci la marginea patului și lași brațul fracturat să atârne, balansându-l ușor înainte și înapoi, lateral și în cercuri: gravitația mobilizează articulația fără contracția mușchilor umărului. În exercițiile ghidate, terapeutul îți ridică ușor brațul relaxat până la pragul durerii, pentru a menține un minim de mobilitate, și lucrează blând rotația externă și flexia pasivă.
Mișcările active asistate (la aproximativ 3-4 săptămâni)
Dacă fractura este stabilă sau a fost operată, începi să îți folosești mușchii, ajutat de celălalt braț sau de terapeut: de exemplu, ridici brațul fracturat în față, sprijinindu-l cu cel sănătos sub cot, sau folosești o sfoară și un scripete pentru a ridica treptat brațele deasupra capului. Se adaugă rotația externă asistată, cu cotul la 90 de grade lipit de corp, dozată prudent, pentru că întinde zona tuberozității mari, și exercițiile izometrice (contracții ușoare ale deltoidului, bicepsului și tricepsului, fără mișcare).
Mișcările active și întărirea (după aproximativ 6 săptămâni)
Când radiografia confirmă că fractura este suficient de consolidată, miști umărul activ, fără sprijin. Amplitudinea este mică la început și crește treptat; ținta este ca la aproximativ 8-10 săptămâni să poți ridica brațul la orizontală (90 de grade) și eventual mai sus. Se folosesc exerciții cu baston (ții bastonul cu ambele mâini, iar brațul sănătos îl împinge în sus pe cel afectat), „cățăratul” cu degetele pe perete și, progresiv, exerciții de întărire cu greutăți foarte mici (gantere de 0,5-1 kg pentru biceps și triceps sau o bandă elastică foarte moale pentru rotatorii externi).
Recuperarea amplitudinii complete
Depinde de severitatea fracturii și de vârstă. În fracturile simple, la pacienții care respectă programul, la 3 luni se poate ajunge la 80-90% din mobilitatea normală. Ridicarea completă a brațului deasupra capului poate dura mai mult și uneori nu revine complet, dacă fractura a afectat suprafața articulară sau tuberozitățile (pot rămâne limitate 5-10 grade). Rotațiile umărului sunt adesea ultimele recuperate: la început, dusul mâinii la spate (de exemplu, atingerea omoplatului opus) este dificil.
Activitățile zilnice
Activitățile ușoare cu brațul fracturat (mâncatul, îmbrăcatul, la început cu haine mai largi, tastatul) se pot relua pe la 8-12 săptămâni. Activitățile care cer ridicarea brațului mai sus (aranjatul părului, spălatul pe dinți) devin posibile cam după 2-3 luni în fracturile moderate. Condusul mașinii se reia când poți mișca brațul aproape complet, deci pe la 8 săptămâni, cu acordul medicului.
Efortul și sportul
Ridicarea greutăților deasupra capului și împinsul intens (de exemplu, flotările) se amână până la consolidarea completă și recuperare, cel mai adesea la 4-6 luni. Înotul de performanță, tenisul sau sporturile de contact pot necesita 6 luni sau mai mult. Înainte de efortul intens trebuie să ai forța musculară restabilită și amplitudinea completă.
Complicațiile de urmărit
Dacă rigiditatea este pronunțată și nu se ameliorează cu terapia, medicul verifică dacă nu s-a instalat o capsulită adezivă (umăr înghețat), al cărei tratament poate necesita infiltrații cu cortizon, exerciții intense de întindere și, eventual, mobilizare sub anestezie. Dacă a fost implicată coafa rotatorilor (tendoanele), se urmărește forța la rotația externă și la abducție; o slăbiciune mare la 3-4 luni poate semnala o leziune de tendon, care cere investigații (RMN) și eventual reparare.
Monitorizarea imagistică
Radiografiile de control se fac de regulă la 6 săptămâni și la 3 luni, pentru a confirma vindecarea. După fracturile complexe operate se poate face o radiografie la un an, pentru a verifica poziția implanturilor și eventuala necroză. În fracturile tratate conservator, dacă la 3 luni totul este în regulă clinic, nu mai sunt necesare multe radiografii.
Tratamentele adjuvante
La vârstnici se asociază tratamentul pentru osteoporoză (calciu, vitamina D, bifosfonați), pentru a preveni o nouă fractură. Unii medici pot recomanda stimularea osoasă (ultrasunete de joasă intensitate), pentru a grăbi consolidarea în fracturile mai dificile.
Prognostic
Pe ansamblu, fracturile proximale de humerus au un prognostic funcțional bun dacă sunt gestionate corect. Totuși, un procent destul de mare de pacienți rămân cu o ușoară reducere a amplitudinii de mișcare (mai ales a rotației externe). Pacienții foarte tineri pot reveni aproape complet, iar la vârstnici obiectivul este un umăr nedureros și suficient de mobil pentru activitățile zilnice, chiar dacă abducția maximă poate rămâne, de exemplu, la 140-150 de grade în loc de 180. Kinetoterapia dedicată, făcută sub îndrumare și continuată acasă, este cheia unui rezultat bun.
Întrebări frecvente
Nu găsești răspunsul? Scrie-ne pe WhatsApp la 0770 638 357.
De obicei, aproximativ 2 săptămâni de imobilizare strictă, în eșarfă sau orteză, pentru fracturile fără deplasare. Apoi începe mobilizarea pasivă ușoară, iar brațul rămâne protejat în eșarfă între exerciții până la 4-6 săptămâni. După operație, imobilizarea completă este adesea mai scurtă, de 1-2 săptămâni, pentru că fixarea internă stabilizează fragmentele.
Da, dacă fractura nu are deplasare semnificativă: multe fracturi de humerus proximal, mai ales cele în 2 fragmente, se vindecă bine cu imobilizare și kinetoterapie. Uneori și fracturile deplasate la vârstnici se tratează conservator, dacă riscurile operației sunt prea mari. Fracturile complet deplasate necesită de regulă fixare sau proteză.
În primele două săptămâni, foarte puțin: doar mișcări pendulare ușoare și mobilizarea degetelor, a pumnului și, eventual, a cotului. Urmează mișcările pasive, iar la aproximativ 4-6 săptămâni cele active, crescând treptat. Nu ridica brațul peste nivelul umărului fără acordul medicului. Mișcarea aproape completă revine în circa 3 luni.
Pseudartroza humerusului proximal este relativ rară, pentru că zona este bine vascularizată. Dacă la aproximativ 3 luni fragmentele încă se mișcă sau durerea persistă, medicul poate recomanda o operație tardivă: fixare cu placă și grefă osoasă sau, mai ales la vârstnici, proteză de umăr. După o astfel de intervenție, recuperarea se prelungește.
În multe cazuri, da, cu răbdare și recuperare. La tinerii cu fracturi mai simple, mobilitatea și forța revin de obicei aproape complet în 6-12 luni. La vârstnici, scopul este un umăr nedureros și funcțional pentru activitățile zilnice, cu posibile mici limitări, de exemplu la ridicarea brațului deasupra capului.
Surse și lecturi suplimentare.
Materiale pentru pacienți de la organizații medicale, autorități de sănătate și publicații de specialitate, pentru cine vrea să citească mai mult. Sursele sunt în limba engleză.
- 01AAOS OrthoInfoShoulder Trauma (Fractures and Dislocations)
- 02StatPearls, NCBI Bookshelf (NIH)Proximal Humerus Fracture
Ultima actualizare: Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc consultația medicală.Politica editorială
Specialiștii care te pot ajuta.
Dr. Carol Andrei Birișiu
Medic specialist ortopedie-traumatologie, cu formare în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă
